Abordari interdisciplinare ale serviciului public

ABORDARI INTERDISCIPLINARE ALE SERVICIULUI PUBLIC

1. ABORDAREA SOCIOLOGICA A SERVICIILOR PUBLICE

Sociologii sunt interesati de serviciul public prin prisma accesibilitatii diferitelor categorii sociale la acestea, a modului in care sunt organizate, a consecintelor sociale ale functionarii lor eficiente sau deficitare, dinamica nevoilor de servicii in raport cu caracteristici ale populatiei si ale societatii globale. In acest sens, specialistii apreciaza ca "gradul de dezvoltare al acestora este direct proportional cu nivelul economic de dezvoltare a societatii si cu importanta acordata in politica statului a problemelor de asigurare a conditiilor de viata a populatiei si inegalitatilor sociale"[1].

In abordarea sociologica, un element definitoriu pentru serviciul public il reprezinta grupul social si categoriile sociale care au acces la acestea.

Autorii mai sus mentionati, citandu-i pe W.I. Tomas, R.E. Park si H. Mead, precizeaza ca grupul social reprezinta ansamblul de persoane caracterizat de o anumita structura si o cultura specifica, rezultate din relatiile si procesele psihosociale dezvoltate in cadrul sau.

2. ABORDAREA SERVICIILOR PUBLICE

DIN PERSPECTIVA DEZVOLTARII DURABILE

Preocuparile legate de protectia mediului ocupa un loc din ce in ce mai important in furnizarea serviciilor publice. Aceste preocupari influenteaza indeosebi sectoarele serviciilor urbane, de transport si energie dar se exercita la niveluri care nu sunt neaparat cele ale gestiunii serviciilor publice.

Politicile care privesc mediul sunt in general nationale si locale, dar protectia mediului  capata din ce in ce mai mult un caracter international. Dezvoltarea acestor preocupari constituie elemente ale gestiunii serviciilor publice, care impun luarea lor in considerare la niveluri care anterior nu erau avute in vedere.

Acest lucru se transpune in exigentele crescande in ceea ce priveste reglementarile si constrangerile, combinate cu o limitare a libertatii de actiune a operatorilor de servicii.

In prima parte a acestei lucrari, precizam ca prin serviciu se realizeaza o transformare a starii initiale din lumea materiala, dar de foarte multe ori, desi cu intentii bune, omul intervine nefast in circuitul material. Abordarea ecologica a serviciilor publice sustine rolul acestora de element prin care se asigura circuitul optim al substantei. Acest deziderat este destul de greu de realizat, mai ales ca multe servicii publice intervin in acest circuit material: circuitul apei prin servicii de alimentare cu apa,  calitatea si circulatia aerului, solul, vegetatia, deseurile urbane etc.

Conceptul central utilizat in abordarea ecologica a serviciilor publice este acela de dezvoltare durabila[2].

Problema cheie a dezvoltarii durabile o constituie "reconcilierea intre doua aspiratii fundamentale ale omului: dezvoltarea continua economica si sociala si protectia si imbunatatirea starii mediului, ca singura cale pentru bunastare, atat a generatiilor prezente, cat si a celor viitoare." [3]

Asadar, conceptul de dezvoltare durabila se refera la o forma de crestere economica ce satisface nevoile societatii in termeni de bunastare pe termen scurt, mediu si mai ales lung. Ea se fundamenteaza pe considerentul ca dezvoltarea trebuie sa vina in intampinarea nevoilor prezente fara sa le puna in pericol pe cele ale generatiilor viitoare. In termeni practici, acest lucru inseamna "crearea conditiilor pentru dezvoltarea economica pe termen lung, in acelasi timp protejand mediul inconjurator."[4]

3 Finantele publice si serviciul public

In abordarea serviciilor publice, finantele sunt interesate de modul de finantare a acestora[5]. Astfel, se realizeaza o distinctie intre serviciilor publice finantate de la bugete centrale si locale, cum sunt serviciile publice generale (deliberative, executive, judecatoresti), de aparare si siguranta nationala, de invatamant etc., servicii publice ce se finanteaza din surse extrabugetare, ca de pilda administrarea pietelor si targurilor, protectia plantelor, administrarea institutiilor publice autonome etc.

Exista de asemenea, servicii publice finantate prin combinatii bugetare si extrabugetare, cum ar fi casele de cultura, teatrele, administrarea fondului locativ, cultele, etc. si servicii publice care se autofinanteaza cum sunt societatile nationale sau societatile comerciale cu capital majoritar de stat, fiind vorba de servicii publice de natura economica.

*

Asadar, acceptiunea clasica a serviciului public s-a imbunatatit cu noi puncte de vedere - economice, sociologice, ecologice, tehnologice sau manageriale. Ingloband aceste puncte de vedere, putem defini serviciul public ca fiind activitatea realizata de catre o colectivitate (locala, regionala, nationala sau europeana) prin puterea de care aceasta dispune sau incredintata de aceasta unui tert, prin care contribuie la realizarea sau la punerea in valoare a unui bun public sau furnizarea unui serviciu necesar tuturor (existent sau nou), care nu poate fi realizat sau prestat doar prin regulile pietei. Aceasta necesitate poate decurge  dintr-un interes strategic comun sau din necesitatea de solidaritate si echitate. Activitatile specifice serviciului public contribuie la dezvoltarea durabila a comunitatii si presupun inglobarea noilor tehnologii si a proceselor manageriale pentru cresterea performantelor. Finantarea serviciilor publice se realizeaza din surse bugetare, extrabugetare, combinatii ale acestora sau se autofinanteaza.

In Romania, serviciile comunitare de utilitati publice sunt definite ca totalitatea activitatilor de utilitate si interes public general, desfasurate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor sub conducerea, coordonarea si responsabilitatea autoritatilor administratiei publice locale, in scopul satisfacerii cerintelor comunitatilor locale, prin care se asigura urmatoarele utilitati[6]:

a) alimentarea cu apa;

b) canalizarea si epurarea apelor uzate;

c) colectarea, canalizarea si evacuarea apelor pluviale;

d) productia, transportul, distributia si furnizarea de energie termica in sistem centralizat;

e) salubrizarea localitatilor;

f) iluminatul public;

g) administrarea domeniului public si privat al unitatilor administrativ-teritoriale, precum si altele asemenea;

h) transportul public local.