Evaluarea rezultatelor agentiilor de rating

Evaluarea rezultatelor agentiilor de rating

Ca reactie la criticile facute, agentiile de rating si-au extins puternic personalul specializat, au adoptat noi tehnologii, s-au straduit sa mareasca valabilitatea in timp a calificativelor acordate si si-au intensificat efortul de imbunatatire a relatiilor lor publice. In particular, in 1981, S&P a infiintat Credit Watch care emite pe piata un avertisment prealabil unei revizuiri de rating. Alte agentii au urmat-o cu exemple similare. Toate marile agentii au acum servicii electronice sofisticate care notifica abonatilor sau agentiilor de stiri financiare calificativele de rating potentiale si actuale sau revizuirile.

Agentiile de rating si-au extins gama produselor oferite prin noi titluri de despagubiri pe care le evalueaza si calificativele de rating pe care le dau. De exemplu, S&P scoate suplimentar ratinguri pentru riscul aleatoriu sub calificativul E1-E5. Aceste ratinguri se bazeaza pe o analizare a protectiei pe care si-o pot permite clientii titlurilor, garantiile titlurilor si alte caracteristici ale emi­siunii (cum ar fi posibilitatea protectiei prin contracte la termen). Ele reflecta gradul de susceptibilitate al emisiunii de a produce pierderi investitorului in cazul aparitiei unui eveniment daunator si nu probabilitatea ca un astfel de eveniment sa apara sau nu.

Pe masura ce pietele de comercializare a datoriei publice s-au dezvoltat si s-au extins in lume, marile agentii de rating si-au internationalizat activitatea printr-o strategie de creare a unei retele de filiale si de achizitii agresive de companii de rating in alte tari. Asa au facut S&P si Moody's care si-au deschis birouri in toata lumea. Agentiile neamericane de rating nu au reusit la randul lor sa penetreze piata SUA, probabil din cauza barierei de licentiere creata prin procesul de atestare impus de autoritatile americane.

Din activitatea de pana acum reiese in principiu ca agentiile de rating au doua roluri: produc servicii informationale si emit certificate de risc. Primul rol este determinat de piata. Al doilea este determinat de reglementarile in vigoare in tarile lumii. Prin productia de servicii informationale la scara mare si prin specializarea in culegerea si prelucrarea informatiilor, agentiile de rating sunt capabile sa reduca mult costurile informatiilor pe care le livreaza investitorilor privind riscul titlurilor debitoare, tot asa cum ghidul restaurantelor ii ajuta pe consumatori sa aleaga restaurantul care le place. In plus, publicarea calificativelor de rating reduce costurile de informare ale altora care nu investesc, dar care-au legatura cu institutia respectiva (in calitate de furnizori, clienti sau chiar angajati). Ratingul poate reduce, de exemplu, costurile asociate evaluarii riscului de contrapartida in tranzactiile cu derivate pe pietele extrabursiere.

Cerintele de a emite certificate de risc sunt determinate de lege sau de reglementari care limiteaza comportamentul unor institutii financiare in materie de investitii de portofoliu. Cerintele de certificare sunt partial determinate si de piata pentru ca ele reduc costul incheierii contractelor, furnizand o sinteza statistica intr-o forma convenabila - ratingul obligatiunilor este similar cu ratingul restaurantelor din ghidul Michelin sau cu ratingul hotelurilor din ghidurile turistice existente in mai toate tarile lumii. Existenta ratingului titlurilor de valori, de exemplu, permite unei corporatii sa puna limite competentei directorilor insarcinati cu investitii de portofoliu sa nu coboare in deciziile lor sub un anumit rating dat. Cercetarile stiintifice au scos in evidenta continutul de informatii valoroase ale ratingului obligatiunilor, gradul de acuratete al ratingului si dimensiunile pana la care ratingul poate fi anticipat de oricare alt profesionist pe baza datelor publice disponibile.

Oportunitatea informatiilor este mai importanta pentru agentiile de rating ca producator de servicii financiare informatice decat ca emitent de certificate de risc financiar. Modificarile de rating produc informatii pentru investitori numai daca informatiile respective nu sunt deja incorporate in pretul titlurilor la care se refera ratingul. Cercetarile de piata demonstreaza ca anuntarea unei modificari de rating pentru titlurile emise de o organizatie afecteaza pretul acelor titluri si pretul actiunilor de capital ale acelei organizatii. Efectul este mai puternic in jos decat in sus, desi efectul este relativ mic, de regula, mai putin do 2% din valoarea de piata pe o perioada de doua zile de la anuntare. In plus, modi­ficarea ratingului urmeaza unor modificari si mai mari in pretul titlului debitor respectiv, aratand ca, de fapt, cea mai mare parte a din informatiile care au condus la decizia de modificare a ratingului este deja incorporata in pretul titlului in momentul anuntarii ei.

Inseamna aceasta ca agentiile de rating sunt prea lente? Nu avem un raspuns transant, desi cel putin criza din Asia de Sud-Est si criza mexicana ofera destule argumente ca agentiile de rating nu dispun inca de suficiente mecanisme de avertizare a investitorilor in timp util. Mai este insa o mare problema. Viteza optima de reactie a agentiilor de rating depinde de multe necunoscute printre care se numara costurile si beneficiile culegerii si difuzarii informatiilor cu o viteza mult marita. Informatii mai multe, mai precise si mai rapide urca foarte mult costurile, in progresie exponentiala, cu cat ne apropiem mai mult de curba verticala a costului informatiei complete.

Totusi, concurenta dintre agentiile de rating ar trebui sa stimuleze informarea la momentul oportun si la costuri eficiente. Unele dintre inovatii, de genul infiintarii Credit Watch si folosirea sporita a difuzarii electronice a informatiilor, sunt exemple ca agentiile de rating reactioneaza la cererea pietei. Studiile au relevat ca veniturile la obligatiuni si in general randamentul titlurilor debitoare au un grad de corelare cu ratingul titlului respectiv, mai precis, pe clase de rating.

Intr-adevar, veniturile reale din obligatiuni sprijina concluzia ca ratingul constituie o evaluare credibila a probabilitatii si magnitudinii riscului financiar. Evidentele pentru clasele de obligatiuni cu rating scazut si corelarea ratei randamentului la "junk-uri" ramane inca o problema disputata intre specialisti. Studiile de pana acum demonstreaza ca ratingul poate fi previzional cu un grad destul de mare de acuratete din datele publice disponibile, punand intrebarea care este valoarea adaugata a serviciilor pe parc le produc agentiile de rating in afara de certificatul de risc financiar pe care-l emit.

Totusi, majoritatea cercetatorilor trag concluzia ca randamentul obligatiilor este corelat mai mult cu nivelul ratingului decat cu datele publice disponibile, ceea ce ar sugera ca ratingul inseamna ceva mai mult si ca agentiile de rating furnizeaza totusi informatii si servicii suplimentare utile mai ales ca urmare a contactului lor direct cu firmele investigate.

Exista o anumita putere de monopol in industria ratingului. S&P si Moody's au pozitie dominanta pe piata SUA si in lume. Ambele concureaza pentru introducerea de noi produse si servicii alaturi de Fitch si Duff & Phelps. Companiile specializate detin pondere mare in nisele lor de piata, in ciuda incercarilor marilor agentii de a domina si aceste segmente. In alte zone ale lumii, marile agentii americane sunt concurate de firme independente, cum sunt cele din Japonia si Marea Britanie, dar in multe tari, S&P si Moody's au pozitie dominanta.