Educatia nonformala

EDUCATIA NONFORMALA

Educatia nonformala reprezinta ansamblul actiunilor pedagogice proiectate si realizate intr-un cadru institutionalizat extradidactic sau/si extrascolar. constituit ca 'o punte intre cunostintele asimilate la lectii si informatiile acumulate informai' (vezi Vaideanu, George, 1988, pag. 232).

Educatia nonformala valorifica activitatea de educatie/instruire organizata in afara sistemului de invatamant dar si in interiorul acestuia (vezi rolul cluburilor, taberelor elevilor/studentilor) sub indrumarea unor cadre didactice specializate in proiectarea unor actiuni educationale, care asigura realizarea corelatiei subiect/edacator-obiect/e-ducat la niveluri de flexibilitate complementare in raport cu resursele pedagogice formale.

Educatia ronformala sprijina, direct si indirect, actiunile si influentele sistemului de invatamant, i doua circuite pedagogice principale:

A) Un circi'it pedagogic situat in afara clasei: a) cercuri pe discipline de invatamant, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice/transdisciplmare; b) ansambluri sportive, artistice, culturale etc; c) intreceri, competitii, concursuri, olimpiade scolare.

B) Un circuit pedagogic situat in afara scolii: a) activitati periscolare, organizate special pentru valorificarea educativa a tim-pului liber: cu resurse traditionale: excursii, vizite, tabere, cluburi, universitati populare, vizionari de spectacole (teatru, cinema etc.) si de expozitii etc; cu resurse moderne: videoteca, mediateca. discoteca; radio, televiziune scolara; instruire asistata pe calculator, cu retele de programe nonformale etc; b) activitati parascolare, organizate in mediul socio-profesional, ca 'solutii alternative' de perfectionare, reciclare, instruire permanenta, institutionalizate special ia nivel de: presa pedagogica, radio-televiziune scolara; cursuri, conferinte tematice - cu programe speciale de educatie permanenta etc.

Obiectivele pedagogice specifice educatiei nonformale completeaza resursele educatiei formale la nivelul unor coordonate 'de vocatie' (vezi Landsheere, Viviane, 1992, pag.566, 567): sprijinirea elevilor, studentilor, adultilor etc. cu sanse specia-lefminime-maxime, de reusita scolara, profesionala etc; stimularea dezvoltarii personalitatii elevilor, studentilor etc. si a comunitatii educative locale, la niveluri de performanta si de competenta superioare, relevante in plan intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic; valorificarea adecvata a strategiilor de proiectare-realizare a actiunilor (de formare si de perfectionare profesionala; de organizare a timpului liber; de alfabetizare functionala a grupurilor sociale defavorizate).

Continutul si metodologia educatiei nonformale evidentiaza urmatoarele note specifice care apar la nivel functionaal-structural pe fondul unui plus de flexibilitate -realizat in raport cu educatia formala - si de deschidere - asumat in raport cu educatia informala: a) proiectarea pedagogica neformalizata, cu programe deschise spre inter-disciplinaritate si educatie permanenta - la nivel general-uman, profesional, sportiv, estetic etc; b) organizatia, facultativa, neformalizata, cu profilare dependenta de optiunile elevilor si ale comunitatilor scolare si locale, cu deschideri speciale spre experiment si inovatie; c) evaluarea facultativa, neformalizata, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fara note sau calificative oficiale.

Aceste note specifice explica avantajele dar si limitele educatiei nonformale dependente de incapacitatea momentana a acesteia de validare sociala a rezultatelor care 'nu conduc decat rareori la o calificare oficiala a competentelor' (De Landsheere, Viviane, 1992, pag.566).

Limitele respective reflecta fluiditatea structurilor organizatorice focalizate in prea mare masura asupra obiectivelor pe termen scurt si asupra 'libertatii' metodologice a educatorilor. Strategiile asumate nu asigura nici continuturile pedagogice necesare pentru sustinerea sociala a actiunilor educationale declansate, si nici resursele de adaptabilitate, individuale si comunitare, valorificabile in directia educatiei permanente. Ele comporta, astfel, trei riscuri pedagogice majore, promovarea unui activism de suprafata, dependent doar de indeplinirea obiectivelor concrete, rupte adesea de obiectivele specifice educatiei formale; avansarea unui proiect dependent doar de mijloacele tehnice disponibile, care pot dezechilibra corelatia functionala dintre subiectul si o-biectul educatiei; eludarea posibilitatilor de validare sociala reala a rezultatelor in raport cu 'diplomele si certificatele' obtinute la nivelul educatiei formale.

Dezvoltarea educatiei nonformale ofera sugestii si chiar solutii pentru depasirea prelungitei 'crize a scolii'.

Teoria 'descolarizarii societatii' (IUich, Ivan, 1971) propune 'patru retele ale cunoasterii' caracteristice pentru 'noile institutii educative' de tip nonformal:

a) o retea de 'servicii utilizata in activitatea zilnica in uzine, aeroporturi, ferme etc', care pun la dispozitia publicului diferite 'obiecte educative': instrumente, biblioteci, laboratoare, sali de expozitii, sali de spectacol, muzee etc;

b) o retea de 'schimburi de cunostinte' actualizate, bazata pe 'o lista de persoane' dispuse si capabile de asemenea activitati;

c) o retea de comunicare sustinuta printr-un organism care 'faciliteaza intrunirile intre 'semeni' si inregistrarea dorintelor in materie de educatie;

d) o retea de adrese aie persoanelor profesioniste sau amatoare, capabile de 'servicii educative' oferite chiar la nivelul unui 'anuar' (vezi si Mahler, Pred, 1977, pag.56-63; 128-134).

in conditiile societatii contemporane, dezvoltarea educatiei nonformale angajeaza 'noile mass-media' care intervin din ce in ce mai mult in sprijinul educatiei: presa scrisa, radio-teieviziunea, sistemele de retele video si de calculatoare - cu profil scolar, universitar etc Aceste mijloace, perfectionate si modernizate din punct de vedere tehnologic, vizeaza nu numai 'difuzarea' surselor educatiei ci, in primul rand. 'determinarea unui tip superior de invatare' prin asumarea unor obiective-continuturi si metodologii adecvate, valorificate de cadre didactice specializate in proiectarea si realizarea instruirii nonformale.

Obiectivele specifice acestui tip aparte de instruire nonformala vizeaza:

- ridicarea nivelului general al educatiei prin 'difuzarea programelor in scoli izolate sau incadrate necorespunzator';

ridicarea nivelului de pregatire al cadrelor didactice, din unele scoli sau zone. prin calitatea exemplara a modelelor pedagogice propuse;

- extinderea proceselor de invatare sistematica pana la nivelul organizarii programelor universitare prin intermediul televiziunii;

completarea cunostintelor in domenii care solicita un grad ridicat de operativitate a informatiei: limbi straine, stiinte socioumane. matematica, biologie, tehnologie etc:

stimularea 'alfabetizarii functionale' in domenii productive care solicita perfectionarea si chiar (re)calificarea profesionala continua (vezi Schramm. Wiibur; Kahnert, Friedrich, Coombs, Philip, R, Lyle. Jack. 1979).

- Vezi Continutul educatiei. Dimensiunile educatiei.