Revolutiile sociale

Sectiunea 1 - revolutiile sociale:

2 caracteristici:

a) Revolutiile sociale nu au fost numeroase,

b) dar au avut consecinte foarte importante, transformand organizatiile de stat, structura claselor sociale si ideologiile dominante.

Revolutiile sociale (def) reprezinta schimbari rapide, fundamentale, ale claselor sociale si ale structurii unui stat, ele fiind acompaniate si in parte generate de revoltele claselor sociale

Revolutiile sociale se diferentiaza de alte tipuri de conflicte si procese de transformare prin doua tipuri de procese concomitente:

coincidenta schimbarii sociale structurale si a conflictului de clasa

coincidenta transformarilor politice si sociale

In contrast cu revolutiile sociale

rebeliunile/revoltele/rascoalele, chiar si atunci cand au success, pot implica revolta claselor subordonate, insa nu au loc schimbari structurale.

revolutiile politice transforma structurile statului dar nu si structurile sociale, ele nefiind neaparat realizate prin conflicte ale claselor sociale.

procesele de transformare precum industrializarea pot transforma structurile sociale fara a conduce la conflicte politice sau la transformari politico-structurale.

Conceptul de revolutie sociala este diferit de alte definitii ale revolutiilor prin cateva aspecte importante.

In primul rand, el identifica un obiect complex care trebuie explicat, care poate fi gasit in foarte putine momente istorice.

In al doilea rand, conceptul de revolutie sociala implica in mod obligatoriu schimbarea (sociopolitica) cu succes a structurii statului si a claselor sociale ca trasatura definitorie.

Exista mai multe teorii ale revolutiei, care pot fi grupate in patru mari familii:

1) Primul grup este reprezentat de teoriile marxiste. Marx intelegea revolutiile nu ca episoade izolate de violenta, ci ca miscari ale claselor sociale cauzate de contradictii structurale obiective. Pentru Marx, punctul cheie al oricarei societati era modul sau de productie sau combinarea specifica a fortelor socioeconomice de productie (tehnologia si diviziunea muncii) si relatiile claselor de detinere a proprietatii si de distribuire a surplusului. Principala sursa a unei contradictii revolutionare in cadrul unei societati, conforma celei mai generale formulari teoretice a lui Marx, este aparitia unei tensiuni/conflict in cadrul unui mod de productie intre fortele sociale si relatiile sociale de productie. La randul sau, aceasta tensiune se exprima prin conflicte ale claselor din ce in ce mai puternice. Nasterea unui nou mod de productie in limitele unui mod deja existent - capitalismul in cadrul feudalismului, socialismul in cadrul capitalismului - creeaza o baza dinamica pentru cresterea unitatii si constiintei fiecarei clase revolutionare in cadrul luptelor impotriva clasei dominante. Clasa revolutionara este probabil sustinuta de alte clase cum ar fi taranimea, dar acesti aliati nu sunt nici constienti de apartenenta lor la o anumita clasa nici organizati din punct de vedere politic la o scara nationala. Daca are succes, o revolutie marcheaza tranzitia de la modul de productie anterior si de la forma de dominanta a claselor la un nou mod de productie in care se formeaza noi relatii sociale, noi forme ideologice si politice.

Celelalte trei familii de teorii ale revolutiilor au aparut mult mai recent decat cele marxiste. O lucrare teoretica importanta si reprezentativa a fost produsa in cadrul fiecarei perspective:

2) Teoriile psihologice-agregate, care incearca sa explice revolutiile in termeni de motivatiile psihologice ale oamenilor de a participa la violentele politice sau de a se alaturamiscarilor de opozitie;

In "Why men rebel" (De ce se revolta oamenii), Ted Gurr (tot ce e in sectiunea asta pana la cealalta teorie e ce spune Gurr) incearca sa creeze o teorie pe baze psihologice ale dimensiunilor si formelor de "violenta politica", aceasta fiind definita ca ansamblul atacurilor colective in cadrul unei comunitati politice impotriva regimului politic, a actorilor sai - inclusiv gruparile politice concurente - sau a politicilor sale. Definitia include atat revolutiile cat si loviturile de stat, razboaiele de guerilla, rebeliunile, revoltele. Teoria lui Gurr este in esenta destul de simpla: violenta politica apare atunci cand multi oameni din societate devin furiosi, in special daca conditiile culturale si practice existente ofera incurajari pentru agresiunea impotriva tintelor politice. Gurr distinge intre trei forme principale ale violentei politice: "tulburarile", "conspiratia" si "razboiul intern". Razboaiele interne sunt mult mai organizate decat tulburarile si antreneaza un numar mare de oameni spre deosebire de conspiratii. Revolutiile fac parte din categoria razboaielor interne alaturi de terorismul de scara larga, razboaiele de guerilla si razboaiele civile.

Razboaiele interne (inclusiv revolutiile) se diferentiaza de tulburari si miscari conspirative prin:

a)      sunt mai organizate deca tulburarile

b)      sunt mai bazate pe miscari de masa decat conspiratiile

Revolutiile sunt explicate prin aparitia in societate a unor lipsuri multifatetate care afecteaza atat masele cat si elitele aspirante.

Cauzele revolutiei (dupa Gurr):

a)      dezvoltarea nemultumirii (oamenii devin nemultumiti cu situatia);

b)      politizarea nemultumirii (fac legatura intre nemultumire si faptul ca situatia care ii nemultumeste are cauze politice)

c)      actualizarea nemultumirii in actiune violenta impotriva actorilor si obiectelor politice.

De aici, revolutiile apar cand liderii organizeaza deliberat exprimarea nemultumirii maselor.

3) Teoriile conflictului politic, care sustin ca disputele dintre guverne si variatele grupuri organizate care vor sa detina puterea trebuie puse in centrul atentiei pentru a explica violenta colectiva si revolutiile.

In "From mobilization to revolution" (de la mobilizare la revolutie), Charles Tilly sustine ca oricat de nemultumit ar fi un grup de oameni, ei nu se pot angaja intr-o actiune politica (inclusiv in actiuni violente) decat doar daca fac parte din grupuri cel putin minimal organizate care au acces la anumite resurse. (ATENTIE! Asta e o critica a teoriei psihologice care spune ca daca oamenii sunt nemultumiti atunci vor face revolutie. Teoria lui Tilly conditioneaza revolutia si de nemultumire si de formarea unui grup cu acces la resurse) Chiar si atunci, guvernele sau gruparile aflate in competitie pentru putere pot respinge cu succes dorinta de angajare intr-o actiune colectiva, facand costurile mult prea mari pentru a putea fi suportate. Tilly analizeaza actiunea colectiva (obiectul de analiza este actiunea colectiva la Tilly in vreme ce la Gurr era violenta) cu ajutorul a doua modele:

d)     modelul organizarii de stat (polity model - nu gasesc o traducere buna). Principalele elemente ale modelului organizarii politice sunt guvernele (organizatii care controleaza principalele mijloace de coercitie in cadrul unei populatii) si grupurile care concureaza pentru putere.

e)      modelul mobilizarii cuprinde variabile care explica tiparele actiunilor colective: interese de grup, grade de organizare, cantitatea de resurse aflata sub controlul colectiv si oportunitatile sau amenintarile pe care cei care concureaza pentru putere le au in relatie cu guvernul si cu alte grupuri.

Pentru Tilly, revolutiile reprezinta un caz special de actiune colectiva in care cei care concureaza pentru putere se infrunta pentru a detine suveranitatea politica asupra unei populatii, si in care adversarii reusesc intr-o anumita masura sa inlature pe detinatorii existenti ai puterii. (un conflict intre doua grupuri - vezi definitie text Tilly)

4) Teoriile consensului sistemului de valori, Daca Gurr si Tilly analizeaza revolutiile ca un caz special de ceva (violenta sau actiune colectiva), T4 incearca sa explice revolutiile ca fiind raspunsuri violente ale miscarilor ideologice la dezechilibrele severe din cadrul sistemelor sociale;

In "Revolutionary change" (Schimbarea Revolutionara), Chalmers Johnson analizeaza revolutiile din perspectiva unei teorii macrosociologice a integrarii sociale si a schimbarii. Trasaturile esentiale ale unei revolutii sunt in aceasta perspectiva violenta si schimbarea. Atunci cand revolutiile au succes, ele schimba toate valorile esentiale ale unei societati. Totusi, o asemenea miscare nu ar aparea daca sistemul nu ar intra intr-o criza. Aceasta are loc atunci cand valorile si mediul devin desincronizate datorita unor cauze interne sau externe - in special din cauza noilor tehnologii si valori. O revolutie de succes reuseste o resincronizare a valorilor sistemului social si a mediului pe care autoritatile vechiului regim intransigent nu a reusit sa o faca.

Skocpol: 3 principii de analiza a revolutiilor (pentru teoria ei):

in primul rand, analistul trebuie sa imbratiseze o perspectiva non-voluntarista (toate celelalte teorii se bazau pe o perspectiva voluntarista)

in al doilea rand revolutiile sociale nu pot fi explicate fara o referire sistematica la structuri internationale si la dezvoltari istorice mondiale (celelalte teorii se referau doar la dimensiunea nationala si nu se uitau la revolutii in context international).

In al treilea rand, pentru a explica cauzele si efectele revolutiilor sociale trebuie sa concepem statele ca organizatii administrative si coercitive, organizatii care sunt potential autonome (desi sunt conditionate de) fata de interesele si structurile socio-economice. (celellate teorii fie trateaza statul si societatea in acelasi mod din punct de vedere analitic, fie reduc statul la o functie de reprezentare a intereselor socio-economice)

Sectiunea 2 - o perspectiva structurala (sau structuralista):

Punct comun pentru cele 4 teorii: toate teoriile despre revolutii (cele de mai sus) asuma ca schimbarile din sistemele sociale sau din societati dau nastere la dezorientare sociala, tulburari sau la noi clase sau grupuri de interese si la potential pentru mobilizarea colectiva. Dupa aceea se dezvolta o miscare de masa orientata catre scop care se coaguleaza cu ajutorul ideologiei si organizarii si care in mod constient actioneaza pentru a rasturna guvernamantul existent si poate o intreaga ordine sociala. In sfarsit, miscarea revolutionara lupta impotriva autoritatilor sisau impotriva clasei dominante si daca invinge incearca sa isi stabileasca propria autoritate si dominare. procesul de mai sus este potrivit lui Skocpol comun, intr-o forma sau alta, tuturor celor 4 teorii. Potrivit acestora criza revolutionara ia nastere ca urmare a nemultumirii oamenilor si a mobilizarii in vederea atingerii scopurilor revolutionare.

Problema comuna a celor 4 teorii: Nici una dintre acestea nu chestioneaza faptul ca revolutia ar porni ca rezultat al unei actiuni orientate catre scop pornind de la vointele grupurilor sau indivizilor implicati. (in acest sens sunt voluntariste - pornesc de la ideea ca revolutia apare ca rezultat al vointei si actiunii orientate catre scop). Problema cu aceasta viziune este ca sugereaza ca ordinea sociala este determinata fundamental sau aproximativ de consensul majoritatii (sau claselor inferioare) asupra faptului ca nevoile lor sunt satisfacute. Aceasta imagine sugereaza ca o conditie necesara si suficienta pentru aparitia revolutiei este aceea ca acest suport consensual sa fie retras (ma rog intre metoda majoritatii si cea a consensului e o diferenta foarte mare dar aici o ia la figurat fiindca ma indoiesc ca nu o cunoaste). Implicatia ar fi ca nici un regim nu poate rezista fara suportul maselor. Aceasta viziune, spune Skocpol, este naiva. Un exemplu care falsifica aceasta viziune este supravietuirea indelungata a regimului represiv si ilegitim (nesustinut de populatie) din Africa de Sud. O alta problema e ca nici o revolutie care a avut succes nu a fost realizata de miscari revolutionare bazate pe mobilizarea maselor.

Cum stau lucrurile dupa Skocpol (cum trebuie explicate corect revolutiile din punctul ei de vedere): De fapt miscarile revolutionare incep rareori cu o intentie revolutionara. Aceasta se dezvolta pe parcursul tulburariiconflictelor. Situatiile revolutionare au aparut de fapt din cauza aparitiei unor crize politico militare ale statului si din cauza dominarii de clasa. Numai datorita acestei situatii conducerea revolutionara (liderii revolutiei) si masele rebele au reusit sa conduca la transformari revolutionare. Pentru a explica revolutiile sociale trebuie sa:

a)      analizeze aparitia situatiei revolutionare in cadrul regimului status-quo (celui existent)

b)      identifice retelele de actiuni ale diverselor grupuri implicate care dau nastere noului regim

c)      sa se concentreze simultan pe

situatiile determinate institutional (insitutiile statului) si relatiile     dintre grupurile din societate

inter-relationarilor dintre societati si structurile internationale.

Perspectiva structurala: Pentru a putea intreprinde o analiza atat de impersonala si non-subiectiva trebuie lucrat dintr-o perspectiva structuralastructuralista asupra realitatii socio-istorice. Aceasta perspectiva se centreaza pe relatii si trebuie sa includa relatiile trans-nationale dar si relatiile dintre grupurile existente in societate. (ex structura trans-nationala: sistemul de state care se afla in competitie)