SELFMANAGEMENT

SELFMANAGEMENT

I.       SARCINI DE AVALUARE TEORETICA

Metode de autocunoastere si metode de intercunoastere utile consilierului in activitatea sa.

Cunoasterea de sine a clientului este premisa mobilizarii si angajarii acestuia in realizarea schimbarii evolutive a propriei personalitati. In masura in care persoana stie s-au invata sa-si exploreze binele, sa-si identifice, sa-si constientizeze si sa-si mobilizeze propriile resurse si disponibilitati in directia rezolvarii cu succes a problemelor vietii, eficienta consilierii creste. Procesul realizarii de catre client a cunoasterii de sine (autocunoasterea) este unul dintre obiective esentiale ale consilierii psihopedagogice. De aceea fiecare consilier trebuie sa procedeze in asa fel incat autocunoasterea clientilor sa se realizeze cat mai bine, la un nivel de profunzime adecvat. A ajuta clientii sa se cunoasca si sa se inteleaga pe ei insisi cat mai bine nu este un lucru simplu si nici usor de realizat.

Consilierii stiu ca sta in puterea lor sa indrume clientii spre obtinerea unui nivel cat mai ridicat al cunoasterii de sine daca utilizeaza metode tehnice si procedee adecvate si daca se implica atat cat trebuie si atunci cand este nevoie in relationarea cu clientii, in procesul realizarii consilierii psihopedagogice.

Cunoasterea de sine (autocunoasterea) presupune cristalizarea / formarea conceptului de sine (Self-concept). Conceptul de sine, arata Rosenberg se refera la totalitatea ideilor gandurilor si sentimentelor pe care o persoana le are despre ea ca obiect. Continutul conceptului de sine include cunostinte si trairi despre felul in care ne percepem, avem o imagine de sine (Self-image) si ne apreciem, avem sentimentul propriei valori, avaluare de sine (self-esteem). Procesand informatiile despre sine, persoana isi elaboreaza un concept de sine care-i confera identitate psihoindividuala si-i da posibilitatea sa se cunoasca si sa se evalueze cat mai corect si cat mai realist. Cunoasterea de sine realista ii confera incredere persoanei in fortele proprii si contribuie in mod esential la construirea unei stime de sine corespunzatoare.

Prezentam cateva metode utile consilierului in activitatea sa necesare realizarii indrumarii clientilor pentru obtinerea de catre acestia a unei cunoasteri de sine cat mai adecvat:

1. Evita sa dai sfaturi!

Sfaturile sunt date in general de parinti, prieteni, colegi. Consilierii nu dau sfaturi, ci asista, sprijina, indruma clientii sa-si exploreze propriul Eu, sa se autodezvaluie, sa-si constientizeze capacitatile, calitatile pozitive dar si cele negative. Asta nu inseamna ca in activitatile de consiliere psihopedagogica nu pot fi utilizate sfaturile, dar ele sunt bine venite atunci cand s-a stabilit deja o relatie adecvata intre consilier si client, bazata pe incredere reciproca si pe intarirea de catre consilier ca prin a oferi un sfat nu va influenta procesele de autoexplorare si autocunoastere realizate de client. Cand oferi sfaturi in general astepti ca cel caruia ii sunt destinate sa se conformeze, procedand intocmai cum i-ai sugerat. Cand asisti, sprijini si indrumi procesul de autocunoastere realizat prin autoexplorarea binelui, clientul este cel care se angajeaza sa faca acest lucru, cel care decide si isi asuma responsabilitatea faptelor sale. Schimbarea de sine este mult mai profunda si mai adecvata solicitarilor atunci cand angajeaza clientul in realizarea ei, motivatia schimbarii venind din interior. Orice sfat, in masura in care este necesar in activitatea de consiliere psihopedagogica trebuie dat la momentul potrivit, sa fie oportun si util clientului angajat in procesul schimbarii de sine.

2. "Procesul de consiliere sa nu se bazeze numai pe intrebari"

De regula aflati fata in fata cu un client consilierii au tendinta de a-i pune acestuia cat mai multe intrebari. A pune intrebari: este insa un procedeu utilizat in activitatile de consiliere psihopedagogica, dar cu precautie. Adesea clientii se simt stanjeniti de prea multe intrebari si mai ales, de acelea care le cer sa explice (de ce?) si care solicita informatii despre viata lor intima. De asemenea intrebarile deschise sunt mai confortabile pentru clienti decat intrebarile inchise care ingradesc posibilitatile de explorare a binelui. Atunci cand este vorba despre trairi subiective, despre emotii si sentimente, intrebarile deschise lasa clientului o mare libertate de actiune, acesta simtindu-se mult mai confortabil.

3. " Mentinerea clientului in centrul discutiei"

Clientul este cel care are nevoie de sprijin pentru a functiona mai eficient, pentru a-si rezolva cu succes problemele. Chiar si atunci cand acestea sunt in stransa legatura cu alte aspecte care nu tin de client, procesul consilierii trebuie focalizat pe client si pe problemele acestuia. Uneori clientii intampina anumite dificultati (rezistente, obstacole interne, reticente, etc.) in explorarea sinelui (celor care le este greu sa faca dezvaluiri despre sine, sa vorbeasca despre ei insisi, consilierul trebuie sa le ofere sprijin pentru a se autodezvalui. O tehnica utilizata de consilieri este aceea ca ei insisi sa descrie unele experiente personale, sa-si dezvaluie anumite trairi, fapt care poate determina clientul sa procedeze la fel. Exista insa si anumite rezerve si precautii la care trebuie sa recurga consilierul. Autodezvaluirea si implicarea lui in procesul relationarii sale cu clientul trebuie sa conduca la stimularea acestuia sa se angajeze in explorarea si descrierea de sine si nu la accentuarea rezistentelor.

4. "Sintetizeaza si rezuma rezultatele procesului de consiliere"

Sinteza si rezumatul celor petrecute in timpul procesului de consiliere si ale rezultatelor inregistrate pana la un moment dat sunt modalitati de analiza si evaluare a activitatii de consiliere si totodata surse de informatii pentru demersurile ulterioare ale consilierului cunoasterea de sine a clientului poate inregistra progrese in masura in care clientul avanseaza in procesul explorarii sinelui si are convingerea ca rezultatele activitatii si angajarii sale sunt evidentiate, ajungand la o imagine si o conceptie sintetica despre ceea ce este el si despre ceea ce poate sa faca pentru a fi mai eficient si pentru a trai mai confortabil. In activitatea de consiliere psihopedagogica procesul depinde de realizarile obtinute la un moment dat in procesul schimbarii evolutive a clientului, realizari de care acesta devine constient, le percepe, le simte si pe care le si asuma.

Autocunoasterea este foarte importanta in luarea unor decizii privind alegerea si construirea carierei. Dincolo de dimensiunile si de aspectele cunoasterii de sine realizarea efectiva a autocunoasterii presupune ca persoana in cauza sa-si puna cateva intrebari la care sa dea raspunsuri cat mai realiste,mai sincere si mai obiective, ca de exemplu:

Ce stiu si ce pot sa fac bine?

Þ    Raspunsul la aceasta intrebare conduce la identificarea cunostinselor,

capacitatilor, abilitatilor, deprinderilor pe care le detine persoana in cauza;

Ce as dori, ce mi-ar placea sa fac?

Þ    Aceasta intrebare conduce persoana la depistarea propriilor interese,

dorintedorinte, preferinte, aspiratii, idealuri referitoare la cererea sa;

Ce este important pentru mine?

Þ    Aceasta intrebare ii ofera prilejul persoanei sa-si circumscrie propriul sistem de

valori;

Cum simt?

Þ    Reprezinta de fapt intrebarea al carei raspuns conduce persoana la identificarea

propriilor trasaturi de personalitate

Ce ar trebui sa fac pentru a-mi satisface interesele si dorintele pentru a-

mi indeplini scopurile, aspiratiile si idealurile?

Þ    Raspunsul la aceasta intrebare conduce persoana la alegerea potrivita a studiilor

si a programelor de formare profesionala;

Gasirea unor raspunsuri satisfacatoare la acest gen de intrebari presupune autocunoasterea, autoanaliza, dar mai ales angajarea si implicarea intr-un proces si un program complex de formare a propriei personalitati.

Cunoasterea de sine (autocunoasterea) conduce la dobandirea de catre fiecare persoana a increderii in sine si la o stima de sine corespunzatoare. Stima de sine este un concept ce presupune autocunoasterea, iar aceasta de multe ori nu este realista. Unii oameni au tendinta de a se supraevalua (se considera mai destepti, mai bine pregatiti), altii dimpotriva se subevalueaza (cred ca nu sunt in stare sa rezolve anumite probleme).

Aprecierea / evaluarea de sine realista ar trebui sa fie cea mai justa atitudine a persoanei despre ea insasi. Factorii precum imaginea de sine si aprecierea de sine influenteaza consistenta si coerenta sinelui si contribuie la formarea unor dominante-valorice ale persoanei cu efecte hotaratoare asupra formarii personalitatii fiecaruia.

SARCINI ACTIVITATE PRACTICA

A.     Plan de actiune pentru dezvoltarea asertivitatii

Asertivitatea nu este un comportament natural cu care ne nastem. In mod natural ne comportam si comunicam submisiv sau agresiv; asertivitatea este un comportament si un mod de comunicare adecvat, deci o abilitate care trebuie cunoscuta si apoi exersata. Daca am plasa pe o scala cele doua extreme submisiv si agresiv, comportamentul asertiv nu se afla la mijloc. Prin comportament asertiv intelegem, un comportament ce ii permite unei persoane sa actioneze cat mai bine in interes propriu, sa isi apere punctul de vedere fara o anxietate exagerata, sa-si exprime sentimentele in mod sincer si sa se foloseasca de propriile drepturi fara a le nega pe ale celuilalt (J.Cottraux, 2007).

Comportamentul asertiv se caracterizeaza prin:

- autovalorizare, credinta in dreptul de a-ti exprima propriile opinii si de a actiona

pentru satisfacerea propriilor nevoi;

capacitatea de a comunica , de a impartasi propriile experiente cu ceilalti mai

degraba decat de a pastra totul in tine;

respectarea drepturilor si a nevoilor celorlalti;

sentimente confortabile in legatura cu propria persoana, cu nevoile si actiunile personale.

Deci comportamentul asertiv se caracterizeaza prin faptul ca in comunicare nu se incalca nici drepturile personale, nici ale celorlalti, subiectul exprimandu-si necesitatile, dorintele, sentimentele si preferintele intr-un mod deschis si onest, intr-o maniera socialmente adecvata. Comportamentul asertiv demonstreaza respectul fata de sine si fata de ceilalti, promoveaza autodezvaluirea, autocontrolul si aprecierea pozitiva ai valorii de sine. Comunicarea director, deschisa si onesta permite repozitionarea mesajelor fara distorsiuni, ceea ce mentine relatiile cu ceilalti. Asertivitatea este cea mai eficace modalitate de solutionare a problemelor interpersonale.

Dezvoltarea comportamentului asertiv in cazul unei persoane consiliate

Toate informatiile cu privire la comportamentul asertiv au fost oferite si pacientului, avand drept scop achizitionarea unui comportament de tip asertiv. Acest comportament a fost invatat de pacient utilizand tehnica jocului de rol in cursul terapiei si practicat de acesta in afara terapiei, in studiile sociale curente. Pacientul este insa constient ca schimbarea terapeutica este un proces de durata, transformarea lui va determina mai devreme sau mai tarziu si schimbari in comportamentul celor cu care acesta interactioneaza.

Pentru dezvoltarea comportamentului asertiv s-au parcurs o serie de etape si anume:

1. Constientizarea sentimentelor, ele fiind primul indicator care ne-a aratat ca

trebuie sa facem ceva anume s-a tinut cont insa si de faptul ca sentimentele nu ne ofera intotdeauna o imagine corecta despre situatie. S-au utilizat in special:

Þ    exercitii de exprimare a diverselor sentimente;

Þ    exercitii de exprimare a opiniilor contrare;

Þ    exercitii de exprimare a unor sentimente diferite doar prin utilizarea mimicii;

2. Constientizarea drepturilor si a consecintelor posibile fie pe termen scurt, fie pe

termen lung. Pentru ca drepturile acestuia sa fie respectate, in primul rand trebuie sa si le construiasca, in timp, invatandu-i pe ceilalti sa il trateze asa cum doreste.

3. Comunicarea eficienta - ca sa poata deveni asertiv trebuie sa invete in mod

obligatoriu sa comunice. Abilitatea de comunicare nu este usor insa de dobandit, deoarece comunicarea nu reprezinta doar transmiterea unui mesaj ce inseamna transmitere, receptie si feedback. O alta regula a comunicarii este personalizarea, deci atunci cand acesta va trimite mesajul trebuie sa-si asume si responsabilitatea pentru ceea ce spune. De asemenea atunci cand vorbeste trebuie sa-si aleaga momentul potrivit, mesajele verbale sa fie congruente cu cele nonverbale. S-au utilizat exercitii de realizare a unor afirmatii la persoana intai "Eu", vorbirea la persoana intai precum si asumarea sentimentelor si a comportamentelor proprii mai degraba decat indicarea lor intr-o maniera interpersonala ("in general oamenii vorbesc,..gandesc...simt..."); exercitii de adresare / primire complimente, exercitii de improvizare de raspunsuri verbale si nonverbale in situatii interpersonale.

Componenta comportamentala a asertivitatii include o serie de elemente non-verbale, asupra carora s-a insistat si anume:

Þ    Contactul vizual: acesta trebuie sa invete sa-si priveasca

interlocutorul drept in ochi; lipsa contactului vizual poate transmite mesaje nedorite;

Þ    Tonul vocii: vocea soptita face ca mesajul sa-si piarda din

semnificatie dand impresia de nesiguranta, in timp ce vocea prea tare ar putea activa comportamentul depresiv al interlocutorului.

Þ    Postura: pozitia corpului diferita de la situatie la situatie

preferandu-se pozitia dreapta dar nu prea rigid pentru ca aceasta exprima incordare, nici prea relaxant deoarece ceilalti ar putea interpreta o astfel de pozitie ca fiind lipsa de respect.

Þ    Nimica: pentru ca mesajul sa aiba caracter asertiv, nimic trebuie

sa fie adecvata si congruenta cu continutul mesajului.

Þ    Gestica: sa fie relaxata, miscari calme ce accentueaza

comunicarea verbala.

Þ    Distanta: mentinerea unei distante adecvate intre el si

interlocutor, astfel incat comunicarea sa fie realizata cat mai adecvat.

Þ    Latenta: formularea unor raspunsuri fara ezitare dupa ce

interlocutorul a terminat de vorbit.

Chiar daca este diferit sa devii asertiv, beneficiile unui asemenea comportament merita tot efortul. In primul rand obtinem lucrurile la care avem dreptul, si in al doilea rand evitam disconfortul si sentimentul de vinovatie pe care-l avem atunci cand spunem "nu". Un alt beneficiu al comportamentului asertiv este faptul ca ne creste increderea in noi insine si auto-respectul.

Comunicarea asertiva permite sa spui ceea ce ai de spus, intr-un mod ferm si spontan, sincer si direct, pastrandu-ti demnitatea si drepturile fara sa-l jicnesti pe celalalt, deci fara sa-l ataci ca persoana, referindu-te strict la comportamentul sau din acel moment.

B.     Program pentru gestionarea optima a timpului

Timpul este cea mai pretioasa resursa pe care o avem, de fapt timpul este mult mai valoros decat banii, de aceea capitolul-timp trebuie investit cu grija. Timpul care parea odata suficient, a devenit o resursa efemera si delicata iar perceptia noastra despre valoarea lui s-a schimbat dramatic. Valoarea gestionarii timpului nu consta in controlul timpului in sine ci in modul cum folosim timpul pentru a ne imbunatati viata in toate domeniile ei. Ceea ce castigam in esenta prin gestionarea timpului nu este timp mai mult ci o viata mai buna. Fiind cea mai rara resursa, neinlocuibila, dar in acelasi timp "nelimitata", este extrem de scump dar nu poate fi cumparat, depozitat, multiplicat iar pierderea sa nu poate fi asigurata de nici o firma de asigurari din lume, deci nu poate fi "descoperit", fiind foarte perisabil si inelastic. Cu toate acestea timpul nu este proprietatea nimanui, este impersonal si nu este retinut de frontiere fizice.

Scopul programului:

Ø      eficientizarea folosirii resursei timp;

Obiective:

Ø      constientizarea importantei timpului si a managementului timpului;

Ø      dezvoltarea deprinderilor de organizare si planificare a timpului (formularea scopului, obiectivelor si a strategiei de atingere a acestora);

Ø      exersarea activitatii de planificare zilnica, saptamanala, lunara si anuala;

Ø      identificarea "mancatorilor de timp" si a modalitatilor de eliminare a acestora;

In cadrul programului s-au abordat urmatoarele aspecte privind:

Ø      identificarea consumatorilor de timp in functie de propriul stil comportamental;

Ø      controlul programului zilnic;

Ø      stilul personal de management al timpului.

In final s-au putut stabili:

Ø      avantajele managementului timpului;

Ø      care sunt rolurile la locul de munca si in viata personala;

Ø      care sunt acei "mancatori de timp" personali si care sunt motivele pentru care amanam rezolvarea unor probleme;

Ø      principalele metode de organizare a timpului.

Programul s-a desfasurat prin parcurgerea urmatoarelor etape si anume:

1. Fatetele managementului timpului efectuat;
2. Identificarea valorilor;
3. Stabilirea obiectivelor;
4. Stabilirea prioritatilor;
5. Metode de monitorizare a modului de utilizare a timpului;
6. Metode de eficientizare a modului de organizare a muncii:

- diagrama urgentei

- diagrama importantei

- prioritatea sarcinilor

- stabilirea agendei saptamanale

- stabilirea agendei zilnice

- aplicatii, plan de lucru individual

7. Eliminarea blocajelor in eficientizarea managementului timpului:

- focalizarea asupra prioritatilor

- maximizarea productivitatii

- managementul timpului in sedinte

- delegerea

- eliminarea intreruperilor

O zi obisnuita din viata persoanei consiliate:

- Trezirea, toaleta de dimineata, servirea cafelei, pregatirea copiilor pentru scoala (6.30-7.30);

- Punerea in ordine a lucrurilor prin casa, micul dejun cu sotul, pregatirea pentru serviciu (7.30-9.00);

- Inceperea unei zile de activitate profesionala: ore la clasa, indrumare profesionala, mentorat, efectuarea serviciului pe scoala (o data pe saptamana), pauza mare (pentru cafea) aranjarea materialelor, punerea in ordine a acestora, semnarea condicii de prezenta si a registrului de evidenta a activitatilor, etc. (9.00 -14/15.00);

- Drumul spre casa, eventuale cumparaturi, cafea cu prietenele (15.00-16.00);

- Treburi gospodaresti: pregatirea mesei, discutii in familie despre cum a decurs ziua de munca / scoala, spalatul vaselor, culcat, curatenie, etc.(18.00-19.00);

- Consultarea agendei pentru a doua zi, pregatirea materialelor necesare, corectori de teste, realizarea proiectelor de activitate, pregatirea cinei (20.00-22.00);

- Pregatirea pentru culcare, urmarirea unui program TV / net, rasfoirea unor carti, culcarea (22.00-24.00).

In timpul sedintelor de consiliere s-au putut stabili:

1. Hotii timpului:

acasa: activitatile gospodaresti, telefonul televizorul, prietenii;

la serviciu: stresul, oboseala, lipsa unei alimentatii corespunzatoare, intalnirile

neprogramate, sedintele, intreruperile de activitate din cauza telefoanelor, colegilor, incapacitatea de a refuza ajutor celorlalti, diverse hartii, dosare, inregistrarea tuturor activitatilor desfasurate, sarcinile care nu sunt in fisa postului s-au pe care le pot face si altii, discutii extraprofesionale cu colegii prelungite excesiv, alte activitati marunte nesemnificative.

2. S-au stabilit de asemenea activitatile la care aceasta ar putea renunta: cafea,

intalnirile cu prietenele, traficul;

3. Adevaratul scop urmarit: copii sa fie mandri de aceasta;
4. Obiective stabilite:

petrecerea unui timp mai indelungat cu familia;

perfectionarea si rezolvarea cat mai eficienta a activitatilor profesionale;

dezvoltarea unor comunicari asertive.

5. Pentru realizarea unui management eficient al timpului s-a stabilit:

primul pas care trebuie facut pentru o mai buna gestionare a timpului este

acordarea saptamanal a 45 de minute;

delimitarea clara a atributiilor profesionale de cele familiale;

stabilirea unui program saptamanal pentru activitatile personale atat la serviciu cat

si acasa.

6. Evaluarea progresului in gestionarea timpului, se poate realiza prin:

eliminarea stresului din activitatile zilnice, pastrarea echilibrului in viata

personala si profesionala;

programarea unui regim alimentar sanatos, respectarea orelor de masa;

ajutor primit din partea membrilor familiei la treburile casnice;

conducerea unei agende pe saptamana de lucru,

alocarea unui numar de ore pentru relaxare, destindere, distractii;

acordarea unei recompense pentru reusita

C.     Program de gestionare a stresului

Stresul face parte din viata noastra. Nu numai situatiile percepute ca fiind dificile sunt generatoare de stres, ci orice situatie noua care necesita o reactie adaptativa. Uneori chiar si evenimentele fericite (casatoria, calatoriile, etc.) pot genera stres. De asemenea micile satisfactii si micile necazuri ale vietii cotidiene pot fi producatoare de stres. Din acest motiv se spune ca viata fara stres inseamna moarte. Suportabilitatea stresului este diferita de la o persoana la alta in functie de robustetea fiecareia si de suportul social de care beneficiaza. Stresul decurge din confruntarea persoanei cu sarcini si solicitari percepute si evoluate de aceasta ca fiind dificile si presante si pe care crede ca le poate rezolva cu succes.

In cazul unei persoane consiliate s-a stabilit urmatorul programa de gestionare a stresului ce cuprinde etapele:

1. Stabilirea nivelului de stres:

S-a recurs la chestionarul "Sunteti stresat" dupa Patrick Logeron si s-a constatat in urma rezultatului obtinut un nivel de stres destul de ridicat, persoana care a solicitat ajutorul fiind una dintre numeroasele victime ale stresului.

2. Principalul factor de stres:

Trecand in ultima perioada prin numeroase evenimente neplacute s-a putut constata ca factorii generatori de stres sunt prezenti atat in viata familiala cat si in viata profesionala. Astfel s-au putut stabili urmatorii factori de stres:

problemele personale (nemultumirea de aspectul fizic, stima de sine redusa);

problemele familiale (conflicte frecvente, comunicare deficitara);

probleme legate de scoala in care lucreaza (neintelegeri cu unii colegi profesori, conflicte la locul de munca);

situatia financiara precara.

3. Stabilirea factorilor de stres pe care ii vom putea modifica.

In timpul sedintelor s-au putut stabili factori de stres asupra carora se poate interveni si anume:

in primul rand se va actiona asupra factorilor de stres ce au determinat aparitia problemelor personale;

de asemenea se va incerca eliminarea factorilor de stres care au dus la aparitia problemelor familiale;

diminuarea factorilor ce au determinat aparitia neintelegerilor la locul de munca

4. Stabilirea moderatorilor de stres:

Datorita programului foarte incarcat pe care aceasta il are, din cauza activitatilor pe care le desfasoara in timpul serviciului precum si din cauza responsabilitatilor si activitatilor gospodaresti s-a putut constata lipsa unui program de organizare in ceea ce priveste activitatile personale atat la serviciu cat si acasa. Nu isi gestioneaza timpul corespunzator, nu are timp alocat pentru ea dar nici pentru membrii familie pe care adesea ii neglijeaza. De asemenea s-a constatat ca nu are un stil de viata sanatos, consuma excesiv cafea si tutun.

5. identificarea moderatorilor de stres pe care ii vom intensifica:

dezvoltarea unor obiceiuri de trai sanatos (a alimentatiei corespunzatoare; diminuarea consumului de cafea, tutun);

petrecerea unui timp mai indelungat cu familia;

dezvoltarea asertivitatii.

6. Tehnici de gestionare a stresului:

a) Dezvoltarea si intarirea stimei de sine, aceasta presupune:

stabilirea unor scopuri realiste, posibil de atins;

credinta autoeficientei;

dorinta de angajare si implicare in rezolvarea problemelor.

b) Invatarea unor abilitati si a unor metode menite sa-i asigure succesul:

- modalitati de stabilire a deciziilor optime si de rezolvare eficienta a problemelor;

- comunicare pozitiva cu ceilalti;

- metode de relaxare.

c) Suportul social adecvat:

- relatii de prietenie care sa faca posibila obtinerea de sprijin si ajutor, in caz de nevoie;

- posibilitatea de a cere ajutor direct precum si receptivitatea celorlalti fata de solicitarile facute.

d) Constientizarea reactiilor la stres:

Este necesar ca persoana sa invete:

- sa-si identifice si sa-si exprime emotiile fata de evenimentele viitoare apreciate ca

fiind potential stresante;

- sa-si identifice restrictiile emotionale imediate (instabilitate, neliniste);

- sa-si identifice reactiile cognitive, fiziologice si comportamentale;

- sa reevalueze evenimentul prin gandire pozitiva si multiplicarea perspectivelor, fapt care conduce la schitarea unor noi modalitati de solutionare.

7. Evaluarea progresului in gestionarea stresului:

- eliminarea pe cat posibil a stresului din activitatile zilnice; pastrarea echilibrului in viata profesionala si personala;

- ajutorul primit din partea familiei;

- alocarea unui numar de ore pentru relaxare, destindere;

- stabilirea unui program saptamanal pentru activitatile personale;

- stabilirea prioritatilor in functie de scopurile vizate;

- eliminarea incertitudinilor;

- acordarea unei recompense pentru orice reusita.