"Comunicarea - arta de a fi parinte"

"Comunicarea - arta de a fi parinte"

1. Prezentarea voastra si a psihologului;

2. Prezentarea proiectului:

Istoricul proiectului (noiembrie 2001 la Grad. cu P.S. "Veronica Filip");

Obiectivele proiectului;

Experienta echipei de implementare a proiectului (7 ani);

Modul de lucru in proiect (liber, fara bariere de comunicare, interactiv);

Perioada de desfasurare a proiectului (nedeterminata);

Timpul alocat fiecarei activitati (intre 2 si 3 ore);

3. Prezentarea primei teme "Comunicarea - arta de a fi parinte"

4. Stabilirea decalogului;

5. Joc de spargere a ghetii "Initialele mele - o calitate"

6. Intrebari pentru grupuri de parinti:

Ce este copilul ?

Ce este mama ? Dar tata ?

Ce este familia ?

Ce este comunicarea ?

De ce este importanta comunicarea intre parinti ?

Dar intre mama - copil si tata - copil ?

Este greu sa fii parinte ? De ce da, de ce nu ?

Cat timp ii acordati copilului intr-o zi ?

Joc de comunicare (cu figuri geometrice);

7. Prezentarea temei de catre psiholog;

Modalitati de comunicare cu copiii

Test psihologic pentru parinti: "Va place viata de familie ?"

Prezentare de carte;

8. Fise de evaluare.

MATERIAL PENTRU PARINTI

"Comunicarea - arta de a fi parinte"

"Pentru ca un copil sa devina om, trebuie ca din copilarie sa educi in el omul, altfel va ramane copil toata viata."(Rabindranath Tagore)

Educatia este un proces complex care nu are succes deplin decat daca cei implicati (familie, scoala, societate) comunica real, eficient, in beneficiul copilului.

Prin intermediul educatiei, ii invatam pe copiii nostri ca nu stiu NIMIC si ca adultii stiu TOTUL; afirmatie falsa - cuvintele nu acopera decat experienta pe care a avut-o fiecare. Totusi, ei au experienta a tot ce traiesc si daca le furnizam cuvintele necesare, ei pot spune, in felul lor. Vocabularul pe care vrem sa-l furnizam, uneori nu ii intereseaza pentru ca nu corespunde cu ceea ce simt si cauta sa spuna.

A creste un copil nu inseamna a-l invinovati pentru comportamentele ce nu sunt la nivelul asteptarilor noastre. Atunci cand numai adultul crede ca ofera varianta optima pentru rezolvarea oricarei situatii, copilul se inchide inlauntrul sau de teama sa nu-l dezamageasca pe acesta.

Comunicarea este relatia prin care interlocutorii se pot intelege si influenta reciproc prin intermediul schimbului continuu de informatii, structurate in functie de amprenta personala a fiecaruia, de felul sau de a fi.

Mijlocul de comunicare cel mai des folosit este limbajul vorbit sau scris.

Exista o necesitate a oamenilor de a comunica, necesitate alimentata de dorinta de informare, de contact, de legatura cu semenii. Prin comunicarea umana se dezvolta capacitatea de a folosi cunostintele, experienta de viata,se transmit informatii, idei, sentimente, atitudini.

Ne vom referi la comunicarea dintre parinti - profesori, parinti - copii si nu in ultimul rand la comunicarea dintre copii.

a) Comunicarea parinti - profesori

Regulile cunoscute si acceptate, privind relatia cu colectivul de parinti, sunt cele clasice, insa, multe dintre ele nu mai raspund problematicii reale, ajung sa reprezinte doar niste sloganuri fara a putea fi corelate in practica.

OBSTACOLE IN CALEA COMUNICARII CU PARINTII

- problemele de ascultare;

- lipsa conexiunii inverse;

- falsa conexiune invers;

- rezistenta la critica;

- subiectivitatea;

- inadvertentele de limbaj;

- barierele culturale, etc.

• Problemele de ascultare apar atunci cand profesorul crede ca a comunica cu parintii inseamna doar a transmite informatii, fara a le lasa acestora din urma dreptul la replica. In acest caz comunicarea este de fapt un monolog al profesorului, parintelui nu-i ramane decat sa-l asculte pe acesta.

Parintele are si el dreptul de a initia conversatia, statutul de parinte ii confera acest drept !

• Lipsa conexiunii inverse, a intelegerii de catre parinte a mesajului transmis de catre profesor, este determinata de prejudecata ca parintii au obligatia de a asculta orice mesaj, chiar daca nu l-au inteles prea bine, nelasand loc intrebarilor lamuritoare. Conexiunea in comunicare inseamna legatura, comuniune de idei intre doua persoane care sustin un dialog.

Parintele are dreptul de a cere lamuriri asupra subiectelor confuze ce-l privesc pe propriul copil

• Falsa conexiune inversa apare atunci cand parintii lasa impresia ca au inteles sau sunt de acord cu ceea ce spune profesorul, comunicarea suferind, astfel, prejudicii deosebite.

Parintele nu este obligat sa fie de acord cu opinia, punctul de vedere al profesorului

• Rezistenta la critica poate fi unul dintre cele mai frecvente obstacole in comunicare. Analiza actiunilor profesorului, critica lor trebuie sa fie constructive.

Parintele are dreptul de a interveni atunci cand activitatea profesorului afecteaza negativ evolutia copilului

• Subiectivitatea este tendinta profesorului de a "selecta" informatiile doar prin filtrul personal, al afectivitatii.

Parintele trebuie sa-I convinga pe profesor ca al sau copil este unic, deosebit

• Inadvertentele de limbaj pot declansa carente mari in comunicarea profesor - parinte, un stil "pretios" il poate inhiba, bloca pe parinte.

Parintele trebuie sa convinga profesorul ca al sau copil vine la scoala pentru a invata mai mult decat a invatat el !

• Barierele culturale pot crea un dezechilibru, il pot face pe parinte sa se simta nevalorizat.

Parintele are avantajul ca poate etala "zestrea" culturala care poate oferi o experienta deosebita si celorlalti !

Este foarte important ca un parinte sa-si cunoasca copilul, ca exigentele sale sa fie reale, stimulative pentru acesta si sa aiba curajul sa lupte pentru binele copilului, chiar si atunci cand totul pare a fi sortit esecului. Doar un parinte stie de ce are nevoie copilul sau, trebuie sa relationeze, sa participe din "umbra" la educatia scolara a acestuia, fiind un reper de incredere pentru profesor.

b) Comunicarea parinti - copii

Se poate spune ca "meseria" de parinte este una dintre cele mai grele meserii, dar totul se invata si pentru orice exista o solutie !

Unii parinti gresesc atunci cand cred ca pot lua o decizie corecta privitoare la copilul lor fara a-l implica si pe acesta in a hotari, a decide ceea ce tine si de viata sa scolara sau de alta factura.

Esecul sau nereusita inseamna o incercare gresita, nu reprezinta ireversibilul

Putem vorbi de parinti excesiv de protectori (incearca sa-si pastreze copilul intr-un "turn de fildes", ferindu-l de tot ce e greu) si de opusul acestora, parinti foarte severi (cred ca dificultatile pentru copil sunt benefice, il calesc), ideala ar fi ipostaza echilibrata, cand parintii isi inteleg copiii, sunt alaturi de ei in orice situatie.

In realitate, ne confruntam si cu familii dezorganizate prin divort, prin decesul unuia dintre parinti, familii nelegitime, familii sarace, cu multi copii, cu probleme nu numai economice, ci si de sanatate; parinti fara slujbe, fara studii, consumatori de alcool, droguri; cu copii cu nevoi speciale .

Unii parinti nu stiu cum sa reactioneze cand copilul lor este «altfel» decat ceilalti, atunci au nevoie de ajutorul specialistilor, mai ales de o mana intinsa, de o incurajare .

O familie care are un copil cu CES invata in timp cum sa-si ajute copilul, cum sa-l aduca spre normalitate, totul se invata, la orice varsta. Multi parinti se culpabilizeaza pentru deficienta copilului lor, o considera o bariera in dezvoltarea acestuia, au nevoie de sprijin de specialitate pentru a-si accepta propriul copil si a-l ajuta. Un rol deosebit il au si parintii copiilor normali, pot reprezenta un supot real pentru cei care au copii cu nevoi speciale.

Un parinte trebuie sa fie alaturi de copilul sau in orice moment al vietii, sa existe o relatie bazata pe respect si incredere. In cazul celor mai grave diagnostice, afectiunea parintilor are un rol vital, poate determina progrese ce nu pot fi explicate stiintific, ci doar prin prisma sufletului, a sensibilitatii, a comunicarii.

Un caz aparte este reprezentat de copiii cu probleme educationale speciale. Acestia sunt copii care prezinta dizabilitati psihice, senzoriale, emotionale si de invatare. Acestea pot fi temporare sau permanente. Este important ca acest copil sa dobandeasca abilitatile necesare pentru a putea trai independent si a se putea integra in comunitate.

Gradul de dezvoltare psihica, educational si comportamentul social variaza de la copiii care nu-si pot comunica propriile necesitati, au o capacitate de invatare foarte redusa, pana la copiii al caror nivel este foarte apropiat de cel al nivelului normal pentru grupa lor de varsta, fiind totusi foarte vulnerabili.

"Exercitii" pentru parinti

• Pentru cinci minute incercati sa inversati rolurile cu copilul dumneavoastra! Ce critici va asumati (referitor la o problema pe care nu ati rezolvat-o optim la momentul respectiv) sau aprecieri pozitive ?
• Impreuna cu copilul dumneavoastra scrieti fiecare pe doua    coloane lucrurile preferate sau neplacute acestuia. La final initiati confruntarea celor scrise de amandoi ! Astfel aflati cat mai multe despre celalalt.
• Pentru o zi, "lasati-l" pe copilul dumneavoastra sa ia decizii in locul dumneavoastra. Ulterior discutati despre aceasta experienta.
• Initiati un joc de imaginatie: alternativ (copilul - adultul) se propune modificarea utilitatii unui obiect. Stiati ca al dumneavoastra copil este atat de inventiv ?

c) Comunicarea dintre copii

Ce se intampla atunci cand avem un copil ce frecventeaza invatamantul de masa si celalalt are o anumita deficienta ? De obicei copiii sunt foarte prietenosi si mult mai deschisi, mai empatici decat adultii.

Unii parinti nu accepta ideea ca un copil cu dizabilitati are nevoie de o altfel de abordare si-l supun pe acesta la o activitate care pentru un copil normal reprezinta doar normalitatea, pentru celalalt nefiind decat o suma de erori. Un copil reprezinta o individualitate, insa viata are compensatiile ei, trbuie sa descoperim in acel copil tot ce are el mai bun.

Eliminati din vocabular expresii precum: "Nu esti bun de nimic !", "Uite ce note bune ia fratele tau !", "Nu faci nimic asa cum isi spun eu !", "Nu te straduiesti destul de mult !" etc.

Varianta ideala este cea a parintilor care nu fac diferente intre copii, mediaza conflictele dintre acestia, ii ajuta sa se cunoasca, sa se inteleaga si sa se sustina reciproc.

Unii parinti cred ca duc o povara, altii, o comoara ; depinde prin ce prisma privesc realitatea. Este vinovat un copil ca s-a nascut surd, mut, retardat, orb sau nu poate alerga la fel ca ceilalti ?

Acceptarea se poate invata, prioritatea o reprezinta familia (parinti, copii etc), urmeaza societatea (scoala, grupul de prieteni, etc.). Avem senzatia uneori, ca luptam cu morile de vant, nu suntem receptati, intelesi asa cum am dori, dar numai noi detinem argumentul forte, stim cum este de fapt copilul nostru: este special.

Copiii trebuie invatati ca sunt egali, desi au calitati atat de diferite, fiecare poate face un lucru pe care celalalt nu poate sa-l faca si astfel este apreciat.

Sfaturi pentru parinti

• Invatati-va copiii sa fie prietenosi !
• Invatati-va copiii sa fie buni !
• Invatati-va copiii sa fie sinceri!
• Invatati-va copiii sa fie empatici, sa inteleaga neputinta,slabiciunea altor copii !
• Invatati-va copiii ce inseamna: "prietenie","respect" si" incredere" !

Pentru cei care nu inteleg de ce trebuie sa fim mai intelegatori cu copiii care sunt altfel decat ai lor, le propunem urmatorul exercitiu: Fiti pentru un minut parintele unui copil cu dizabilitati. Descrieti ceea ce simtiti !"

In concluzie, copiii sunt copii si atat !

Parintii trebuie sa-si petreaca cat mai mult timp cu copiii, dar discutiile trebuie sa fie bilaterale, fiecare trebuie sa invete sa-l asculte pe celalalt.
Va oferim cateva sfaturi care sa va ajute sa-i incurajati pe copii sa va asculte si sa comunice:

- Deschideti conversatia astfel incat copilul sa nu se simta vizat, cel mai bine profitati de momentele de joaca, de plimbare;

- Incercati sa fiti atent la tot ce va spune sau, daca va arata o realizare de-a lui (desen, joc). Incercati sa ascultati impreuna muzica lui preferata, faceti-va timp sa vizionati impreuna filmul lui preferat, cu eroul preferat, aflati care este animalul favorit;

- Cereti copilului ajutor pentru rezolvarea unor situatii, tratati-l ca pe un partener si atunci acesta se va implica mai mult si va capata mai multa incredere in el;

- Recunoasteti-va greselile si defectele deschis;

- In orice situatie cautati si evidentiati aspectele pozitive ale caracterului copilului;

- Daca discutati in contradictoriu, aveti curajul de a-i respecta punctul de vedere, fara sa ridicati vocea si cu grija la limbaj.
Nu trebuie sa tolerati lipsa de respect numai ca sa pareti un parinte modern, stabiliti anumite limite pentru a restrictiona tonul si atitudinea copilului.

EDUCATIA este solutia pentru a face fata oricarei situatii de viata.

Cheia comunicarii eficiente consta in invatarea abilitatii de a vorbi si de a asculta.

Cum trebuie sa fie parintele .

Un bun ascultator - sa-l faca pe copil sa inteleaga ca il preocupa problemele lui (confesiunea creeaza o atmosfera de respect si simpatie);

Flexibil - sa-i lase copilului o portita de iesire; sa nu-l puna "la zid" fara a-i acorda o sansa; sa-i arate ca sunt gata sa faca niste schimbari pentru ca lucrurile sa intre in normal;

Realist - sa nu-i ceara copilului mai mult decat poate sa dea, avand in vedere varsta lui, puterea lui de intelegere;

Capabil sa zambeasca - simtul umorului ii poate ajuta sa iasa dintr-o situatie dificila; un zambet il poate apropia chiar si intr-un moment de criza;

Capabil sa coopereze - cresterea unui copil este un effort de echipa; parintii sa nu uite ca medicul pediatru, psihologul, unitatea scolara, cadrele didactice sunt alaturi de ei.

Consecinte ale unei comunicari defectuoase

Probleme emotionale: Oricat de mult s-ar stradui parintii sa le ofere copiilor compensatii materiale, faptul ca acestia (copiii) nu pot sa-si impartaseasca sentimentele sau sa primeasca sprijinul necesar atunci cand au nevoie ii doare, ii face sa-si piarda increderea in adulti, sa se retraga si sa se inchida intr-o lume a lor.

Scaderea performantelor scolare: Revolta copilului, senzatia ca nu este inteles, apreciat si iubit, duc adesea la scaderea interesului pentru invatatura, o pedeapsa involuntara pe care copilul o aplica parintelui prea ocupat.

Probleme de comportament: Unii copii isi exprima suferinta, supararea, neincrederea sau durerea in mod violent. Parintii ii pot ajuta pe copii sa gaseasca, printr-o buna comunicare, modalitati de exprimare corecte.

Abuzul: Nu exista copii sau parinti perfecti ! Dar lipsa comunicarii si impunerea unor comportamente prin pedepse repetate sau forta, duc la mai multa manie, mai multa ura si neintelegere, afectand comportamentul copiilor pe mai tarziu in viata. Folosirea fortei pentru obtinerea comportamentului dorit este pentru unii parinti singura metoda pe care o cunosc -o metoda cu rezultate dezastruoase pentru copil.

Recompense pentru o comunicare buna

Apropiere sufleteasca a parintilor fata de copil, cu care vor putea, astfel, deveni prieteni pentru toata viata.

Satisfactie si mandrie - nimic nu va putea egala mandria parintilor vazand cum copilul lor se indreapta cu pasi siguri dinspre copilarie spre viata adulta, reusind sa-si atinga potentialul maxim in viata.

Incredere in calitatile lor de parinte - a avea un copil "bun" nu inseamna a avea noroc; inseamna o munca sustinuta pentru obtinerea unor rezultate pe termen lung, alaturi de cei dragi.

Numai printr-o buna comunicare copilul va intelege, va accepta si va aplica regulile care vor duce la asumarea responsabilitatii viitoare. De aceea, parintii trebuie:

Sa gaseasca un loc atat in inima cat si in casa lor unde nimic sa nu ii deranjeze atunci cand vor sa comunice cu copiii;

Sa accepte eforturile copiilor de a comunica si sa le laude chiar si atunci cand nu reusesc pe deplin;

Sa-si accepte raspunderea pentru mesajele gresite pe care le transmit copiilor (mesajele negative conduc de cele mai multe ori catre rezultate negative);

Sa colaboreze cu toti aceia care ii pot sprijini in efortul lor sau pe care ii pot sprijini ei spre binele copiilor: educatori, psihologi, medici, organizatii pentru copii;

Sa isi incurajeze copilul sa mentina o comunicare deschisa.

In situatia economica de astazi, parintii acorda mai mult sau mai putin timp (educatiei) copiilor.

Copiii - strainii cu care convietuim

Nu as fi vrut sa deschid aceasta cutie a Pandorei insa ne confruntam din ce in ce mai des cu aceasta situatie si vine invariabil intrebarea: 'Oare am gresit undeva ?' Motivele pentru care o familie da nastere unui copil sunt variate si nu intotdeauna coincid cele ale mamei sau cu ale tatalui, chiar daca sunt spuse sau nu. In general natura ne-a dat acest dar divin, de a avea copii, pentru a duce specia mai departe, deci undeva este o datorie a noastra, a omenirii, aceea de a avea copii. Insa doar datoria fata de societate sa fie singura motivatie ? Sau daca ne-am facut datoria si am dat nastere unui copil, acolo se opreste si responsabilitatea noastra fata de acel copil ?
Si dupa aceea, ce se intampla ? Bineinteles ca pe langa dragoste trebuie sa alocam bebelusului, si apoi copilului ce creste, nu numai mancare si haine, ci si multa dragoste, dar mai ales TIMP, timp din timpul nostru. Ne intalnim cu raspunsul foarte des din pacate, ca mai avem si responsabilitati, ca avem si un job, avem obligatii fata de societate, fata de familie, dar de fapt ne mai dorim si un pic de independenta, de ceva pentru noi.
Si uite asa devenim parinti de duminica, care comunicam cu copiii proprii prin intermediul bonei sau al bunicii. De multe ori, cand mama sta acasa cu copilul si vede in ochii copilului cam ce isi doreste, reuseste sa comunice cu tatal si sa faca acea punte necesara in familie intre copii si tata. Adica atunci cand tatal vine de la serviciu ii povesteste despre ce s-a mai intamplat peste zi, cum a inceput copilul sa mearga, sa vorbeasca, sa zambeasca, sa planga, cum s-a jucat cu masinuta sau ce papusa isi doreste fetita sau ce rochite, bicicleta, sau mai stiu eu ce vrea un copil. In felul acesta tatal nu mai este un strain, face cunostinta cu copiii proprii prin intermediul mamei. Ca sa nu mai vorbim despre impresia buna pe care o are el despre el si pe care o face in societate atunci cand povesteste intamplari din viata copiilor, intamplari la care nu a participat decat prin intermediul mamei. Insa acesta este un caz fericit, pentru ca se poate intampla ca ambii parinti sa fie plecati la serviciu si atunci cand se trezec cu copiii in aceeasi incapere sunt depasiti de situatie, nu stiu cum sa procedeze daca plang, sau nu vor sa se culce, nu pot comunica, nu stiu cum sa abordeze o discutie, pentru ca nu stiu ce i-ar interesa pe copii, nu stiu cum sa se apropie de cei mici sau mai mari.
Mai este o problema, cea a frustrarilor si a nodurilor in papura gasite persoanei care sta cu copilul. Nici unei mame nu ii convine ca bona sau bunica sa ii aduca la cunostiinta un lucru neplacut despre propriul copil. Faptul ca bona ii atrage mamei atentia asupra manifestarilor copilului, a micilor obraznicii, a faptului ca micutul ii simpte lipsa, nu ii cade bine unei mame. In compensatie copilul are foarte multe libertati, este rasfatat, incepe sa invete care este relatia intre mama si bona si speculeaza acest lucru.
Se intampla destul de des sa auzim: 'vino si ma incalta, ca de aceea te plateste mama', 'lasa ca te spun mamei ca nu mi-ai dat sa mananc ciocolata inainte de masa !' sau 'stai putin sa ii spun servitoarei sa ne aduca un sandwish' cand vin prietenii in vizita.
Acestea sunt atitudini ale copiilor ai caror parinti nu comunica intre ei si nici intre ei si bona. Chiar daca parintii au o atitudine respectuasa fata de personalul din casa, copii simt veriga slaba si preseaza razbunandu-se.
Solutia ? Multa dragoste, timp si intelegere pentru noi si copiii nostri.

DECALOGUL ECHIPEI

Sa ne ascultam;

Sa fim toleranti;

Sa nu criticam;

Sa fim corecti si sinceri cu noi insine;

Sa respectam ideile celorlalti;

Sa ne completam;

Sa fim activi;

Sa invatam;

Sa ne jucam;

SA GANDIM POZITIV.