Istoria pedagogiei

ISTORIA PEDAGOGIEI

Istoria pedagogiei este o stiinta a educatiei care 'a aparut din necesitatea unei mai profunde intelegeri a unor teorii si practici scolare cu o mai larga circulatie in lumea educatorilor' (Stanciu, Ion, Gh., 1991, vezi pag.3-5).

Obiectul de studiu specific acestei discipline, conturat la granita dintre secolul XIX - secolul XX, evidentiaza unitatea existenta intre conceptiile pedagogice promovate de-a lungul timpului si evolutiile intregistrate la nivelul institutiilor de invatamant. Analiza teoriilor pedagogice presupune interpretarea acestora din perspectiva generalizarii unor practici educative /didactice confirmate la scara sociala si a valorificarii unor concepte fundamentale care reflecta dimensiunea esentiala, functional-structurala a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane (ideal, principii, obiective, instruire, proces de invatamant, metode didactice etc).

Istoria pedagogiei reprezinta astfel disciplina care analizeaza in mod stiintific procesul de evolutie al educatiei si al instruirii, realizat la nivel teoretic si practic, in plan conceptual si institutional, determinat si determinant intr-un anumit context al dezvoltarii sociale.

Metodologia de cercetare evolueaza in functie de criteriile istoriografice avansate, de viziunea epistemologica asumata si de conceptia dezvoltata in cadrul diferitelor sisteme de gandirea pedagogica si de organizare a educatiei si a instruirii.

Modernizarea domeniului presupune corelarea 'istoriografiei pedagogiei romanesti' cu 'istoriografia pedagogica universala' la nivelul unui demers echilibrat, care vizeaza sesizarea continuitatii dincolo de infruntarea dintre generatii, dintre clasicitate si inovatie, dintre sociologizare si personalizare, dintre teorie si practica (vezi Dictionar de pedagogie contemporana, 1969, pag.149-151: Stanciu, Ion, Gh., 1995. pag. 11-17).

Epistemologia domeniului confirma doua posibilitati de abordare a fenomenului evolutiei scolii si doctrinelor pedagogice. O prima posibilitate valorifica resursele in-terdisciplinaritatii la nivelul raporturilor directe existente intre pedagogie si istorie. Rezulta o disciplina numita pedagogia istoriei - integrata in sfera pedagogiei generale -care 'proiecteaza lumini asupra educatiei privita in evolutia ei' (vezi Barsanescu, Stefan, 1976, pag.317, 318). A doua posibilitate valorifica metoda/metodologia de analiza istorica din perspectiva evolutiilor conceptuale si institutionale ale educatiei, care reflecta 'o dubla complexitate' a factorilor esentiali interni si externi, a conditiilor generale si locale. Rezulta o disciplina numita istoria educatiei si a pedagogiei, care 'permite intelegerea proceselor de schimbare' semnificative in planul doctrinelor-tehno-logiilor-institutiilorpecfagog/ce (vezi Mialaret, Gaston, 1993, pag.44-48).

Analiza sistemelor de gandire pedagogica presupune avansarea unor criterii globale care asigura sesizarea progresului, realizat in plan conceptual si institutional, la niveluri de continuitate-discontinuitate, relevante in plan psihosocial. Asemenea criterii sunt propuse in literatura de specialitate - care angajeaza sinteze aplicate in domeniul istoriei pedagogiei - din perspectiva filosofica (vezi Suchodolski. Bogdan, Jean-Marc; Not, Louis, 1988).

- Vezi Gandirea pedagogica, Stiintele pedagogice/educatiei.