ABORDAREA ECONOMICA A SERVICIULUI PUBLIC

Analiza economica a justificat interventia puterii publice pentru a furniza bunuri publice deoarece agentii economici nu gaseau nici un interes pentru realizarea anumitor bunuri sau servicii de care societatea avea nevoie. Aceste aspecte care justifica interventia statului pot fi grupate in: existenta monopolurilor naturale, insuficienta pietei in asigurarea investitiilor necesare, insuficienta gestiunii private a serviciilor publice, vointa statului de a coordona si a ghida dezvoltarea economica[1].

Abordarea economica a serviciului public este cu atat mai mult justificata cu cat asistam la o intensificare a activitatilor administrative in domeniul economic, astfel ca "se nasc noi probleme care nu s-au pus activitatii administrative clasice"[2].

Economistii utilizeaza notiunea de "bun public", in stransa legatura cu cea de serviciu public, care ar reprezenta, in teoria economica, "un bun indivizibil si nonexclusiv"[3] sau "bunuri si servicii care nu pot fi furnizate unei singure persoane, fie ca este logic imposibil acest lucru, fie ca excluderea unuia sau a mai multor consumatori ar fi extrem de costisitoare"[4]. Economistii asociaza termenul de serviciul public cu "teoria alegerii publice"[5], cu teoria alegerii sociale sau cu "modelul schimbului voluntar"[6].

Bunurile publice reprezinta in sens larg, acele bunuri destinate folosintei tuturor fara a constitui o privatiune pentru alta persoana. Cu sens strict, apartin domeniului public fie prin uz (piete, strazi, ape, etc.) fie Prin destinatie, fiind supuse unui regim juridic special guvernat de trei restrictii - inalienabilitate, insesizabilitate, imprescriptibilitate"[7].

Literatura de specialitate utilizeaza si notiunea de "bunuri colective"[8] - bunuri a caror folosire este permisa numai unui anumit grup de oameni considerati in ansamblu sau individual. Aceste bunuri nu pot fi utilizate de unul sau cativa din membrii grupului prin excluderea celorlalti; nu pot fi insusite in mod privat, iar accesul la ele nu poate fi limitat prin aplicarea unor preturi sau taxe susceptibile de a exclude membrii grupului cu venituri modeste. Un parc, o strada, cladirea unei administratii, emisiunile de radio si televiziune sunt bunuri colective. In mod ideal sunt considerate colective acele bunuri care pot fi folosite de un numar foarte mare de oameni fara ca vreunul din ei sa impieteze pe ceilalti.

Caracterul colectiv al acestor bunuri poate fi rezultatul:

- unei decizii, cum este cazul unui bun proprietate privata, transformat in bun colectiv;

- caracteristicilor tehnice ale bunurilor indivizibile, adica acele bunuri care, atunci cand sunt puse la dispozitia unui singur individ, sunt puse concomitent si la dispozitia celorlalti membri ai grupului.

Exemplul clasic in acest ultim caz il reprezinta iluminatul public, protectia asigurata de politie, emisiunile de radio si televiziune.

Asa cum am precizat, principalele caracteristici ale bunurilor publice sunt:

a) non-rivalitatea in consum, ceea ce reprezinta ca pentru orice nou beneficiar costul extinderii consumului este zero. Astfel, consumul unui bun public de catre o persoana nu reduce cantitatea disponibila din bunul public respectiv pentru a fi consumata de alte persoane si nici nu afecteaza beneficiile obtinute de acestea din consumul respectiv. Mai multe persoane pot consuma simultan aceiasi cantitate dintr-un bun public, fara ca acest lucru sa afecteze beneficiile (utilitatea)  fiecaruia - nu exista concurenta in consum.

b) non-excluderea de la consum, adica excluderea de la consumul bunurilor publice fie este imposibila, fie nu este de dorit, fie presupune costuri foarte mari care genereaza ineficienta. Non-excluderea de la consum poate avea cauze tehnice[9] sau nu este de dorit a exclude vreo persoana de la consumul unui bun public.

Asadar, potrivit teoriei economice, un serviciu public contribuie la realizarea sau la punerea in valoare a unui bun public, bun care este indivizibil si non-exclusiv.