DEZVOLTAREA ECONOMICA REGIONALA IN UNIUNEA EUROPEANA

Premise ale politicii regionale a Uniunii Europene; 2.- Evolutia politicii regionale a Uniunii Europene; 3.- Politica romaneasca de dezvoltare regionala in context european

Premise ale politicii regionale a Uniunii Europene

Politica regionala a UE are drept scop intarirea coeziunii economico-sociale pe baza reducerii disparitatilor dintre nivelul de dezvoltare al diferitelor regiuni din UE. Particularitatea acquis-ului comunitar in materie de politica regionala este data de dinamismul evolutiei sale, justificat de varietatea disparitatilor intre regiuni. Astfel, in anul 2001, media PIB pe locuitor in primele 10 regiuni dezvoltate ale UE reprezenta cca 160% din media comunitara, in timp ce in cele mai sarace regiuni, ea se situa la un nivel de cca 50%. Pentru a reduce astfel de dezechilibre, UE a conceput si pus in aplicare o serie de instrumente structurale si de coeziune:

Fondul European de Dezvoltare Regionala (ERDF);

Fondul Social European (ESF);

Fondul European de Orientare si Garantie Agricola (FEOGA);

Instrumentul Financiar pentru Orientare in domeniul Pescuitului (FIFG);

Fondul European de Coeziune (ECF);

instrumentele financiare ale BEI.

A fost structurata, de asemenea, nomenclatura unitatilor teritoriale pentru statistica (NUTS), in cadrul regiunilor de dezvoltare din componeneta statelor membre UE. Astfel, prima structura - NUTS I este alcatuita din regiuni de dimensiuni mari, teritoriul UE fiind impartit in 77 astfel de unitati, iar, ultima - NUTS V este reprezentata de comunele din componenta statelor memebre UE. Pentru a putea contribui la reducerea decalajelor dintre regiuni, UE a alocat pentru perioada 1994-2000, cca 170 miliarde euro. Acest ajutor financiar a fost focalizat pe urmatoarele obiective comunitare:

Dezvoltarea si ajustarea structurala a regiunilor cu intarziere in dezvoltare. Se adreseaza regiunilor NUTS de nivel II, al caror PIB/locuitor calculat ca medie pe ultimii trei ani se situeaza sub nivelul de 75 la suta din media comunitara. In NUTS II intra regiunile din Grecia, Portugalia si Irlanda, partial si din alte state membre UE. Peste 70 la suta din alocatiile bugetare ale UE alocate politicii regionale sunt destinate acestui obiectiv, fiind utilizate in acest scop patru fonduri structurale (ERDF, ESF, FEOGA si ECF) .

Reconversia regiunilor grav afectate de declinul industrial. Criteriile de eligibilitate privesc regiunile de nivel NUTS III cu somaj si pondere a sectorului industrial peste media comunitara, industria fiind insa in declin. Regiunile de nivel NUTS III au o populatie de cca 60 de milioane locuitori (16 la suta din populatia UE). La realizarea acestui obiectiv participa ERDF si ECF.

Lupta contra somajului de lunga durata, insertia profesionala a tinerilor si promovarea egalitatii de sanse intre barbati si femei. Fondul structural utilizat in acest sens este ESF.

Adaptarea fortei de munca la mutatiile industriale si evolutia sistemelor de productie, cu sprijinul ESF.

Adaptarea structurilor agricole si modernizarea agriculturii, in cadrul reformei PAC, modernizarea si restructurarea pescuitului. Fondurile utilizate in acest scop sunt FEOGA si FIFG. Dezvoltarea zonelor rurale prin redistribuirea resurselor umane din agricultura clasica spre indeletniciri specifice zonelor rurale (agro-turismul, industria artizanala), fiind folosite in acest sens ERDF, ESF si FEOGA.

Dezvoltarea si ajustarea structurala a euroregiunilor ce au o densitate a populatiei sub 8 locuitori/kmp. Acest obiectiv a fost introdus dupa aderarea tarilor nordice (Suedia si Finlanda), care se confrunta cu o astfel de problema. Participa ERDF, ESF si FEOGA).

Utilizarea fondurilor structurale se face cu respectarea unui set de principii ce au drept scop cresterea eficientei economice comunitare:

Principiul concentrarii: fondurile sunt orientate spre un numar limitat de obiective prioritare si servesc unui numar restrans de regiuni.

Principiul parteneriatului: decizia de repartizare a fondurilor este rezultatul dialogului Comisiei Europeane cu autoritatile nationale, regionale si locale.

Principiul programarii: sunt finantate programe globale si nu proiecte individuale; prima perioada de programare a cuprins cinci ani, 1989-1993, a doua perioada a fost de sase ani, 1994-1999, iar urmatoarea este de sapte ani, 2000-2006.

Principiul aditionalitatii: fondurile structurale nu se substituie eforturilor financiare ale statelor membre, ci sunt aditionale acestora si trebuie sa aiba o valoare crescuta de la o perioada la alta.

Fondul European de Coeziune (ECF) este destinat evitarii sporirii investitiilor in domeniile protectiei mediului si retelelor de transport, ca urmare a efortului de stabilitate bugetara impus pentru participarea la UEM. Acest fond este alocat tarilor membre UE al caror PIB este mai mic de 90 la suta din media comunitara, pentru a le pregati in vederea intrarii in UEM

Conform prevederilor din Agenda 2000 si masurilor concrete ale Comisiei Europene de implementare a acestora, reforma fondurilor structurale si de coeziune nu cosmetizeaza stadiul actual al dezvoltarii regionale in UE, ci, are profunde mutatii pe planul realocarii fondurilor, redefinirii obiectivelor si includerii treptate in politica regionala a tarilor candidate. Reforma institutionala in acest domeniu este axata pe cresterea eficientei utilizarii fondurilor UE, precum si pe extinderea utilizarii lor asupra noilor membri ai Uniunii. Principiile ce stau la baza reformei sunt cel al concentrarii, simplificarii si clarificarii responsabilitatilor.

Imbunatatirea utilizarii fondurilor urmeaza a se realiza inclusiv prin simplificarea procedurilor de alocare a acestora. Competentele in domeniu s-au impartit intre statele membre, care au primit o autonomie sporita in cuantificarea si utilizarea fondurilor de care beneficiaza si Comisia Europeana, care elaboreaza liniile directoare pentru programele comunitare regionale. Pentru imbunatatirea raportului cost/eficienta s-au creat rezerve de pana la 10 la suta, in cadrul programelor comunitare, pentru sporirea procedurilor de control asupra modului de utilizare a fondurilor.

Pentru finantare se acorda prioritate regiunilor celor mai sarace ale UE, accentul urmand a fi pus pe ameliorarea infrastructurii si pregatirea resurselor umane, in zonele care se confrunta cu dificultati structurale sub aspect industrial, rural, urban sau costier (pentru regiunile in care pescuitul constituie indeletnicirea de baza). Aceasta abordare limiteaza si simplifica prioritatile de utilizare a fondurilor structurale, destinatia lor fiind redusa acum la trei directii:

ajutor pentru regiunile in care nivelul de dezvoltare se situeaza sub plafonul de 75 la suta din media comunitara a PIB/locuitor. Toate cele patru fonduri structurale pot fi utilizate simultan pentru sprijinirea acelor regiuni care se califica pentru a primi acest ajutor, regiuni care reprezinta 20 la suta din populatia UE. Sumele alocate pentru acest scop se ridica la cca 2/3 din totalul fondurilor structurale disponibile;

regiunile care necesita reconversie economica si sociala, inclusiv din statele mai bogate ale Uniunii, fiind incluse aici zonele cu declin industrial, ariile rurale confruntate cu depopularea si cele dependente de un singur tip de activitate, cum este pescuitul. Sunt eligibile aici si zonele urbane dens populate, dar care au probleme legate de saracie, rata inalta a criminalitatii sau nivelul scazut de educatie. Cca 18 la suta din populatia UE ar trebui sa beneficieze de includere in aceasta destinatie, repartitia fiind determinata in functie de tipul activitatii predominante (10 la suta pentru populatia din zonele industriale, 5 la suta pentru cea din zonele rurale, 2 la suta pentru zonele urbane si 1 la suta spre sectorul pescuitului);

regruparea activitatilor ce se desfasoara sub incidenta ESF, destinatia constituind-o sistemul educational, calificarea profesionala si folosirea eficienta a resurselor umane. Pentru aceste scopuri eforturile la nivel comunitar trebuie corelate cu strategiile nationale si interventiile la nivel regional.

Bugetul total alocat pentru politica regionala a UE in perioada 2000-2006 se ridica la 286 miliarde euro, care s-a propus sa fie distribuiti astfel: 218 miliarde euro pentru fondurile structurale; 21 miliarde euro pentru Fondul de Coeziune; 47 miliarde euro pentru tarile in curs de aderare.

In conditiile in care efortul financiar principal al UE pentru sprijinirea procesului de pregatire a aderarii tarilor candidate se indreapta spre mecanismele tipice fondurilor structurale si de coeziune ale UE, dimensiunea dezvoltarii regionale a tarilor respective si transformarile structurale din economie constituie subiecte prioritare pe agenda intalnirilor bi si multilaterale ale tarilor in curs de aderare cu reprezentantii institutiilor comunitare.

Ca fundament al politicii comunitare de coeziune economico-sociala, Instrumentul de Politici Structurale pentru pre-Aderare (ISPA) este deschis tuturor tarilor candidate la aderare, iar repartizarea acestui fond se face tinand cont de suprafata, populatie, PIB, capacitatea de absorbtie si dificultatile identificate de Comisia Europeana in tara in cauza. In situatia in care, pana la sfarsitul anului 2006 vor exista tari, dintre cele in curs de aderare, care vor adera la UE, se va recurge la o redistribuire a fondurilor disponibilizate dupa aceleasi criterii (de aceasta redistribuire vor beneficia doar tarile ce inca nu au aderat). Domeniile vizate de acest instrument sunt, ca si in cazul Fondului de Coeziune, transporturile si protectia mediului, unde necesitattile pentru investitii in infrastructura depasesc posibilitatile oferite de sursele interne.

In viziunea Comisiei Europene, investitiile in infrastructura necesita preponderent investitii publice si au ca scop crearea fundamentului logistic al dezvoltarii exportului, prin aceasta contribuind la reducerea deficitelor bugetare, cu consecinte directe asupra apropierii fata de criteriile de convergenta ale UE. ISPA nu se adreseaza sectorului de telecomunicatii si nici celui de siguranta nucleara. In domeniul protectiei mediului, obiectivul de baza il constituie o mai buna pregatire a tarilor in curs de aderare pentru a raspunde exigentelor comunitare in materie, legislative si politice.

Beneficiaza de finantare numai proiectele de infrastructura menite a servi procesului de preluare a acquis-ului comunitar. Astfel, se au in vedere sectoarele deosebit de sensibile pentru tarile candidate, printre care aprovizionarea cu apa potabila, tratamentul apelor reziduale, gestionarea deseurilor si depoluarea aerului. In domeniul transporturilor, sunt vizate proiecte de infrastructura legate de realizarea retelelor trans-europene sau care pot contribui la integrarea acestor tari in piata unica a transporturilor. Desi nu exista o impartire riguroasa intre cele doua sectoare din cadrul ISPA, Comisia Europeana insista ca toate tarile beneficiare sa pastreze un echilibru intre proiectele de transport si cele de mediu. Experienta anterioara a statelor membre legata de aplicarea politicii de coeziune arata ca pastrarea unui astfel de echilibru va fi dificila, intrucat, de regula, sunt preferate proiectele de infrastructura in domeniul transporturilor.

Proiectele propuse de tarile candidate trebuiau sa decurga din programele nationale pentru transporturi si mediu, elaborate in concordanta cu PNA si Parteneriatele pentru aderare. Au fost finantate proiecte mari, care s-au intins pe perioada mai multor ani. Prin proiectele propuse in cadrul ISPA se urmareste stimularea potentialilor co-investitori, in special cei din sectorul privat autohton sau organismele financiare internationale. Toate proiectele au avut la baza un memorandum financiar incheiat de Comisia Europeana cu fiecare din tarile beneficiare, prin care s-au fixat modalitatile concrete de gestiune si de control financiar in acest domeniu. In cazul in care se constata ca o tara intampina dificultati repetate in a propune proiecte eligibile, care sa acopere volumul de fonduri disponibile sau daca proiectele se deruleaza cu greutati, intarzieri etc, Comisia Europeana poate decide diminuarea cotei repartizate acelui stat pentru anul urmator si redistribuirea diferentei intre tarile cu rezultate pozitive.

STRATEGIA NATIONALA DE CONSERVARE A BIODIVERSITATII (STRATEGIA PROTECTIEI MEDIULUI)

Biodiversitatea ar trebui sa fie baza oricarei strategii de dezvoltare. La nivelul factorilor de decizie, mediul continua sa fie inteles ca apa, aer si sol. Sistemul in care traim, ecosfera, este de fapt o complexa ierarhie de sisteme dinamice, care formeaza capitalul natural, la care se adauga capitalul social, cultural si fizic construit de om.

Nu numai omul creaza produse si servicii, ci si natura. Masa vegetala, biomasa animala, echilibrarea sistemului climatic si multe altele sunt exemple de astfel de produse si servicii. In acest context, biodiversitatea devine o problema fundamentala a oricarei strategii de dezvoltare socio-economica, fiindca fara a fi cunoscute resursele, nu se poate dimensiona durabil dezvoltarea.

Acest lucru lipseste insa chiar din Strategia nationala de conservare a biodiversitatii, elaborata in 1996 cu ajutorul Bancii Mondiale. In loc sa arate daca Romania are sau nu un bun capital natural, daca acesta este sau nu vulnerabil, si in ce masura el poate sprijini economia nationala, asa-zisa strategie se refera doar la protectia unor specii vulnerabile. Aceasta strategie reflecta nivelul de intelegere de acum douazeci de ani, sporind astfel handicapul Romaniei fata de statele avansate.

Situatia poluarii

In prezent sunt inventariate peste 50 de localitati, in care prezenta unor depozite de deseuri industriale sau toxice constituie o sursa potentiala, permanenta, de poluare. Peste 18.000 ha teren agricol sunt acoperite cu deseuri si reziduuri solide. Cca 900.000 ha terenuri agricole sunt poluate chimic, din care 200.000 ha prezinta o "poluare excesiva". 6,3% din padurile Romaniei sunt afectate de poluare.

La nivelul anului 1994, existau in Romania aprox. 300.000 tone deseuri, din care 260.000 tone deseuri industriale. Productia de deseuri potential toxice si periculoase se cifra in acelasi an la 20 milioane tone, din care 90%, namoluri provenite din epurarea apelor industriale uzate !

In ultimii 10 ani nu s-a reusit emiterea actelor normative pe baza carora sa poata fi gestionate deseurile de toate tipurile, sa poata fi gospodarite apele, sa poata sa functioneze ariile protejate, sa fie protejata atmosfera, sa poata fi constituit Fondul de mediu etc.

CAZUL AURUL S.A. - ESMERALDA EXPLORATION LTD.

Aurul S.A. este o societate mixta romano-australiana, unicul joint - venture din domeniul mineritului, aprobat prin Hotararea Guvernului Romaniei, nr. 879 din 1996, pentru a construi o uzina de retratare a sterilului aurifer. La vremea respectiva, "oficialii de la Bucuresti afirmau ca ar fi vorba despre un program de purificare a mediului, sprijinit si de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare".

Partea romana, insemnand 50% din afacere este constituita din Compania Remon (fosta Regie autonoma a plumbului si zincului Baia Mare, inainte de 1998), care participa cu 44,8%, Geomin Bucuresti (5%), Institutul de Cercetari si Proiectari Miniere si Uzina de Utilaj Minier si Reparatii Baia Mare (cu cate 0,1%). Partea australiana (care detine restul de 50% din actiuni) este reprezentata de Esmeralda Exploration Limited, "o companie cu foarte mari relatii", cu sediul central in Perth, Australia de Vest. Ambele parti participa cu cate 5,6 milioane dolari SUA si nu 30 milioane, cum eronat a declarat societatea australiana, in presa locala; Esmeralda are, de altfel, scrisori de garantie in valoare de 8,5 milioane dolari SUA, de la bancile Rothschild si fiii si Dresdner. Prin manevre abile, firma australiana a ajuns sa "detina toate terenurile miniere cu rezerve cunoscute din zona, pana la granita cu Ucraina" ("la cativa km de Baia Mare se gaseste un filon substantial de uraniu, Ceausescu voia sa deschida acolo o mina de uraniu"). "Australienii preconizeaza, insa, un castig de 148 milioane dolari SUA. Mai mult decat atat, beneficiarul tehnologiei este, pana la urma, Banca Nationala a Romaniei, potrivit unui contract semnat in aprilie 1997. Annual, de la Aurul S.A. pot veni in rezervele statului 1,6 tone de aur si 9 tone de argint"!

"Scandalul ecologic" a izbucnit dupa ce, in noaptea de 30 spre 31 ianuarie 2000, "un accident" la iazul de decantare din satul Sasar, aflat la cateva zeci de metri de Baia Mare, a provocat scurgerea a 100.000 metri cubi de apa reziduala cu cianura, provenita din procedeul tehnologic folosit la separarea aurului si argintului (procedeul CIP-CIL de cianurare, catalogat drept foarte periculos); apa s-a scurs in Somes si apoi in Tisa, ajungand pe teritoriul Ungariei, si apoi, dupa varsarea Tisei in Dunare si pe teritoriul Iugoslaviei.

"Ungurii, speriati de cianura, au aruncat suplimentar cantitati nejustificat de mari de hipoclorit de sodiu in apele crescatoriilor de peste legate de Tisa, dorind sa atenueze efectele cianurii. Astfel au otravit pestii, pe care ulterior i-au aratat lumii intregi ca victime ale poluarii cu cianura din Romania". Oficiali maghiari au afirmat ca au fost arse sute de tone de peste contaminat. Din motive lesne de inteles Ungaria a triplat parametrii poluarii, ajutata si de presa din intreaga lume, amatoare de senzational, iar incidentul a fost mediatizat drept cea mai mare catastrofa ecologica de dupa Cernobil.

Protectia mediului, amenajarea teritoriului si dezvoltarea regionala

A. Protectia mediului

Programul National de Actiune pentru Protectia Mediului este conceput ca o componenta a programului de restructurare si dezvoltare. Potrivit evaluarilor Comisiei Europene, Romaniei i-ar fi necesare cheltuieli anuale pentru protectia mediului de circa 60-70 dolari SUA pe locuitor.

1. Programele de actiune pe termen mediu prevad:

a. Protectia si conservarea naturii, a diversitatii biologice si utilizarea durabila a componentelor acesteia, dezvoltarea si buna administrare a retelei nationale de arii protejate, in acord cu strategiile, politicile si practicile puse in aplicare la nivel european si international; realizarea programului national de masuri tehnice de evaluare si finantare a costurilor reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera, in concordanta cu prevederile Conventiei Cadru pentru Schimbari Climatice(1992) si ale Protocolului de la Kyoto(1997);

b. Aplicarea ferma a legislatiei de mediu (Legea nr. 137/1995); adoptarea unui sistem de norme, standarde si reglementari compatibile cu exigentele Uniunii Europene;

c. Stimularea productiei eco-eficiente si a consumului durabil;

d. Descentralizarea sistemului institutional;

e. Introducerea si utilizarea instrumentelor economice pentru protectia mediului.

2. In perioada 2000-2004, Romania trebuie sa urmareasca alinierea politicii si practicii de mediu la directivele UE. In acest scop, este necesar sa se actioneze pentru:

a.       Evaluarea Capitalului Natural al Romaniei in acord cu diversitatea si vulnerabilitatea actuala a acestuia;

b.      Dezvoltarea Retelei Nationale de Arii Protejate;

c.       Initierea masurilor de refacere a Capitalului Natural in zonele deteriorate;

d.      Dezvoltarea managementului durabil al resurselor de apa in acord cu prevederile Conferintei de la Dublin(1992) si ale Summit-ului de la Rio de Janeiro(1992);

e.       Asigurarea integritatii fondului forestier national in conditiile schimbarii formei de proprietate si de management, fiind necesare, in acest sens, reglementari legale severe care sa impiedice reducerea suprafetei actuale a padurilor, precum si intregirea fondului pana la nivelul de 27,3% din teritoriul tarii, la orizontul anilor 2004-2005;

f.       Realizarea programului national de amenajare si utilizare durabila a solurilor si de combatere a eroziunii solurilor;

g.      Realizarea programului national de gestiune a deseurilor urbane si industriale, de reciclare si refolosire a produselor si materialelor;

h.      Construirea instrumentelor financiare necesare referitoare la mediu, pentru preluarea graduala a acquis-ului comunitar, in special in ceea ce priveste domeniul exploatarii apei, protectiei mediului in industrie, agricultura, protectia solului si terenurilor degradate, protectia organica si certificarea produselor organice;

i.        Consolidarea capacitatilor institutionale si formarea competentelor necesare realizarii unui parteneriat intre institutiile de mediu din Romania si cele ale Uniunii Europene, asigurandu-se astfel suportul administrativ necesar valorificarii oportunitatilor si avantajelor majore care se ofera de Uniunea Europeana prin strategiile si instrumentele destinate sprijinirii tarii noastre in procesul de pregatire pentru aderare;

j.        Constituirea Fondului pentru mediu ca principal instrument in sprijinul realizarii obiectivelor prioritare din Planul national de actiuni pentru protectia mediului si din Planul national de aderare la UE;

k.      Formarea cadrului juridic si institutional pentru facilitarea si stimularea dialogului dintre autoritati si societatea civila asupra strategiei, politicilor, programelor si deciziilor privind mediul si dezvoltarea socio-economica a tarii.

3. Accentul politicii de mediu se va deplasa dinspre masurile si actiunile curative inspre cele preventive. Din aceasta perspectiva, se vor urmari:

a.       Dezvoltarea sistemului de monitoring integrat al mediului, sistemului informational de mediu, sistemului de raportare a evolutiei starii mediului, ca instrumente esentiale de fundamentare a deciziilor de protectie a mediului, de evaluare a indeplinirii tintelor politicii nationale de mediu si de informare a publicului;

b.      Productia eco-eficienta si consumul durabil vor reprezenta elementele fundamentale ale strategiei preventive integrate de protectie a mediului pe termen lung. De asemenea, se va urmari promovarea standardelor ISO 14000 si EMAS in scopul realizarii unor procese, produse si servicii eco-eficiente, cu riscuri minime asupra oamenilor si asupra Capitalului Natural. Promovarea standardelor ISO 14000 indeosebi in sectorul intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta o urgenta;

c.       Descentralizarea sistemului institutional se va realiza prin aplicarea consecventa a principiului autonomiei administrative si a principiului 'poluatorul plateste'. Se vor stabili competente de protectie a mediului la nivelul comunitatilor locale, reprezentate de autoritatile locale, si se vor incuraja politicile preventive de protectie a mediului la nivelul agentilor economici, cu efecte in reducerea cheltuielilor bugetare;

d.      Politica de mediu pe termen lung prevede cresterea graduala a ponderii instrumentelor economice in detrimentul instrumentelor de comanda si control. In acest sens, se va avea in vedere restructurarea subventiilor bugetare, prin reducerea sprijinului acordat activitatilor cu impact negativ asupra mediului si stimularea activitatilor care reduc evacuarile de poluanti in mediu sau contribuie la reconstructia si conservarea ecologica, introducerea unor taxe pe emisiile de poluanti in mediu, promovarea unor acte negociabile de reglementare;

e.       Romania va sprijini aplicarea instrumentelor economice la nivel international (taxele internationale sau taxele nationale armonizate, cotele parti negociabile ale emisiilor de gaze cu efect de sera, implementarea in asociere, conform Conventiei Cadru pentru Schimbari Climatice, mecanismul de dezvoltare 'curata', conform Protocolului de la Kyoto).

1. Strategia pe termen mediu confera o importanta majora Planului de Amenajare a Teritoriului National adoptat de Parlamentul Romaniei, in respectul valorilor dezvoltarii durabile si standardelor Uniunii Europene. Acest plan va fi promovat prin programe guvernamentale, inclusiv credite externe, in vederea dezvoltarii echilibrate a retelei de localitati, a infrastructurii, sistemelor de locuire in cadrul urban si rural, gestionarii responsabile a terenurilor si a patrimoniului national si construit.

2. Obiectivele politicii de dezvoltare regionala sunt: diminuarea dezechilibrelor regionale existente, stimularea dezvoltarii echilibrate, revitalizarea zonelor defavorizate; preintampinarea producerii de noi dezechilibre; corelarea politicilor regionale cu cele sectoriale; stimularea cooperarii interregionale interne si internationale care contribuie la progresul economic si social; dezvoltarea in continuare a relatiilor speciale, privilegiate ale Romaniei cu Republica Moldova, consolidarea spatiului cultural si spiritual comun in concordanta cu normele si valorile integrarii intr-o Europa unita.

3. Principiile strategice ale dezvoltarii regionale vizeaza:

3.1. La nivel national

a.       Promovarea mecanismelor economiei de piata in toate regiunile tarii in vederea imbunatatirii competitivitatii si realizarii unei cresteri economice permanente;

b.      Promovarea unei dezvoltari armonioase spatiale si a retelei de localitati;

c.       Cresterea capacitatii regiunilor(din punct de vedere institutional, financiar, decizional) la sustinerea propriului proces de dezvoltare;

d.      Promovarea principiilor dezvoltarii durabile;

e.       Crearea sanselor egale in ce priveste accesul la informare, cercetare-dezvoltare tehnologica, educatie si formare continua.

3.2. La nivel regional:

a.       Reducerea disparitatilor dintre regiuni, judete, mediu urban - mediu rural, zone centrale, zone periferice etc;

b.      Preintampinarea aparitiei unor zone-problema;

c.       Coordonarea initiativelor de dezvoltare regionala cu prioritatile nationale si orientarile Uniunii Europene;

d.      Promovarea unor politici diferentiate conform unor particularitati zonale (zone monofunctionale-predominant agricole, miniere-aglomerari urbane, zone naturale si construite protejate, zone de granita, zone cu probleme de mediu ).

2.- Evolutia politicii regionale a Uniunii Europene

Politica regionala a Uniunii Europene (UE) se aplica doar statelor membre UE si se bazeaza pe solidaritatea financiara intre statele membre, astfel incat regiunile mai putin prospere si grupurile sociale defavorizate sa primeasca fonduri comunitare care, adaugate resurselor proprii, sa le permita dezvoltarea unor proiecte care sa contribuie la cresterea economica si recuperarea decalajelor dintre regiuni. De exemplu, din bugetul pentru 2000-2006, transferurile de la bugetul comunitar pentru politica regionala (fonduri structurale si de coeziune) se cifreaza la aproximativ o treime din bugetul UE, adica 213 miliarde de euro. Pentru ca impactul acestor fonduri sa fie maxim, 94 la suta dintre acestea sunt concentrate conform urmatoarelor trei obiective, definite ca prioritati:

Obiectivul 1 (teritorial) - pentru regiunile cele mai sarace, fondurile sunt orientate spre infrastructura de baza, incurajarea investitiilor economice (in acest obiectiv sunt cuprinse aprox. 15 regiuni ce primesc aprox 70 la suta din fondurile alocate pentru politica regionala). Conform acquisului comunitar, Romania este eligibila cu intreg teritoriul sau pentru Obiectivul1.

Obiectivul 2 (teritorial) - sprijina reconversia sociala si economica din zonele industriale, rurale si cele dependente de pescuit, care intampina dificultati structurale (in zonele care beneficiaza in prezent de prevederile obiectivului 2, traieste aprox 18 la suta din populatia UE, care primeste cca 12 la suta din fondurile totale).

Obiectivul 3 (tematic) - urmareste modernizarea sistemelor de instruire si promovare a ocuparii fortei de munca. Masurile finantate de obiectivul 3 acopera intreaga UE, cu exceptia regiunilor prevazute la obiectivul 1, unde masurile de instruire si angajare sunt incluse in programele de eliminare a disparitatilor dintre regiuni. Obiectivul 3 primeste 12,3 la suta din fondurile pentru bugetul 2000-2006.

Exista, de asemenea, patru initiative comunitare care cauta solutii comune la probleme specifice:

cooperarea trans-frontaliera, transnationala si interregionala (Programul Interreg III);

dezvoltarea durabila a oraselor si a zonelor urbane aflate in declin (Programul Urban II);

dezvoltarea rurala prin intermediul initiativelor locale (Programul Leader+);

combaterea inegalitatilor si discriminarii privind accesul pe piata muncii (Programul Equal).

Mai exista o alocare speciala a fondurilor pentru pescuit in afara Obiectivului I (0,5 la suta din bugetul comunitar). De asemenea, exista prevederi prin care actiunile inovative si dezvoltarea sunt incurajate (0,51 la suta din bugetul comunitar).

Fondurile structurale finanteaza programe multi-anuale, pe baza unor strategii de dezvoltare realizate in parteneriat cu regiunile, Statele Membre si Comisia Europeana, tinand cont de liniile directoare trasate de Comisie pentru intreaga Uniune. Finantarea comunitara atinge maximum 75 la suta din costurile eligibile. Responsabilitatea principala pentru managementului acestor fonduri si pentru proiecte revine autoritatilor nationale si regionale. Domeniile principale pentru care sunt alocate aceste fonduri sunt:

dezvoltarea infrastructurii, cum ar fi cea legata de transporturi si energie;

extinderea serviciilor de telecomunicatii;

sprijinirea companiilor si instruirea angajatilor;

accesul la tehnologia informationala.

Fondul de coeziune  finanteaza proiecte specifice privind infrastructura de mediu si transport. Pentru perioada de pre-aderare, Programul ISPA este precursorul fondului de coeziune. Finantarea comunitara atinge maximum 80 la suta din costurile eligibile. Indiferent de tipul asistentei, aceste instrumente sunt doar complementare efortului national, pe care insa nu il inlocuiesc. 

MANAGEMENTUL FINANCIAR

AL FONDURILOR STRUCTURALE

platile se fac annual, respectandu-se regula "n+2" (fondurile neutilizate timp de doi ani de la angajare sunt dezangajate automat);

in momentul aprobarii programului se plateste un avans de 7 la suta;

un sistem de rambursare pe baza cheltuielilor certificate merge pana la 95 la suta din valoarea programului, plata finala de 5 la suta fiind realizata la sfarsitul programului.

Legea 151/1998 privind dezvoltarea regionala a creat baza legala pentru constituirea, in tara noastra, a opt regiuni de dezvoltare, corespunzand nivelului NUTS II (care au PIB pe cap de locuitor mai mic de 75 la suta din media comunitara). Regiunile de dezvoltare nu sunt unitati administrativ-teritoriale si nu au personalitate juridica. Ele reprezinta cadrul pentru elaborarea, implementarea si evaluarea atat a politicii de dezvoltare regionala, cat si a programelor de coeziune economica si sociala. Regiunile de dezvoltare reprezinta, de asemenea, cadrul pentru colectarea datelor statistice specifice in conformitate cu regulamentele europene elaborate de EUROSTAT pentru nivelul teritorial statistic NUTS II. Pentru a asigura stabilitatea clasificarii provizorii NUTS, Legea nr.315/2004 privind dezvoltarea regionala oficializeaza compozitia regiunilor NUTS II, prin precizarea judetelor care compun regiunile respective.

Totodata, principiile politicii de coeziune, parteneriatul si planificarea multianuala sunt deja aplicate in gestionarea fondurilor de pre-aderare (PHARE, ISPA si SAPARD). Adoptarea principiului aditionalitatii este facilitata prin asigurarea cofinantarii, aferenta asistentei de pre-aderare. Pana la data aderarii, partea din fondurile publice dedicata co-finantarii proiectelor finantate din  fondurile structurale si de coeziune va fi exclusa de la mecanismul repartizarii trimestriale. Aceste masuri sunt necesare pentru managementul fondurilor structurale. Romania a realizat Planul National de Dezvoltare (PND) 2004-2006; apoi, PND 2007-2013, va stabili directiile principale spre care se vor orienta fondurile comunitare. 

Cadrul institutional urmareste crearea institutiilor care sa gestioneze fondurile comunitare, atat la nivel central, cat si la nivelul regiunilor de dezvoltare sau local. Toate institutiile trebuie sa fie operationale la data aderarii. Cadrul institutional, desemnat prin HG nr.497/2004 si HG 1179/2004, este structurat pe mai multe paliere: Cadrul de sprijin comunitar (coordonatorul la nivel national este Ministerul Finantelor Publice-MFP), iar la nivelele urmatoare, autoritati de management, organisme intermediare, agentii de implementare si posibili beneficiari (pot cuprinde agentiile de dezvoltare regionala, ONG-uri, univesitati, patronate, sindicate, companii etc.). In cadrul celui de-al doilea palier ar putea fi implicate si alte institutii in functie de necesitatile la nivel local.

Toate aceste autoritati si-au elaborat organigrame, si-au evaluat necesarul de personal, precum si modalitatile de realizare a transferului de expertiza de la fondurile de pre-aderare la fondurile structurale. Pentru intarirea capacitatii administrative, este in curs de elaborare un Plan de actiune pentru intarirea capacitatii administratiei romane, pentru un management eficient al fondurilor structurale si al fondului de coeziune.

Coordonarea elaborarii Planului National de Dezvoltare 2007-2013 este realizata in cadrul Comitetului Interinstitutional pentru elaborarea Planului National de Dezvoltare, coordonat de MFP si avand in componenta diverse institutii din administratia centrala, agentii de dezvoltare regionala, institute de cercetare si reprezentanti ai partenerilor economici si sociali. Totalitatea sumelor angajate pentru actiunile structurale destinate Romaniei in perioada 2007-2009 este de 5,974 miliarde euro (in preturile  anului 2004), impartite astfel: 1.399 milioane euro in 2007, 1.972 milioane euro in 2008, 2.603 milioane euro in 200

Procedurile prin care Romania va primi fonduri comunitare dupa 2007 se vor stabili in functie de acquis-ul comunitar la momentul respectiv. Suma negociata pentru fonduri structurale si de coeziune pentru perioada 2007-2009 nu se va mai modifica, indiferent de negocierile la bugetul UE 2007-2013. Sumele alocate Romaniei pentru perioada 2010-2013 vor fi negociate ulterior, in cadrul bugetului UE pentru perioada 2007-2013. Programarea pentru perioada 2007-2009 nu va fi realizata insa separat, ci va fi inclusa in programarea 2007-2013, pe baza Planului National de Dezvoltare 2007-2013.

Asa cum am mai afirmat, Ministerul Finantelor Publice este coordonatorul cadrului de sprijin comunitar. Pentru fiecare program, autoritatile de management, organismele intermediare, agentiile de implementare si posibilii beneficiari difera, in functie de specificul programului. Sumele acordate de UE prin fonduri structurale si de coeziune  trebuie utilizate la maximum. Daca ne uitam la experienta statelor care au aderat anterior la Uniunea Europeana (Irlanda, Spania, Portugalia, Grecia), putem constata ca, in urma utilizarii fondurilor comunitare, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut semnificativ, iar rata somajului a scazut. Asadar, trebuie sa ne pregatim inca de pe acum pentru a beneficia la maximum de aceste fonduri. Filosofia de acordare a acestor fonduri comunitare este ca proiectele pentru atragerea lor trebuie sa porneasca de la nivel local, de la beneficiari, care pot fi agentii de dezvoltare regionala, agentii de mediu, companii, camere de comert, ONG-uri, sindicate, patronate, administratii locale, furnizori de servicii, universitati etc. Se spera ca, in perioada ramasa pana la data aderarii Romaniei, aceste organisme sa atinga capacitatea necesara pentru a utiliza cat mai bine fondurile comunitare. Este necesar sa aplicam politica de dezvoltare regionala pe care am consolidat-o prin aceste negocieri si sa intarim cele 8 regiuni de dezvoltare ale Romaniei.

3. - Politica romaneasca de dezvoltare regionala in context european

Conform Strategiei Nationale de Dezvoltare a Romaniei pe termen mediu, aprobata in sedinta de Guvern din 19 mai 2000, principiile strategice ale dezvoltarii regionale vizeaza:

- la nivel national: a) promovarea mecanismelor economiei de piata in toate regiunile tarii, in vederea imbunatatirii competitivitatii si realizarii unei cresteri economice permanente; b) promovarea unei dezvoltari armonioase spatiale si a retelei de localitati; c) cresterea capacitatii regiunilor (din punct de vedere institutional, financiar, decizional) la sustinerea propirului proces de dezvoltare; d) promovarea principiilor dezvoltarii durabile; e) crearea sanselor egale in ceea ce priveste accesul la informare, cercetare-dezvoltare tehnologica, educatie si formare continua;

- la nivel regional: a) reducerea disparitatilor dintre regiuni, judete, mediu urban - mediu rural, zone centrale, zone periferice etc.; b) preintampinarea aparitiei unor zone-problema; c) coordonarea initiativelor de dezvoltare regionala cu prioritatile nationale si orientarile UE; d) promovarea unor politici diferentiate conform unor particularitati zonale (zone monofunctionale - predominant agricole, miniere - aglomerari urbane, zone naturale si construite sau protejate, zone de granita, zone cu probleme de mediu.

Obiectivele politicii de dezvoltare regionala, conform aceleiasi strategii sunt: diminuarea dezechilibrelor regionale existente, stimularea dezvoltarii echilibrate, revitalizarea zonelor defavorizate; preintampinarea producerii de noi dezechilibre; corelarea politicilor regionale cu cele sectoriale; stimularea cooperarii interregionale interne si internationale, care contribuie la progresul economic si social; dezvoltarea in continuare a relatiilor speciale, privilegiate ale Romaniei cu Republica Moldova, consolidarea spatiului cultural si spiritual comun in concordanta cu normele si valorile integrarii intr-o Europa unita.

Obiectivele fundamentale ale politicii regionale, cadrul institutional, competentele diferitelor institutii implicate si instrumentele specifice ale politicii de dezvoltare regionala in Romania sunt stabilite prin Legea nr.151/1998 privind dezvoltarea regionala in Romania. Obiectivul fundamental al politicii de dezvoltare regionala, astfel cum a fost formulat prin Lege, vizeaza reducerea disparitatilor regionale existente, in special prin stimularea unei dezvoltari echilibrate si prin accelerarea redresarii acelor zone ramase in urma din punct de vedere al nivelului de dezvoltare datorita circumstantelor istorice, geografice, economice si politice precum si prevenirea aparitiei unor noi disparitati si dezechilibre regionale. Un alt obiectiv stabilit prin lege se refera la corelarea politicilor sectoriale ale Guvernului cu initiativele si resursele locale si regionale, in scopul atingerii unei dezvoltari economice, sociale si culturale durabile a regiunilor.

Aceste procese de stimulare a activitatilor regionale, de coordonare a lor cu politicile guvernamentale, de promovare a cooperarii inter-regionale, reprezinta un efort de corelare a necesitatilor tarii, dar si a necesitatilor regiunilor geografice, economice si culturale ale Romaniei. Procesele de dezvoltare regionala sunt plasate in contextul mai larg al procesului de aderare a Romaniei la UE si, deci, al pregatirii structurilor institutionale si a capacitatilor necesare in vederea implementarii politicii structurale a UE dupa aderare.

In cadrul politicii regionale promovate de Romania, un rol important il are politica zonelor defavorizate, prin care de la bugetul de stat se sustine dezvoltarea economica si sociala a acelor areale geografice al caror nivel de dezvoltare este extrem de scazut datorita efectelor negative ale procesului de restructurare economica si disponibilizarilor masive de personal. Scopul acestei politici este de a revitaliza economic acele zone, prin atragerea investitorilor. Declinul economic masiv inregistrat de Romania dupa 1990, a impus ca politica nationala de dezvoltare regionala sa nu mai poata fi gandita numai in termenii diminuarii discrepantelor regionale. Acestui obiectiv i s-a alaturat un obiectiv mai general, acela de sprijinire a restructurarii economice regionale.

In conformitate cu politica europeana de coeziune economica si sociala, Romania promoveaza o politica regionala ce are ca obiectiv general pe termen lung diminuarea decalajelor in dezvoltarea regiunilor si zonelor tarii. Pe termen scurt insa, politica regionala trebuie sa se axeze pe contracararea fenomenelor negative (pierderea de locuri de munca, somaj, etc.), care apar in procesul de restructurare economica si indeosebi industriala a tarii. Comunitatile teritoriale, regionale si locale autohtone nu si-au dezvoltat suficient capacitatea de inovare si nu au devenit mai flexibile pentru a putea raspunde eficient provocarii si cerintelor de restructurare a economiei nationale. De aceea, un obiectiv important al politicii regionale romanesti este acela de a crea conditii pentru dezvoltarea capacitatii novatoare a comunitatilor teritoriale romanesti, pentru a le face capabile sa adopte noi activitati care, treptat, sa inlocuiasca vechile activitati nerentabile, ce nu mai sunt cerute de piata, tinand seama de faptul ca in conditiile globalizarii economice, initiativa si antreprenoriatul sunt premisele de baza ale dezvoltarii regionale.

Concomitent cu preocuparea pentru restructurarea economica a diferitelor zone, politica de dezvoltare regionala urmareste stimularea capacitatii competitive a diferitelor zone, prin stimularea capacitatii lor de adaptare la noi activitati. In acest sens se pune mai putin accent pe capacitatea de oferta a regiunilor si, mai mult, pe calitatea si conditiile ofertei, pentru ca diferitele regiuni sa poata fi capabile sa accepte si sa dezvolte noi activitati. In acest scop, politica nationala de dezvoltare regionala - prin instrumentul sau principal, Planul National de Dezvoltare - actioneaza in directia realizarii unei flexibilizari a teritoriului, care necesita actiunea concertata a politicilor privind pregatirea resurselor umane, dezvoltarea tehnologica, cercetarea stiintifica, dezvoltarea IMM-urilor, etc.

Flexibilizarea teritoriului este un concept de baza cu care opereaza politica nationala de dezvoltare regionala in actualele conditii economice ale tarii. Punerea de acord a modificarilor economice structurale cu dezvoltarea teritoriala se realizeaza prin crearea de noi activitati in teritoriu. Atat din perspectiva dezvoltarii exogene (cu ajutorul investitiilor straine), cat si a dezvoltarii endogene (din resurse proprii), politica nationala de dezvoltare regionala promovata de Romania se concentreaza pe imbunatatirea conditiilor de organizare a noilor activitati, actionand mai ales asupra mediului fizic si uman al regiunilor si subregiunilor. In acest context, obiectivul principal al politicii nationale de dezvoltare regionala este acela de a ajuta regiunile, judetele, diferitele zone, localitatile, sa dobandeasca mijloacele necesare pentru a deveni capabile sa-si dezvolte o structura sociala si culturala, pusa in evidenta de calitatea resurselor umane, calitatea pregatirii si perfectionarii acestora, precum si o infrastructura economica (rutiera, feroviara, maritima, aeriana, de telecomunicatii etc.) bazata pe un nivel tehnologic modern.

Masurile de politica regionala sunt planificate si promovate, in cadrul institutional creat de autoritatile centrale, regionale si locale, in concordanta cu principiile promovate de UE: concentrarea, programarea, subsidiaritatea si parteneriatul.

Crearea cadrului institutional regional si institutionalizarea celor opt regiuni de dezvoltare a avut drept scop facilitarea realizarii politicii de dezvoltare regionala. Se asteapta ca planurile de dezvoltare ale regiunilor elaborate de Agentiile de Dezvoltare Regionala sa aiba capacitatea de a identifica prioritatile de dezvoltare ale regiunilor si resursele de care dispun, creand cadrul adecvat realizarii obiectivelor de dezvoltare prin implementarea programelor regionale. Regiunile de dezvoltare in Romania nu au fost concepute doar ca unitati de planificare pentru obiectivele politicii de dezvoltare regionala promovata de UE. In aceeasi masura ele sunt menite sa promoveze masuri de politica nationala de dezvoltare regionala. Dar, asa cum arata si experienta altor tari, sistemul institutional regional creat prin formarea macro-regiunilor si a Agentiilor de Dezvoltare Regionala va obtine rezultate pozitive numai in conditiile existentei unei politici active de dezvoltare regionala, care sa dispuna de resurse financiare corespunzatoare. In Romania aceste resurse sunt concentrate in Fondul National de Dezvoltare Regionala, care cuprinde resurse financiare interne, de la bugetul statului, precum si fonduri europene nerambursabile, pentru dezvoltare regionala.

Problemele cheie a caror rezolvare depinde de elaborarea si implementarea masurilor de politica nationala de dezvoltare regionala pot fi sintetizate astfel:

- Sprijinirea restructurarii economiilor regionale care, in conditiile economiei de piata, au devenit necompetitive (avind slabiciuni structurale importante) si crearea unor structuri economice functionale, cu industrii competitive. Este vorba de zonele industrializate care acum se afla in declin economic, nereusind sa se adapteze si sa faca fata concurentei. Ele au un somaj ridicat, un potential de productie subutilizat, infrastructura tehnica (inclusiv cladiri ) in proces de deteriorare. De asemenea, probleme grave ridica zonele a caror baza economica este preponderent agricola si care practica un tip de agricultura invechit, neeficient din cauza absentei dotarilor corespunzatoare;

- Stimularea utilizarii cat mai eficiente a ansamblului potentialului endogen al regiunilor, atat resursele naturale si de materii prime, cat si resursele umane, pentru dinamizarea economiilor regionale;

- Asigurarea protectiei mediului. Rezultatul erorilor din perioada industrializarii masive, cand nu s-au luat in considerare influentele acesteia asupra mediului, a dus la aparitia unor zone de dezastru ecologic. De asemenea, calitatea mediului este foarte proasta in cele mai multe orase, inclusiv in capitala tarii. Pentru schimbarea acestor stari de lucruri este foarte importanta cunoasterea specificului regional al acestui fenomen. Combaterea si prevenirea deteriorarii mediului necesita mijloace financiare care nu sunt disponibile la nivel regional sau local si care necesita sprijin national.

Crearea si dezvoltarea unei infrastructuri institutionale proprii economiei de piata la nivel regional. Una din componentele acestei infrastructuri o constituie sistemul bancar, existenta unor banci comerciale, de investitii etc., care sa dirijeze fondurile in vederea utilizarii lor pentru dezvoltare. Este necesara, de asemenea, crearea unei retele de organisme si institutii bursiere care sa accelereze schimbul de bunuri. Daca in sistemul economiei centralizate intreprinderile erau subordonate intr-un mod ierarhic organismelor sectoriale centrale (ministerelor), azi lipsesc sau nu sunt functionale deplin organismele, institutiile care sa coordoneze efectiv functionarea intreprinderilor la nivel judetean si local. Autonomia intreprinderilor si crearea unor intreprinderi particulare au pus in evidenta nevoia de a crea conditii pentru dezvoltarea camerelor de comert si industrie regionale si locale. De asemenea, autoritatile administratiei locale constituie un factor esential al infrastructurii administrative. Ele au un rol de initiator si coordonator al dezvoltarii teritoriale.

Cooperarea institutiilor si autoritatilor intre cele trei niveluri: local, regional, national este cheia obtinerii unor efecte maxime. Numai prin aceasta cooperare poate apare un climat novator benefic intregii tari. Agentiile de Dezvoltare Regionala au un rol foarte important in sistemul institutional regional, fiind cele care concretizeaza politica de dezvoltare regionala. De asemenea, economia regionala de piata are nevoie de multe alte institutii care sa indeplineasca functii importante. Astfel de institutii se pot ocupa de consultanta, marketing, pregatirea si perfectionarea pregatirii profesionale a lucratorilor, organizarea de activitati de publicitate, de informare etc.

3.2. Premise si perspective ale evolutiei economice la nivelul regiunilor de dezvoltare

Analiza socio-economica a gradului si potentialelor de dezvoltare, precum si a problemelor existente, scoate in evidenta urmatoarele aspecte importante, care au fost luate in considerare in procesul de structurare a politicii romanesti de dezvoltare regionala regionala in context european. In procesul crearii si consolidarii unor structuri economice regionale competitive, exista si trebuie indepartate unele obstacole. Este necesar sa se acorde prioritate acelor proiecte care au o importanta majora pentru dezvoltarea economica a regiunilor. Se impune adoptarea de masuri concrete, rapide, chiar in cazul unor proiecte de mai mica amploare, subregionale sau chiar locale. Pentru a sprijini in mod eficient procesul de integrare a Romaniei in UE si de apropiere a tarii noastre de nivelul statelor vest europene, este necesara o concentrare a sprijinului financiar al statului si al fondurilor europene pe cateva directii de actiune. Apreciem ca ritmul de crestere economica depinde de modul in care se reuseste mobilizarea potentialului endogen de dezvoltare al tarii si al fiecarei regiuni componente, precum si de marimea sprijinului financiar acordat prioritatilor de dezvoltare stabilite prin Planul National de Dezvoltare. Procesele referitoare la transformari economice structurale trebuie sa fie insotite de masuri de protectie sociala corespunzatoare.

Cresterea economica regionala are un suport fundamental in sectorul particular. Pentru acest motiv, intarirea capacitatii concurentiale a sectorului privat trebuie sa reprezinte o prioritate esentiala in acesti ani. Aparitia unor noi locuri de munca si obtinerea unor venituri mai mari depind si de masura in care firmele si intreprinzatorii obtin rezultate bune pe plan regional, national si international, de modul in care acestia reusesc sa cucereasca pozitii pe pietele invecinate sau sa recucereasca pietele proprii. Pentru a se realiza aceste premise este nevoie de consolidarea intreprinderilor viabile existente, precum si de crearea altora noi.

Un sprijin financiar eficient trebuie sa conduca la diminuarea lipsurilor diagnosticate in capacitatea productiva proprie a sectorului privat. Lipsurile privind dotarea cu capital se reflecta in rezultatele slabe obtinute si foarte adesea in investitii proprii reduse. Din aceasta cauza, perspectiva sprijinirii investitiilor, mai ales a celor efectuate de intreprinzatori particulari, are un rol determinant in procesul revigorarii economiei romanesti, pe plan national si regional. In acest sens, se impune sprijinirea acelor investitii de la care se asteapta un aport substantial in ocuparea fortei de munca si mobilizarea potentialelor de dezvoltare regionala. Sprijinul financiar trebuie sa urmareasca, mai ales, intarirea capitalului din agricultura, industrie si serviciile adiacente. O strategie de dezvoltare care urmareste revigorarea bazei industriale trebuie sa tina seama de traditiile industriale regionale specifice. Profilul industrial al regiunilor tarii trebuie sa aiba aspecte specifice, in fiecare regiune urmand a fi dezvoltate acele sectoare industriale pentru care se ofera cele mai bune avantaje relative. Intreprinderile mici si mijlocii au un rol pozitiv in cresterea ofertei de bunuri si servicii.

Trecerea spre societatea informationala si societatea cunoasterii reprezinta pentru economia si societatea romaneasca una dintre cele mai insemnate provocari. Pentru a beneficia de avantajele societatii informationale este necesara impulsionarea introducerii pe o scara cat mai larga a posibilitatilor pe care le ofera societatea informationala, precum si folosirea acestor posibilitati in domenii cat mai diverse, inclusiv pe plan regional si local. O retea bine constituita si eficienta de telecomunicatii este neaparat necesara pentru trecerea la societatea informationala si pentru dezvoltarea serviciilor de telecomunicatii.

Infrastructura economica reprezinta o conditie esentiala in procesul dezvoltarii, necesitand insemnate investitii. Intre componentele importante ale infrastructurii economice, care necesita spijin finaniciar, mentionam: accesul la arealele industriale si de servicii, prin asigurarea de legaturi coerente si usoare la reteaua de transport; reabilitarea si revitalizarea arealelor industriale abandonate, pe care s-au desfasurat activitati miniere, industriale, militare; reproiectarea tronsoanelor ineficiente si dezvoltarea unei noi infrastructuri pentru activitatile industriale moderne.

In zonele cu potential turistic este necesara imbunatatirea infrastructurii turistice. Se va acorda o atentie speciala dezvoltarii ofertei care contribuie la prelungirea timpului de sejur al clientilor si la imbunatatirea gradului de utilizare a capacitatilor de cazare.

Dezvoltarea si utilizarea efectiva a infrastructurii cercetarii si a transferului de tehnologie constituie premise importante ale dezvoltarii economice nationale. Este necesara o infrastructura moderna si puternica a stiintei si cercetarii, precum si o infrastructura pentru calificarea si perfectionarea pregatirii profesionale. Volumul sprijinului acordat trebuie sa tina seama de situatiile regionale specifice si de eficienta economica a unitatilor deja existente.

Dezvoltarea economica durabila necesita si includerea protejarii mediului in strategiile regionale de dezvoltare economica. Pe fundalul deficitelor infrastructurale relevate, se impune protejarea mai atenta a mediului si inlaturarea daunelor provocate. O atentie speciala trebuie acordata epurarii apelor reziduale. Unul din elementele esentiale al strategiei nationale de dezvoltare il constituie intensificarea activitatilor menite sa contribuie la imbunatatirea calitatii aerului, scaderea emisiilor si utilizarea rationala a energiei. In acelasi timp se impune valorificarea potentialelor de crestere care rezulta din aceste activitati.

Prioritatea esentiala a strategiei dezvoltarii resurselor umane trebuie sa se indrepte spre politici active de ocupare, spre crearea de noi locuri de munca. Politica resurselor umane si cea a ocuparii trebuie sa ajute la depasirea greutatilor actuale cu care se confrunta regiunile. Complementar cu locurile de munca oferite de intreprinderi, indeosebi particulare, trebuie dezvoltate si alte posibilitati de ocupare a fortei de munca prin initierea de politici active de ocupare a somerilor.

Romania se confrunta cu probleme majore la scara macro si microeconomica, care influenteaza negativ capacitatea tarii de a relansa activitatile economice. La scara macroeconomica exista o baza restransa de industrii competitive, cu capital propriu insuficient, precum si mari ramaneri in urma in constituirea unor servicii moderne. La nivelul firmelor exista mari probleme in domeniul finantarii si al managementului. Dezvoltarea economica este franata de infrastructura insuficienta, neadaptata activitatilor economice eficiente.

Premisele esentiale pentru evolutia economica pozitiva la nivelul regiunilor de dezvoltare constituite sunt: cresterea ponderii sectorului privat, dezvoltarea   potentialului ramurilor economice competitive, imbunatatirea calificarii si perfectionarii profesionale a resurselor umane, adoptarea unui management performant, dezvoltarea societatii civile. Planul National de Dezvoltare a Romaniei urmareste cea mai buna utilizare a resurselor umane, materiale si financiare, pentru dinamizarea si optimizarea activitatilor in domeniile relevante pentru dezvoltarea regionala.

In concordanta cu cerintele etapei actuale, politica regionala in Romania se inscrie pe urmatoarele axe de dezvoltare: I - Imbunatatirea structurii economice regionale; II - Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii regionale si locale; III - Dezvoltarea resurselor umane; IV - Dezvoltarea turismului; V - Stimularea cercetarii stiintifice, dezvoltarii tehnologice si crearea societatii informationale; VI - Dezvoltarea economico-sociala a spatiului rural.

3.3. Propuneri pentru un model de dezvoltare romaneasca la nivel regional

Principalele prioritati si masuri de dezvoltare ale regiunilor, selectate din Strategiile respective de Dezvoltare Regionala, integrate in structura obiectivelor prioritare si a masurilor corespunzatoare cuprinse in Planul National de Dezvoltare sunt urmatoarele pentru:

Regiunea Nord-Est:

dezvoltarea IMM prin sprijinirea crearii de noi IMM productive si dezvoltarea celor existente, a unor centre de cercetari pentru IMM, sprijinirea transferului de tehnologie, crearea de parcuri industriale care sa utilizeze infrastructuri ale fostelor intreprinderi de stat si ale vechilor platforme industriale, acordarea de consultanta pentru IMM, constituirea unor retele de informatii pentru afaceri;

dezvoltarea infrastructurii fizice prin reabilitarea/modernizarea drumurilor de acces spre zone industriale, turistice, de munte si a retelei de distribuire a gazului metan, precum si prin modernizarea/dezvoltarea infrastructurii telecomunicatiilor;

dezvoltarea turismului si a serviciilor pentru turism, a agro-turismului si a altor categorii de turism alternativ, dezvoltarea infrastructurii drumurilor si a infrastructurii adiacente in zonele de munte;

dezvoltarea rurala prin crearea de IMM cu profil agro-industrial si de servicii, dezvoltarea eco-fermelor, promovarea si comercializarea produselor locale agricole si neagricole, dezvoltarea infrastructurii rurale;

dezvoltarea resurselor umane prin intermediul trainingului pentru manageri si personalul IMM in vederea calificarii profesionale, reconversiei profesionale, de asemenea al trainingului pentru pentru persoanele ocupate in agricultura, in administratia publica locala, pentru servicii in turism si in tehnici de protejare a mediului;

legat de protejarea mediului: investitii in tehnologii prietenoase mediului si in utilitati publice, reciclarea deseurilor, reabilitarea zonelor afectate de dezastre naturale si de activitatile antropice.

Regiunea Sud-Est: 

dezvoltarea IMM prin sporirea numarului de centre de consultanta, dezvoltarea spiritului antreprenorial si a tehnicilor de management, aplicarea unor scheme de imprumut pentru IMM si a unor stimulente pentru activitatea de export a IMM;

dezvoltarea rurala prin diversificarea economica a zonelor rurale, sprijinirea asociatiilor de fermieri, acordarea de investitii directe pentru dezvoltarea fermelor, know - how si transfer tehnologic in agricultura, efectuarea marketingului produselor agricole si rurale;

dezvoltarea infrastructurii transporturilor, a utilitatilor publice (apa curenta, gaze, electricitate), dezvoltarea infrastructurii necesara IMM, sprijinirea cercetarii si a centrelor pentru inovatii in mediul rural;

dezvoltarea resurselor umane prin organizarea de cursuri pentru calificarea profesionala a tinerilor in meserii cerute de piata muncii, cursuri pentru someri, persoane neocupate si persoane dezavantajate, preum si integrarea acestora pe piata muncii;

dezvoltarea turismului si a infrastructurii zonelor turistice, realizarea unor investitii pentru protejarea valorilor culturale, dezvoltarea serviciilor pentru turism si diversificarea ofertei turistice;

protejarea mediului prin reabilitarea siturilor industriale, sprijinirea impaduririlor, modernizarea sistemelor de monitorizare a mediului si managementul factorilor de mediu.

Regiunea Sud:

diversificare si extinderea bazei industriale a regiunii prin dezvoltarea IMM productive, reabilitarea siturilor industriale si pregatirea lor pentru alte activitati , crearea de parcuri industriale, dezvoltarea infrastructurii fizice;

dezvoltarea rurala, a unor IMM care sa prelucreze resursele locale, obtinerea de produse agricole ecologice;

dezvoltarea turismului si a serviciilor in turism, organizarea de actiuni de marketing si promovare a turismului, protejarea valorilor culturale si a zonelor naturale cu potential turistic, dezvoltarea turismului specializat in vinatoare si pescuit;

dezvoltarea resurselor umane prin organizarea de cursuri pentru recalificare profesionala a personalului din sectorul servicii, a somerilor si altor categorii de persoane neocupate.

Regiunea Sud-Vest:

dezvoltarea IMM prin transferul tehnologic pentru IMM, crearea de noi IMM productive, servicii pentru afaceri si centre de cercetare pentru dezvoltarea activitatii IMM;

dezvoltarea infrastructurii turistice prin investitii directe in activitati turistice si in protejarea valorilor culturale si a zonelor naturale de interes turistic, promovarea agro-turismului si a turismului cultural, a marketingului la nivelul regiunii, cursurilor pentru personalul ocupat in turism;

dezvoltarea rurala, a marketingului pentru produse rurale, imbunatatirea calitatii produselor rurale;

dezvoltarea resurselor umane prin organizarea de cursuri de calificare pentru someri si alte categorii de populatie neocupata, pentru tineri si femei in meserii cerute de piata muncii, precum si pentru dezvoltarea capacitatilor manageriale si antreprenoriale;

dezvoltarea infrastructurii, a retelei de apa curenta, de telecomunicatii si de electricitate in zonele rurale, sprijinirea constructiei de locuinte;

protejarea mediului si efectuarea de investitii in noi tehnologii pentru protectia mediului si pentru economisirea energiei, organizarea de actiuni pentru constientizarea problemelor privind mediul, monitorizarea riscurilor privind mediul

atragerea de investitii straine directe prin actiuni de marketing ad-hoc si prin promovarea avantajelor oferite de legislatia zonelor dezavantajate si a zonelor libere.

Regiunea Vest:

dezvoltarea sectorului privat si promovarea investitiilor prin sprijinirea transferului de tehnologie, crearea de IMM in industria prelucratoare, realizarea de investitii in infrastructura publica, crearea de parcuri tehnologice;

dezvoltarea turismului si agroturismului, reabilitarea utilitatilor publice in arealele turistice, dezvoltarea si modernizarea infrastructurii in statiunile de munte, calificarea personalului care lucreaza in servicii turistice;

dezvoltarea rurala, a infrastructurii de baza in mediul rural (drumuri, apa curenta, gaze, canalizare, telecomunicatii), infiintarea de centre de colectare a produselor agricole, precum si de IMM in domeniul prelucrarii produselor agricole, dezvoltarea activitatilor mestesugaresti, acordarea de sprijin financiar pentru finantarea achizitiei de echipamente;

dezvoltarea resurselor umane prin recalificarea fortei de munca disponibilizate in meserii cerute de piata muncii, precum si prin alte masuri active de ocupare a populatiei;

imbunatatirea calitatii mediului prin diminuarea efectelor poluarii in zonele afectate, cu atentie speciala pentru zonele turistice, modernizarea sistemului de monitorizare a mediului si extinderea sistemului de colectare a deseurilor, reciclarea materialelor refolosibile;

dezvoltarea infrastructurii de baza (apa curenta, gaze, canalizare) si a telecomunicatiilor in zonele cu dezvoltare economica si sociala scazute.

Regiunea Nord-Vest:

crearea unui mediu de afaceri favorabil dezvoltarii unei economii diversificate si cresterii atractivitatii regiunii prin: dezvoltarea infrastructurii de sustinere a sectorului privat, dezvoltarea activitatilor economice bazate pe resurse locale, dezvoltarea spiritului antreprenorial si a initiativei locale, stimularea cooperarii economice si a transferului de tehnologie;

dezvoltarea durabila a spatiului rural prin: reabilitarea si dezvoltarea infrastructurii fizice, valorificarea resurselor locale, dezvoltarea serviciilor, reabilitarea si protejarea calitatii mediului;

dezvoltarea si utilizarea eficienta a resurselor umane prin calificarea si recalificarea fortei de munca, organizarea unor cursuri speciale de pregatire pentru someri si pentru alte categorii de populatie dezavantajate.

Regiunea Centru:

dezvoltarea IMM si a mediului de afaceri prin sprijinirea infiintarii de noi IMM productive, sprijinirea transferului de tehnologie, promovarea produselor industriale si mestesugaresti, aplicarea unor noi scheme de finantare;

dezvoltarea agro-turismului si a turismului montan, imbunatatirea serviciilor turistice, dezvoltarea unor activitati pentru atragerea turistilor (arta populara, targuri cu produse mestesugaresti, spectacole folclorice, evenimente religioase etc);

dezvoltarea agricola si rurala, a infrastructurii rurale de baza, precum si a serviciilor rurale si agricole, diversificarea activitatilor rurale;

dezvoltarea localitatilor si a serviciilor sociale prin efectuarea unor lucrari de protectie impotriva inundatiilor si alunecarilor de teren, crearea unor servicii de sprijin a persoanelor din categorii dezavantajate;

protejarea mediului si a valorilor cultural-istorice, reciclarea deseurilor industriale si menajere, dezvoltarea retelei de epurare a apelor si de canalizare.

Regiunea Bucuresti-Ilfov:

Sprijinirea sectorului privat si promovarea investitiilor prin transferul de know-how, modernizarea intreprinderilor cu potential viabil, dezvoltarea industriei de inalta tehnologie, dezvoltarea infrastructurii afacerilor, a cercetarii aplicate si a dezvoltarii

dezvoltarea si modernizarea infrastructurii drumurilor, a retelei de cai ferate, dezvoltarea si imbunatatirea transportului interregional de bunuri si persoane, dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;

protejarea mediului, diminuarea poluarii apei, aerului si solului;

dezvoltarea resurselor umane prin recalificarea somerilor proveniti din industrie, precum si a altor categorii de populatie dezavantajate, sprijinirea ocuparii tinerilor si femeilor;

dezvoltarea turismului efectuand investitii in infrastructura turistica si situri turistice si istorice recunoscute, promovarea turismului cultural - stiintific, dezvoltarea serviciilor turistice.

In privinta cooperarii interregionale, apreciem ca trebuie sa existe doua variante de abordare: derularea de colaborari punctuale, chiar complementare, mergand pe sistemul reciprocitatii, intre oricare judet dintr-o regiune si alte judete ale tarii, pe coordonatele impuse de prioritatile de dezvoltare ale acestor regiuni; derularea relatii de cooperare intre regiunile de dezvoltare intelese ca un tot unitar, pe proiecte cu grade diferite de complexitate si de relevanta regionala. In acest sens, este necesar ca regiunile respective sa-si defineasca prioritatile, eventual in cadrul unor strategii judetene, ceea ce ar permite interconectarea si armonizarea diverselor programe de dezvoltare.