Lobby-ul si sponsorizarea – tehnici specifice utilizate in RP

Lobby-ul si sponsorizarea – tehnici specifice utilizate in RP

Lobby-ul

Termenul „lobby” – care, in traducere simplificatoare, inseamna coridor, foaier sau hol si, la prima vedere, nu pare a avea nimic in comun cu RP – este tot mai des invocat in limbajul comun, fiind folosit, la noi, ca si in Occident, cu intelesuri diferite. Aceste intelesuri pornesc de la inocenta „comunicare informala”, trec prin intelesurile de „initiativa publica, procedura judiciara sau campanie de strangere de voturi”, mai mult sau mai putin etice, si coboara pana la intelesuri de-a dreptul imorale si „ilegale” de: „joc subteran” sau „trafic de influenta”.

In esenta, lobby-ul sugereaza eforturile facute de cineva in directia influentarii unei decizii prezidentiale, guvernamentale, legislative sau administrative, prin diverse mijloace de persuasiune sau presiune.

Serviciile oferite de lobby-isti – cel mai adesea avocati, fosti angajati guvernamentali etc., buni cunoscatori ai procedurilor juridice, cu acces in mediile politice si administrative, unde desfasoara o activitate legala in interesul clientilor – se refera in principal la:

a) furnizarea accesului catre persoane plasate pe diverse niveluri de decizie politica, juridica, economica, comerciala, sociala sau culturala;

b) asigurarea de reprezentare pe langa persoane si organe de decizie, urmarire si control;

c) furnizarea de informatii si de consiliere strategica;

d) sprijin si sustinere in structurile puterii si administratiei.

Lobby-ul favorizeaza persoane sau organizatii, sub masca marketing-ului, a protocolului, a cooperarii si a bunelor relatii, cu respectarea limitata a legalitatii si moralitatii.

Utilizatorii serviciilor de lobby pot fi impartiti in cateva categorii cu statut si obiective distincte:

1) marile companii din mediul afacerilor;

2) organizatiile nonguvernamentale si sindicatele profesionale;

3) grupurile de presiune;

4) guvernele.

Daca primele trei categorii au interese la scara nationala, guvernele pot viza si actiuni de lobby la scara internationala.

Organizarea si programarea in timp a unei campanii de lobby presupun, in principiu, parcurgerea succesiva a urmatoarelor etape:

1) definirea precisa a obiectivelor organizatiei;

2) redactarea listei de obstacole care impiedica atingerea obiectivelor si pentru eliminarea carora este necesara interventia lobby-istilor;

3) selectarea tintelor asupra carora se vor exercita influente si presiuni (guvern, parlament, primarie, banci etc.);

4) alegerea momentului potrivit pentru interventie si a tehnicilor de lobby la care se va apela;

5) declansarea campaniei de lobby si a actiunilor de monitorizare si evaluare periodica a rezultatelor, cu aplicarea din mers a corectiilor necesare.

Orice actiune de lobby se exercita in functie de „regula celor 5 de 20%”, astfel:

1) 20% drept. Pentru a intreprinde o actiune de lobby este necesara cunoasterea textelor legislative, precum si intelegerea „meandrelor” acestora. Este un principiu fundamental pentru a putea face propuneri de legi sau amendamente;

2) 20% politica. Un dosar poate fi prezentat decidentilor politici in functie de strategia adoptata. Cunoasterea persoanelor (fizice sau juridice) carora se adreseaza respectivul dosar, a puterilor si competentelor acestora sunt elemente indispensabile pentru reusita lobby-ului;

3) 20% economie. Un dosar sau un demers este cu atat mai pretios cu cat se fundamenteaza pe date economice solide. In consecinta, este obligatoriu ca pentru o actiune de lobby sa fie efectuate (de catre solicitantii serviciilor de lobby) studii, sondaje etc. capabile sa convinga factorii decizionali „presati” (vizati de actiunile de lobby);

4) 20% diplomatie. Pentru a fi receptionata, o actiune de lobby trebuie sa socheze factorii decizionali. Prin urmare, ea trebuie sa fie „gestionata” cu maximum de eficienta.

5) 20% comunicare. Scopul actiunilor de lobby este sa fie solutionate anumite revendicari, mijloacele utilizate fiind, prioritar, de convingere (in sensul constructiv al acesteia). Prin urmare, apelarea la cele mai adecvate si oportune modalitati de comunicare este obligatorie.

In ceea ce priveste alegerea tehnicilor de lobby, se poate apela la una sau mai multe din urmatoarele categorii:

a) Lobby financiar – se refera, in principal, la finantarea unor campanii electorale. Se promoveaza partide sau persoane care, o data plasate in sfera deciziei politice sau juridice se angajeaza (in termeni confidentiali) sa actioneze in interesul sponsorului. Tot in aceasta categorie se inscriu si actiuni frauduloase, greu de aprobat, precum: cadourile si mita, onorariile fabuloase, garantarea unor sinecuri etc.

b) Lobby mediatic – se refera la raspandirea de zvonuri mincinoase, la prezentarea deliberat tendentioasa si distorsionata a unor fapte, la forme de simulare si obstructionare in justitie (prin actiuni juridice nefondate sau intarzierea excesiva a unor dosare aflate pe rol). Se poate apela la santaj si atac la persoana pentru a discredita si intimida.

c) Lobby direct – ia forma contactelor personale cu liderii de opinie si persoane de decizie, contacte prilejuite de reuniuni formale si informale (cum ar fi aniversarile, mesele de afaceri, spectacolele sponsorizate etc.).

d) Lobby indirect – se refera la organizarea din umbra a unor campanii de scrisori, la organizarea de marsuri de protest, greve si adunari populare, la campanii de presa formatoare de opinie etc.

Dincolo de aceste aspecte, lobby-ul poate fi privit si ca o stare de spirit relationista, prin care se poate ajunge la o solutie care sa impace toate partile. Ideea de a crea aliante si a lupta pentru o cauza adesea nobila este tipica pentru spiritul lobby-ului.

Sponsorizarea

Sponsorizarea este un instrument de comunicare relativ recent, cu importanta crescanda. Delimitarea notiunii de sponsorizare nu este adesea exacta, in sensul unei delimitari clare de altruism si de mecenat.

Sponsorizarea inseamna planificarea, organizarea si controlul tuturor activitatilor care sunt legate de punerea la dispozitie de bani, mijloace materiale sau servicii de catre intreprinderi pentru stimularea persoanelor si / sau organizatiilor in domeniul sportiv, cultural si / sau social, pentru a atinge astfel, simultan, scopurile de comunicare ale firmei.

Spre deosebire de donatii, respectiv mecenatul clasic, trasatura deosebita a sponsorizarii este faptul ca ea se bazeaza pe principiul serviciului (sponsorului) si contraserviciului (celui sponsorizat).

Sponsorizarea reprezinta un instrument de comunicare complementar, capabil sa atinga urmatoarele obiective:

◊       stabilirea gradului de cunoastere a firmei de catre public;

◊       constituirea, respectiv imbunatatirea unor dimensiuni atractive ale imaginii firmei;

◊       alcatuirea unor posibilitati de intretinere a relatiilor cu clientii;

◊       confirmarea responsabilitatii sociale.

Punctul-cheie al activitatilor de sponsorizare a constat, pana nu de mult, in domeniul sportului. In ultimii ani se observa o tot mai mare dezvoltare care include domeniul social si cultural drept campuri de activitati ale unui angajament de sponsorizare.

Daca firma se angajeaza in sponsorizarea culturii, adesea contactele au loc cu grupuri relevante pentru firma, in prim-plan situandu-se alcatuirea unui good-will local sau regional, ca si un efect de publicitate.

In cazul sponsorizarii sociale si de mediu, sunt stimulate exclusiv grupuri sau institutii noncomerciale. Actiunea de reclama nu este adesea motivul decisiv pentru firma, totusi si ea joaca un anumit rol in domeniul sponsorizarii. Insa ideea centrala a unui angajament in domeniul social sau de mediu este o identificare de continut a firmei, in caz contrar putand aparea probleme in ceea ce priveste legitimitatea si veridicitatea demersului efectuat, cu efecte negative de comunicare pentru firma.

Sponsorizarea este un instrument de comunicare relativ ieftin, in care exista numeroase posibilitati de utilizare creativa. De exemplu, prin utilizarea timpului liber al populatiei in scopuri comunicative, sponsorizarea este potrivita pentru a evita incarcatura informationala prin publicitate si mai ales atitudinea de respingere a consumatorilor fata de publicitate.

Sponsorizarea mai are avantajul ca responsabilitatea sociala a firmei poate fi confirmata, putand, insa, exista pericolul pierderii credibilitatii in cazul in care atitudinea interna a firmei nu corespunde cu cea reflectata in afara, prin sponsorizare.