MODUL DE TRAI SI OBICEIURILE LOCUITORILOR

Locuitorii din Bucerdea Granoasa au o fire pasnica, ospitaliera, fiind inclinati spre ajutorarea aproapelui, a respectarii cinstei si omeniei. Oameni muncitori, respecta bunul altuia si a celui obstesc, pretinde totodata sa fie respectat si al lui. Le place viata linistita si tihnita, dar sunt si iuti la manie, cand li se fac nedreptati intentionate.

Calitatile de caracter de mai sus, sunt specifice, in general, intregului nostru popor.

Buni gospodari, locuitorii satului au muncit din cele mai vechi timpuri, pentru a-si intretine familiile si de a-si incropi o gospodarie cat mai frumoasa si inzestrata cu toate cele necesare muncii si traiului.

Pana la Eliberare, majoritatea locuitorilor traiau in case vechi, majoritatea mostenite de la parinti sau rude. In general casele erau de forma dreptunghiulara, alungite, formate din doua camere, despartite de un mic hol, numit "tinda".

Majoritatea caselor erau construite din caramida nearsa, pe fundament de piatra alba, numai putine pe beton. O buna parte insa erau construite din nuiele ingradite, lipite cu chirpici sau din pamant batut, fara nici un fundament. Din cauza aceasta, mai toate aveau igrasie, fiind insalubre.

Casele din chirpici si pamant batut erau acoperite cu paie (snopulete mici legate intre ele), cu trestie, rar cu sindrila sau cu tigla.

Geamurile caselor erau mici, simple. Din cauza si a pridvorurilor ce inconjurau casele pe o parte sau doua parti, lumina zilei patrundea foarte putina in case.

Camerele erau mobilate simplu, dar cu gust. Lemnul mobilier era in general din brad, uneori vopsit si cu increstaturi facute cu fierastraul. Mobilierul camerei se compunea din masa, scaune, una - doua lavite, pat, lada pentru haine etc.

Patul era acoperit cu covoare frumoase, pe care erau mai multe perne tesute la un capat foarte frumos, forme si culori variate. Camera din fata, era folosita foarte rar de musafiri si cu ocazii festive. Pentru viata de toate zilele era folosita camera din spate, iar pentru pregatirea hranei tinda.

Locul pentru casa (heiul) era impartit in doua: curtea unde se aflau adaposturile pentru animale si unelte si gradina pentru zarzavat, legume, pomi etc. Taranii care aveau cel putin doua vite, aveau si grajdul peste curte.

In anii socialismului s-au petrecut lucruri de neimaginat aproape, in ceea ce priveste problema edilitara - ne referim doar la cea particulara -. De-o parte si de alta a ulitelor, strajuite, sfidand spectrul trecutului, calelor taranilor cooperatori, marturie a harniciei si bunastarii lor.

In zadar vei cauta casele mici, intunecoase, cu geamul doar de cativa centimetri patrati si acoperite cu stuf sau paie.

Locul lor a fost luat de cladiri construite dupa toate normele arhitecturii moderne, cu incaperi mari si luminoase.

Aparatul de radio, televizorul, frigiderul, mobila de lux, nu mai constituie nici "o minune" si nici o noutate pentru locuitorii acestui sat.

In ceea ce priveste portul, acesta a reflectat traditiile pastrate din mosi - stramosi, apropiindu-se de cel din Marginimea Sibiului si cel de pe Valea Muresului.

Port popular local;

Barbatii purtau pe cap, vara, palarii cu calota lata, cu borurile largi de cca. 10 cm, iar iarna caciuli negre de miel, de forma conica, pe care le impodobeai de obicei cu flori naturale (ingrijite in case).

Pe corp, barbatii purtau camasa de bumbac sau panza, lunga de se vedea de sub manecar. Camasa avea maneca cu pumnasi (manseta) incheiata cu doi nasturi.

   

Port poular vechi

Peste camasa se incingeau cu serparul de piele, in care isi tineau banii, chitantele de plata darii, brisca, tarta cu tabac si pumnalul cu iasca.

Peste camasa se purta un pieptar din piele de oaie, alb sau vopsit in diferite culori, iar marginile si buzunarele din pojita (piele prelucrata fara lana) erau cusute cu flori de matase, diferit colorate. Pe timp rece, peste pieptar se purta un manecar confectionat din panura puiata, de culoare sura, iar gulerul era din piele neagra de miel.

Taranii purtau iarna, uneori si vara, cioareci confectionati din panura alba piuata, nu prea stransi pe picior, iar partea de jos era rasfransa putin in sus, sub forma de manseta.

In picioare cei mai batrani purtau opinci cu gurguiul mic, dar in zilele de sarbatoare purtau de obicei papuci din piele de bizon, iar cei mai tineri cizme. Cei mai instariti purtau papuci de "box", la fel si cizme.

Femeile maritate isi legau parul pe cap in cosite prinse cu piaptan, iar cele mai varstnice se inveleau pe cap cu chindeu (stergar) alb cusut cu negru.

Vara femeile purtau pe cap naframa din panza subtire, iar iarna din lana berca.

Femeile mia tinere si fetele, purtau la sarbatori pe cap numai naframa de par sau matase cu flori pe margine. Vara purtau si comanace (palarii) de paie cu borurile late, impodobite cu panglici. Palarii de paie (comanace) purtau si barbatii, dar cu borurile mici.

Ca podoaba, in zilele de sarbatoare, fetele, purtau la gat margele de sticla si salbe din bani de argint.

Iia (camasa) era din panza subtire, la gat cu bentita cusuta cu gust, peste umeri si pe maneci erau cusute cu motive nationale, iar la capatul manecii pumnasii, erau cusuti la fel cu bentita de pe gat.

Peste mijloc femeile si chiar barbatii se incingeau cu brau national (tricolor) sau bracila cum i se mai spunea, tesuta tot de ele.

Peste iie se purtau pieptarul scurt, strans la brau, din piele de oaie, vopsit si cusut cu flori de matase viu colorate. Vara se mai purtau si pieptarute din postav, matase sau catifea, cusute si acestea cu flori.

   

Formatie de dansuri populare premiata la Brasov in 1953

Femeile mai purtau iarna si cojoace lungi din piele de oaie sau bunzi din postav captusite cu piei de miel.

In zilele de sarbatoare, femeile purtau peste poalele albe, catrinte tesute cu maiestrie de mainile lor, cu modele si culori diferite.

Desi moda oraseneasca a intrat si la sate, atat la femei cat si la barbati, datorita materialelor de imbracaminte mai ieftine si gata confectionate, totusi o serie de locuitori mai pastreaza traditia modei stramosesti, mai ales cu prilejul nuntilor si serbarilor organizate.

Ar fi de dorit ca portul, maiestria confectio­narii costumelor nationale, sa fie transmise si prin cercurile de elevi organizate in cadrul scolii sau in afara ei.

Hrana locuitorilor a constituit intotdeauna o necesitate, pentru acoperirea eforturilor de munca si de dezvoltare fizica normala.

Hrana de baza o constituia in trecutul nu prea indepartat mamaliga pentru cei saraci si painea pentru cei mai instariti. Pe langa acestea vredniciile femei pregateau in functie de sezon, mancari bune si gustoase, chiar daca nu aveau putere calorica prea mare.

Alimentele mai des intrebuintate vara erau: laptele, branza si ouale, iar iarna mancaruri bazate pe carne afumata de porc, varza murata, fasole, cartofi etc.

In timpul muncilor agricole, hrana era consu­mata mai mult rece, doar seara se pregatea hrana calda.

Cu ocazia sarbatorilor, femeile pregateau mancaruri gustoase cum ar fi: taitei cu carne de pasare, galuste (sarmale) cu varza si carne si colaci.

Din faina de grau macinata la moara si cernuta cu sita de fachior (matase) femeile plamadeau de seara aluatul, dimineata il framantau cu apa calduta si sare, dupa care o lasau sa dospeasca. Dupa ce ardeau cuptorul cu paie sau tulei (coceni) introduceau painea in cuptor unde o lasau cca. doua ore. Painea astfel plamadita avea la scoaterea din cuptor o rumeneala deosebita si un gust delicios.

Hrana de astazi a locuitorilor s-a schimbat foarte mult fata de trecut, este mult mai variata si mai consistenta si totodata mai aspectuoasa.

Astazi, ca de fapt si in trecut, taranul roman a stiut sa fie cumpatat atat la bautura, cat si la mancare.

Vechimea si importanta agriculturii la poporul romanesc o dovedesc cu prisosinta si de obiceiurile agrare ale poporului nostru. Obiceiurile agrare reprezinta fara indoiala, resturi de rituri stravechi, in legatura cu promovarea fecunditatii, si deci, trebuie considerate anterioare erei crestine. Ceea ce dovedeste ca agricultura a trebuit sa fie, in aceasta epoca indepartata, o indeletnicire de seama a poporului nostru.

Datini si obiceiuri s-a manifestat intreaga viata spirituala a taranului nostru. De aceea se poate afirma, ca cine voieste sa cunoasca mai indea­proape viata poporului nostru si sa patrunda mai adanc in sufletul lui, trebuie sa incerce sa cunoasca cat mai mult din obiceiurile si datinile sale.

Dintre cele mai semnificative obiceiuri care nu se mai pastreaza in prezent decat in mica masura amintim cateva.

Colindatul cu "Turca". Omul care era imbracat turca, avea pe cap coarne de tap si un bot din lemn, format din doua parti mobile. De parte mobila de jos a botului era legata o sfoara, care era manevrata de cel acoperit cu un covor colorat, pe care erau prinse panglici colorate, clopotei mici, zurgalai etc.

Cand juca, capul artificial al turcii se sprijinea pe un bat, toba, iar cand se canta cu cetera, gurduna (contrabasul), uneori si co toba, o melodie ritmica, turca juca si clampanea din bot pe melodie. In jurul ei se aflau tinerii ce-o insoteau.

Cetatenii care primeau turca, ii omeneau cu colaci, vin, in timp ce se incingea o mare veselie.

Obiceiul de mai sus se presupune a fi un obicei dacic, anterior crestinismului, deoarece intra in conflict cu legile bisericesti. Turca nu putea intra in biserica si nu era admisa sa colinde la casa parohiala.

Un alt obicei era "Vrajitul" de Anul Nou, la care luau parte fetele si uneori si feciorii din aceeasi sezatoare. In ajun de Anul Nou, de cu seara, dar nu inainte de a se pune aluatul de dospit pentru placinte, tinerii se adunau intr-o casa, unde insirau pe masa mai multe farfurii cu gura in jos. Sub fiecare se putea cate un obiect, aliment sau alte materiale, dupa care se amestecau intre ele. De obicei se puneau bucati de paine, cocean, carbune, ban sau inel, pieptene, cercel, calti etc. fetele ridicau farfuriile pe rand si interpretau semnificatia a ceea ce s-a gasit sub farfurie, intr-o veselie de nedescris, dar si de invidie cateodata. Semnificatia celor gasite sub farfurie era de obicei urmatoarea: paine = om bun; cocean = sarac - gol ca coceanul; carbune = negricios; ban sau inel = om bogat, pieptene = colturis; cercel = om frumos; calti = paros etc.

Tot anul nou unele femei si barbati se imbracau travestiti, femeile ca barbatii si invers. Se duceau in Ajunul Anului Nou la cunoscuti sa-i sperie sau sa faca diferite poante, dupa care petreceau impreuna. Mascarea aceasta era un fel de carnaval, legata de venirea noului an si de schimbarea nou venita in fiecare familie.

"Furtul portii" se practica tot in ajun de Anul Nou. Se ascundeau de obicei portile fetelor de catre feciorii care le iubeau. In ultimul tip a degenerat. Portile sunt aruncate sau chiar distruse.

"Burduhoasa" obicei de primavara, odata cu invierea naturii, oamenii isi manifestau bucuria cu acest prilej. Tinerii se adunau mai multi la un loc, mergeau la padure, unde il imbracau pe unul dintre ei in cracute de frunzis verde.

Umblau apoi prin sat purtand un ciubar cu rude, plin cu apa, iar in ritmul batailor in capace de oale, galeti si altele, strigau: doua oua si-o slanina, si-un ciubar cu apa lina".

Intrau in curtile oamenilor ce aveau fete "mari" si le udau aruncand cate o galeata de apa pe ele. Getele mai indraznete, se ascundeau dupa usile portilor si aruncau ele intai apa pe feciori sau burduhoasa. Cetei de feciori li se dadeau oua si mai putin slanina, pe care le vindeau la sfarsitul zilei si se veseleau impreuna.

Obiceiuri frumoase erau si "imbranzitul oilor", sezatorile de iarna, ceremonialul dinaintea nuntii etc. De asemenea obiceiul "Cununii de grau" legat de terminatul secerisului.

Tot atat de frumoase erau horele organizate de feciorii din sat, unde se juca "cu una", "cu doua" (fete) sau pana mancau ceterasii, "jocul fetelor" (un fel de purtata). Se jucau cu diferite ocazii, serbari populare, aniversari si altele atat in sat cat si in alte localitati - de obicei in Blaj - minunatele jocuri colective "Haidaul" si "Caluserul".

Erau frumoase si totodata practice si instructive, jocurile taranesti sportive. Dintre acestea, unele se mai joaca de copii, de obicei primavara, cum ar fi "cotca" sau "de-a cotca", asemanator "oinei". Alte jocuri erau "tangalita"; "steaua"; "de-a tinutele"; "schioapa"; "cotca in raca"; "de-a bicile" si altele.

Sunt multe si frumoase obiceiurile si datinile din satul Bucerdea Granoasa si pentru a nu se pierde pentru generatiile viitoare, ar fi necesar ca ele sa fie perpetuate cel putin prin caminul cultural si scoala.

Formatie de dansuri 1978

Salagean Iacob - direcor de scoala

Intre anii 1932-1945

VI. STIINTA DE CARTE

Masele populare din Transilvania si indeosebi romanii, au fost opriti veacuri de-a randul de la lumina invataturii de carte si chiar de folosirea graiului stramosesc in anumite imprejurari. Interesele reprezentatiilor feudalismului erau ca, poporul sa ramana in intunericul nestiintei pentru a putea fi mai usor de stapanit si exploatat.

In secolul XVII invatamantul romanesc cunoaste unele progrese, raspunzand unor necesitati culturale mai largi. A crescut nu numarul dascalilor si gramaticilor din mediul rural. In 1675 sinodul bisericii ortodoxe din Transilvania a hotarat ca fiecare preot, dupa slujba religioasa, sa tina, cu copiii, scoala in biserica.

In conditiile intensificarii luptei romanilor pentru apararea fiintei nationale, Blajul devine o adevarata "vatra de lumina" prin deschiderea in oras a primelor scoli spre care se indreapta tinerii romani din intreaga Transilvanie. La 1 noiembrie 1754 si-au deschis portile scoala de obste (elementara) cu limba de predare romana, scoala latineasca (de grad mediu) predecesoarea liceului de mai tarziu. Cei mai buni elevi erau trimisi la scolile mai inalte de la Viena, Tarnavia si Roma. Printre acestia au fost si Samuil Micu, Gheorghe Sincai si Petru Maior.

Gheorghe Sincai a fost numit director al scolilor elementar satesti greco-catolice din Transilvania. Timp de 12 ani, el a dus munca sustinuta pentru cresterea numarului scolilor satesti, pentru pregatirea candidatilor de invatatori, imbu­na­tatirea bazei materiale, a programelor si manu­alelor scolare. Pana in anul 1787 sub ingrijirea lui, se infiinteaza peste 300 scoli romanesti.

Bucerdea Granoasa fiind aproape de Blaj si facand parte intotdeauna din zona administrativa a sa (cerc, plasa etc.) a intrat sub influenta acestuia.

In februarie 1785 episcopul Ioan Bob, difuzeaza dispozitia imparateasca, prin care Iosif al II-lea dispune sa se infiinteze scoli in fiecare sat din Transilvania, cu peste 100 familii.

Din anul 1785 este mentionata si scoala de la Bucerdea Granoasa. Astfel se consemneaza ca in Bucerdea Granoasa, dupa indelungate si staruitoare rugaminti ale fruntasilor satului, posesorii locului s-au invoit, in 1785, sa cedeze venitul crasmaritului pe 3 luni in folosul celor doua biserici: romaneasca si maghiara, din care insa sa se sustina si scolile. Randuiala s-a pastrat pana in 1850. dupa aceasta data s-a stricat aceasta randuiala, evident, in detrimentul invatamantului.

Dupa 1850, in urma severelor dispozitii ale guvernului transilvan, fiecare comuna fiind obligata, sa deschida scoala. Erau scoli care abia isi meritau numele. Se inchiria o casa, daca nu chiar a lui, in care cantorul aduna o mana de copii spre a-i invata rugaciunile, intr-o intreaga iarna. Scriere, gramatica, aritmetica, citit, pe ici, pe colea; fiindca nici diecii nu le cunosteau. Apoi cum le era munca, asa le era si plata sau invers. De aceea, multi dintre parinti nu-si mai dadeau copiii la scoala, intrucat asemenea "cunostinte" se credeau si ei capabili sa le predea.

Mai erau si alte cauze care impiedicau dezvoltarea normala a invatamantului. De exemplu intr-un raport redactat de preotul Ioan Oltean, viceprotopop din Bucerdea, se arata ca in iarna anului 1857 - 1858 nu s-au frecventat scolile, decat in parohia lui, pentru ca n-a fost docent (functie de invatator) si plata statornica. Pana in 1850 cei de la Bucerdea, aduceau din crasmaritul pe 3 luni, la fiecare biserica 200 florini, dar dupa data de mai sus s-a stricat acest privilegiu. Scoala de aici, facuta cu 700 florini aruncati de 4 ori pe popor, nu mai avea de unde sa sustina.

Invatamantul continua sa aiba o situatie precara, in tot cursul secolului al XIX-lea, desi continua sa se dezvolte fata de trecut, in conditiile luptei grele purtate de cei oprimati, si in primul rand de taranime impotriva asupririi sociale si nationale. Aspiratiile poporului spre cultura n-au putut fi oprite nici de stapanirea straina, nici de feudali. Masele populare reusind sa - si intemeieze scoli, care au constituit focare de cultura si lumina, instrumente de lupta pentru formarea constiintei nationale, a idealului politic al romanilor ardeleni.

Nici la inceputul secolului al XX-lea situatia invatamantului, in special cel in limba romana nu s-a imbunatatit prea mult.

In anul 1871 in Bucerdea Granoasa exista o scoala de piatra si un numar de 110 scolari. Docent era Ioanu Moldovanu. Dintre elevii inscrisi, foarte putini frecventau scoala (este vorba de elevii ce invatau limba romana n.a.).

In anul 1876 erau inscrisi 76 de scolari, iar docente era Aurelui Fekete Negrutiu. Docentele era om strain de localitate si cu o pregatire mai adecvata pentru instruirea si educarea elevilor.

In anul 1886 erau consemnati un numar de 141 elevi inscrisi, iar ca docent era Anastaiu Gardiusu.

O situatie mai clara este redata pe anul 1900. Astfel se arata in documente, ca in Bucerdea Granoasa exista o scoala de piatra din anul 1899 si ca are matricola din anul 1827.

Erau inscrisi la scoala un numar de 58 scolari din care: feciori 31, fete 27, de repetentie 19, din care feciori 9 si fete 10 docente era D. Nicolae Barbat. Dupa cate se constata din cauza greutatilor materiale, taranii romani isi permiteau tot mai putin copiii la scoala. La fel era si situatia taranilor saraci maghiari.

Numarul mic de nestiutori de carte reiese dintr-o situatie a populatiei din Bucerdea Granoasa pe anul 1904. din totalul de 1871 de locuitori numai 350 stiau carte, adica un procent de 1,8 % raportat la intreaga populatie.

Oamenii de seama, cu dragoste fata de popor, au militat nu numai pentru raspandirea scolilor elementare, care de abia invatau copiii sa scrie si sa citeasca, ci si pentru raspandirea cunostintelor agricole in masele taranesti. Demna de lauda a fost straduinta revistei "Economul" din Blaj (1873 - 1880) in aceasta privinta. In paginile ei, economistul Stefan Pop, convins ca agricultura este o stiinta care se bazeaza pe alte stiinte a militat foarte mult pe aceasta idee, chemand intelectuali­tatea romaneasca sa-si aduca aportul sau pe linia raspandirii cunostintelor agricole stiintifice.

Inca in anul 1868 economistul blajan a pus problema infiintarii unui institut de invatamant agricol in limba romana, propunand chiar realizarea acestuia pe domeniul Bucerdea Granoasa apartina­toare gimnaziului (teologic n.a.) din Blaj, care avea o suprafata de 1250 de iugare.

Asemenea indemnuri si propuneri laudabile s-au repetat cu insistenta si in anii urmatori, dar din pacate ele nu s-au putut materializa din cauza saraciei maselor romanesti si a atitudinii putin incurajatoare a oficialitatilor.

Numarul copiilor care frecventeaza cursurile scolare este foarte mic si incepand cu secolul XX. Astfel in anul scolar 1901 - 1902 erau inscrisi la scoala 79 elevi in clasele I - V din care 3 romani. Din total frecventau cursurile doar 20 elevi.

Desi Asociatiunea pentru literatura romana si cultura poporului roman din Sibiu, prin membrii sai, lupta pentru raspandirea invatamantului si culturii, aceasta se realiza cu mari greutati si sacrificii.

Dintre membrii ordinari, din partea comunei Bucerdea Granoasa, faceau parte urmatorii:

Marian Josif, invatator, Martin Ilie, pro­prietar, Oarga Gavrila agricultor, Peculea Marian preot.

In anul scolar 1910 - 1911 erau inscrisi un numar de 71 elevi, din care romani 9. Frecventau in total 65 elevi, din care romani toti cei 9 elevi.

Marea Unire de la 1 decembrie 1918 a marcat o importanta etapa in organizarea unitara a scolii romanesti. S-a realizat o noua structura a planului de invatamant, care a dobandit si un nou continut.

In anul scolar 1925 - 26 erau inscrisi la scoala in clasele I - IV un numar de 112 elevi din care 24 din repetentie.

In anul scolar 1929 - 1930 erau inscrisi la romani in clasele I - IV un numar de 101 copii, din care din repetentie 38, iar la maghiari 49, din repetentie 18. in clasele V - VII erau inscrisi romani si maghiari un numar de 43 elevi, din repetentie 26.

La recensamantul populatiei din anul 1930 s-a contestat urmatoarea situatie in ceea ce priveste stiinta de carte:

Totalul populatiei de la 7 ani in sus, masculin 838, feminin 854; stiutori de carte, masculin 377, feminin 279. Procentajul stiutorilor de carte era numai 38,8%. Majoritatea stiutorilor de carte aveau studii primare, numai 31 aveau studii secundare, 5 postliceale si 4 studii universitare. Numarul cel mai mare al nestiutorilor de carte, o reprezenta categoria de varsta de la 20 la 64 ani, adica 621 oameni. Un numar de 160 de copii intre 7 - 12 ani nu frecventau scoala, iar cei intre 13 - 19 ani care nu stiau carte era de 168. Deci situatia stiintei de carte era destul de precara si in acea perioada.

Incepand cu anul 1936 intra in folosinta scolii o scoala noua, spatioasa, cu patru sali de clasa si anexe. Cursuri se mai faceau si in vechiul local de scoala ce apartinea bisericii greco-catolice (azi magazie de cizmarie). Elevii maghiari aveau un local de scoala compus dintr-o sala de clasa si o cancelarie, ce se foloseste si in prezent.

In anul scolar 1940 - 1941 erau inscrisi la clasele I-IV, romani 158 elevi, maghiari 37, iar la clasele V-VII romani si maghiari 74 de elevi.

Numarul de elevi care urmau scoli profesi­onale si secundare era foarte mic. Intre anii 1930 - 1940 numarul acestora se ridica la 4-5. Intre anii 1940 - 1945 numarul celor ce urmau scoli secundare a ajuns la cca. 15.

Dintre dascalii care s-au consacrat invatamantului de-a lungul timpului, amintim pe invatatorii care au detinut multi ani si functia de directori: Ilie Ban, Iacob Salagean, Iuliu Csiszar Gyula, Zenovie Abrudeanu, Rusalina Abrudean, Soporan Cornelia si invatatoarea Otilia Anca. Numarul dascalilor n-a depasit cifra de 2-4 pana in anul 1945, dar au fost oameni cu suflet si spirit de daruire pentru cultura poporului.

Incepand cu anul 1998 si in prezent functia de director este detinuta de domnul profesor Barbulet Vasile.

In aceasta    perioada, legat de scoala din Bucerdea Granoasa si datorita imprejurarilor eco­no­mico-politice, ca urmare a reinfiintarii comunei Bucerdea Granoasa in 2006, s-au infaptuit urmatoarele obiective care n-au putut fi realizate in perioada de stagnare a organizarii satului, din punct de vedere economico-administrativ (1968-2006).

Ca urmare a bunei colaborari dintre Consiliul local Bucerdea Granoasa, directorului scolii si a Prefecturii jud. Alba, aspectul interior si exterior al cladirilor Scolii generale incluzand si cladirea Gradinitei, dotarea cladirilor se ridica la normele actuale cerute de Ministerul Invatamantului din Romania.

Cladirile au fost dotate cu:

- apa curenta, incalzire centrala, grupuri sanitare in incinta cladirilor, ferestre si usi cu geam termopan.

De asemenea scoala a fost dotata cu calculatoare conectate la Internet etc.

In anul scolar 1947-1948 erau inscrisi la scoala un numar de 235 elevi, din care 149 la cursul primar si 86 la cursul supra-primar (cls. V-VII). Numarul cadrelor didactice era de 6.

Incepand cu anul 1948, scolii din Bucerdea i se repartizeaza in circumscriptia scolara pentru clasele V-VII si localitatile Craciunel, Cistei si Ocnisoara. De asemenea se infiinteaza scoli cu clasele I-IV la Panca, apoi la Corn, iar mai tarziu si la catunul Dupa Padure. In ultimii ani aceste scoli au fost desfiintate, din cauza numarului mic de copii ramasi. Acestia urmeaza cursurile in Bucerdea.

Numai in ultimii 15 ani s-au mai cladit doua sali de clasa, atasate localului vechi si o noua cladire cu trei sali de clasa si anexe, langa localul nr. 2.

Scoala a fost dotata cu mobilier si materiale didactice noi, iar numarul cadrelor didactice (inclusiv educatoarele) a variat intre 20-28.

In decursul anilor a crescut numarul elevilor, s-a imbunatatit frecventa scolara si s-a lichidat repetentia.

Alaturi de cariera de profesor, am ocupat si functia de director de scoala timp de 32 de ani.

Ca si multumire sufleteasca care ma stapa­neste cu nostalgie si in acelasi timp bucurie, amintesc faptul ca o parte dintre fostii mei elevi au devenit si colegi de-ai mei in aceasta scoala, amintindu-i: Cipariu Ana - profesor; Voicu Ioan - profesor; Trif Aurel - profesor in prezent; Balau Monica (Florea) - invatatoare; Pintea Mariana (Cisteian).

Timpul in care nu am mai detinut functia de director au urmat ca si director: Baba Alexandrina, Rotaru Irina, iar o perioada de cativa ani Mosneag Gabriela.

Redam mai jos situatia statistica a elevilor din cadrul Scolii Bucerdea Granoasa

Cadrele didactice

care au predat la clasele I-VII 1954

1. Fratila Virgil, profesor, director;
2. Voicu Emil, profesor;
3. Iordache Valer, invatator;
4. Voicu Carolina, invatatoare;
5. Pascu Octavian, invatator;
6. Agh Iosif, invatator, director;
7. Vasca Vilma, invatatoare;
8. Oltean Minerva, profesoara;
9. Oltean Ioan, profesor;
10. Pojan Leontina, profesoara;
11. Opris Ana, invatatoare;
12. Beianu Augusta, invatatoare.

Anul scolar 1954 - 1994

1. Voicu Emil, profesor - director;
2. Sarbu Anuta, profesoara;
3. Rotaru Irina, profesoara;
4. Polgar Anusca, profesoara;
5. Ganta Ilarie, profesor;
6. Ganta Ana, profesoara
7. Chelemen Eleonora, profesoara;
8. Barbulet Vasile, profesor;
9. Voicu Ioan, profesor;
10. Trif Aurel, profesor;
11. Trif Lucia, profesoara;
12. Cipariu Ana, profesoara;
13. Popa Dorina, profesoara;
14. Belea Ileana, profesoara;
15. Totoian Simion, profesor;
16. Serbu Simion, profesor;
17. Georgescu Andreea, profesoara;
18. Totoian Dana, profesor suplinitor;
19. Stanciu Emil, profesor;
20. Cont Alexandrina, profesor;
21. Rusan Iuliana, profesoara;
22. Padurean Anton, profesor suplinitor;
23. Baba Eugen, profesor suplinitor;
24. Szilaghi Mihai, profesor suplinitor;
25. Florea Florin, profesor suplinitor;
26. Miess Gerhard, profesor;
27. Arsene Dan Sorin, profesor
28. Horvat Augustin, preot ortodox;
29. Gudor Andrei, preot reformat;
30. Dulau Dan, preot ortodox;
31. Szilaghi Ioan, profesor

Cadrele didactice de la clasele I-IV

1. Ludusan Liviu, invatator;
2. Rosa Cornelia, invatator;
3. Puscasu Sofia, invatator;
4. Cristea Istina, invatator;
5. Himcinschi Mircea, invatator;
6. Mihu Ileana, invatator;
7. Szilaghi Irina, invatator;
8. Mezei Stefan, invatator;
9. Macarescu Ana, invatator;
10. Borza Difta, invatator;
11. Sarbu Vasile, invatator;
12. Voicu Maria, invatator;
13. Simu Maria, invatator;
14. Voicu Carolina, invatator;
15. Muntean Daniela, invatator;
16. Kocsso Ana Maria, invatator;
17. Pepelea Mihaela, invatator;

Cadrele didactice de la gradinita

1. Patrascu Malvina, educatoare;
2. Potoki Iolanda, educatoare;
3. Udvari Viorica, educatoare;
4. Campean Maria, educatoare;
5. Ignat Elisabeta, educatoare;
6. Ghierlind Ecaterina, educatoare;
7. Rada Mariana, educatoare;
8. Georgescu Maria, educatoare;
9. Chertes Paraschiva, educatoare;
10. Denov Ecaterina, educatoare;

Colectivul de cadre didactice din 1970

7.1. Folosirea elementelor de istorie locala la lectiile de istorie

Istoria ca stiinta sociala, are ca obiect, studierea dezvoltarii societatii omenesti, prin analiza tuturor laturilor vietii sociale, economice politice si culturale. In acest mod, istoria studiaza procesul de ansamblu realizat de omenire sau de popoare si tari in diferite epoci ale dezvoltarii istorico-sociale.

Istoria patriei noastre, este o componenta a istoriei universale. Prezentarea stiintifica a trecutului istoric al poporului nostru, este obiectivul principal al istoriei patriei.

Obiectivul de mai sus nu se realizeaza numai prin expunerea fenomenelor istorice, explicarea si interpretarea lor teoretica, ci bazata pe izvoarele care oglindesc adevarul istoric, din fondul national muzeistic si cel local. Aceste izvoare sunt variate: documente scrise, inscriptii, vestigii arheologice, unelte, arme, monede etc.

Actiune de colectionare a obiectelor si documentelor din istoria localitatii cu elevii, contribuie in mod deosebit la intelegerea mai justa a continutului procesului istoric studiat in cadrul lectiilor de istorie, datorita caracterului lor concret.

Colectionand sau participand la activitati cu caracter arheologic, elevii se deprind a folosi, a aprecia valoarea lor documentara si a patrunde in miezul problemelor studiate.

Achizitionarea sau descoperirea organizat materialelor de istorie locala, consta pe langa faptul ca se poate infiinta un micromuzeu local si actractivitatea lor in procesul educational.

Materialele istorice colectionate cu elevii si care se afla la micromuzeul scolii au fot folosite si cunostintele integrate in lectiile de istorie universala si a patriei.

Astfel la lectiile de istorie antica la clasa V-a cu temele: "Viata oamenilor in epoca pietrei" si "Dezvoltarea societatii omenesti in epoca metalelor. Destramarea oranduirii primitive", atunci cand a fost vorba de rolul uneltelor de piatra si de metal dezvoltarea fortelor de productie, am aratat elevilor din aceste unelte, arme si ceramica. Elevii le-au examinat si interpretat valoarea lor in procesul muncii si al vietii.

Tot la fel, insa pe un plan mai superior, am procedat la clasa a VIII-a, la lectiile "Epoca pietrei" si "Epoca metalelor", "Descompunerea comunei primitive". Lectiile au avut, un plus de atractivitate si au format la elevi imagini concrete, de modul de productie invatat.

Relatarile din diferite materiale istoriografice, referitoare la rascoala 1784 condusa de Horea, Closca si Crisan, le-am folosit la lectiile de istorie de clasa VII-a si a VIII-a cu temele "tarile romane in contestul istoriei europene in a doua jumatate a secolului al XVII-lea si in secolul XVIII-lea, cand a fost vorba de rascoala de mai sus si de sistarea conceptiei militare. La clasa VIII-a la lectia " Rascoala populara de la 1784 condusa de Horea Closca si Crisan", cand a fost vorba de exploatarea feudala, dorinta iobagilor romani de a elibera de asuprirea sociala si nationala.

La clasa a VIII-a la lectia "Dezvoltarea culturii iluministe" am prezentat documente cu privirea infiintarii scolii si in Bucerdea Granoasa, accentuand faptul ca aceasta a fost urmarea luptei de veacuri a romanilor pentru emancipare sociala, nationala si culturala.

In cadrul lectiei "Revolutia de la 1848 in tarile romane" am prezentat relatarile, cu privire la agitatiile taranimii din Bucerdea in timpul evenimentelor revolutionare, actiunile ci si barbatia de a infrunta legile autoritatilor exploatatoare.

Comemorare la Monumentul eroilor.   

Elementele de istorie locala, au fost folosite si in afara clasei, cu ocazia organizarii unor serbari pentru aniversarea evenimentelor istorice de seama: "9 Mai, Ziua Victoriei", "1Decembrie 1918, Marea Unire" si altele, prin evocari, poezii, cantece etc.

Folosirea judicioasa a tuturor mijloacelor de insusire a cunostintelor istorice, inclusiv a ele­men­telor de istorie locala, contribuie intr-o mare masura la cresterea eficientei muncii didactice. Toate acestea contribuie la perfectionarea proce­sului instructiv-educativ si la modernizarea invataman­tului istoriei in scoala.

NOTE BIBLIOGRAFICE

Localitatile judetului Alba -1971 p. 172.

Ioan Russu Sirianu "Romanii din statul Ungar (Statistica, Etnografie Editura Autorului 1904 p. 17

Arhivele Statului Alba Iulia - fond consilieratil Agricol, dosar nr. 63/1921, fila 50

Registrul Agricol - Primaria comunei Bucerdea Granoasa 1938

Registrul Agricol - Primaria comunei Bucerdea Granoasa1949