PSIHOTERAPIE

Psihoterapia constructivista

Terapia constructivista este un model terapeutic strategic, elaborat in jurul anului 1995. Se potriveste mai ales pentru tulburarile anxioase si fobice. Programul de terapie cuprinde un ansamblu de tehnici prin intermediul carora terapeutul produce o modificare in organizarea relationala, cognitiva si emotionala care sta la baza producerii si mentinerii simptomelor. Tratamentul este de scurta durata (6-8 sedinte), iar rezultatele sale pot fi evaluate imediat.

Tehnica terapeutica presupune modificarea perceptiilor si reprezentarilor pe care le are clientul cu privire la propria persoana, la lumea externa si la ceilalti, restructurarea schemelor relationale care sustin si valideaza trairile cu caracter fobic. Terapeutul va incerca sa sparga cercul vicios bazat pe perceptie-reactie pe care-l are subiectul fobic. El va destructura acest cerc vicios fundamentat pe solutii deja incercate - evitarea si solicitarea de ajutor.

Tehnica utilizata consta intr-o prescriere indirecta, bazata pe o procedura de tip sugestiv, menita sa distraga atentia clientului de la simptomul sau. Se aplica si o reetichetare cu caracter strategic, care va avea ca scop utilizarea simptomului - teama - in vederea provocarii unei modificari in sfera comportamentala. Subiectul va fi dirijat sa se teama sa mai primeasca ajutor.

Strategiile de baza: utilizarea fortei simptomului pentru anularea lui si orientarea atentiei subiectului catre un element nesemnificativ, in timp ce realizeaza o interventie esentiala.

Etapa intai. Prima sedinta de psihoterapie are o importanta deosebita, pentru ca agorafobicii sunt foarte motivati sa-si rezolve problemele. Interventia terapeutica trebuie inceputa cat mai repede, utilizand receptivitatea acestor clienti ca instrument al psihoterapiei. Dupa ce a ascultat cu atentie descrierea problemei, terapeutul va utiliza un stil de comunicare de tip hipnotic, sugestiv (nu transa reala) si, cu acest ton, se va introduce prima tehnica de interventie, care este reetichetarea. Se va folosi reetichetarea pentru a modifica sistemul de relatii interpersonale al agorafobicului, sistem bazat pe solicitarea de ajutor si care mentine problema, simptomul.

I se va explica subiectului faptul ca problema sa este cea care-l determina sa solicite ajutorul, dar ca sprijinul venit din partea celorlalti nu-i pot rezolva problema. Mai mult, i se explica faptul ca acest ajutor ii poate agrava problema. Terapeutul va explica in detaliu faptul ca prin intermediul ajutorului, membrii familiei si prietenii ii agraveaza boala, pentru ca ii confirma incompetenta si dependenta. Se precizeaza ca, in momentul de fata, clientul nu este inca pregatit sa se descurce singur (provocandu-l astfel).

Reetichetarea are rolul de a canaliza teama pacientului intr-o alta directie - inspre ajutorul primit -, reprezentand in acelasi timp si o incitare, o provocare la o reactie de destructurare a relatiilor sale cu cei apropiati. Terapeutul va sublinia in mod special faptul ca, indiferent de cele discutate, el crede ca clientul inca nu se poate lipsi total de ajutor. Clientul va avea tendinta de a-i demonstra terapeutului ca se poate dispensa de acesta.

Dupa aceasta prima interventie, care ocupa cea mai mare parte a sedintei de terapie, se administreaza primul instructaj comportamental, ca tema pentru acasa. Terapeutul va declara, in mod fals, ca amandoi se afla pe moment doar intr-o faza de tatonare si ca sarcina va trebui indeplinita ad literam, pentru o mai buna apreciere a situatiei. Stratagema este utilizata pentru a-l impiedica pe client sa evalueze efectele indeplinirii sarcinii. Instructiunile administrate suna astfel: "De fiecare data cand simtiti ca va cuprinde criza si teama dvs. se accentueaza, scoateti un carnet din buzunar si notati in detaliu tot ce se petrece. Faceti cu constiinciozitate acest lucru, chiar daca va cuprinde panica de mai multe ori pe zi." La sedinta urmatoare, se prezinta notitele.

Mecanismul se bazeaza pe abaterea atentiei de la problema-simptom. Explicarea fenomenului consta in faptul ca o comutare a atentiei de la simptom la sarcina de indeplinit si reetichetarea relatiei de sprijin ii permit clientului sa se detaseze de solutiile deja incercate.

Etapa a doua. La a doua sedinta, terapeutul asculta relatarea clientului si apoi intareste efectul tehnicilor anterior aplicate, prin intermediul redefinirii situatiei. Ii face clientului urmatorul instructaj: "Iata ca problema dvs. nu este atat de ingrozitoare cum parea. Cu alte cuvinte, problemele dvs. nu sunt nici nerezolvabile, nici inevitabile. Asa cum ati dovedit-o in cursul saptamanii trecute, sunteti intr-adevar capabil de schimbare." (flatare) In cazul in care reactiile au fost pozitive, se trece la partea a doua a programului, in cursul unei saptamani.

In ultimele minute ale sedintei de psihoterapie se administreaza o noua interventie (paradoxala). "Pentru ca in ultima sedinta de psihoterapie ati reusit sa luptati atat de bine impotriva problemei dvs, va voi cere sa faceti ceva ce vi se va parea mai absurd decat ceea ce ati facut pana acum. Trebuie, in mod obligatoriu, sa indepliniti ceea ce va cer. Presupun ca aveti acasa un ceas desteptator cu o sonerie ingrozitoare. In fiecare zi, la ora la care vom conveni, veti potrivi acel ceas sa pune peste o jumatate de ora. Timp de jumatate de ora, va trebui sa va inchideti intr-o camera, sa va asezati in fotoliu si sa va simtiti cat mai rau cu putinta, sa va ganditi la cele mai rele probleme. Va trebui sa va concentrati asupra fricilor celor mai teribile, pana cand va veti provoca voluntar o criza de panica."

In sedinta urmatoare, dupa ce asculta relatarile clientului, terapeutul va redefini situatia in termenii unei schimbari benefice. "Cu cat reusiti sa va provocati mai bine simptomele timp de jumatate de ora, cu atat reusiti mai bine sa le controlati in timpul zilei." Terapeutul trebuie sa fie atent pentru a atribui meritele schimbarii doar capacitatilor clientului. Astfel, ii va intari imaginea de sine si increderea in fortele proprii.

De regula, dupa cateva saptamani, simptomele invalidante se reduc in mare masura. Cu toate acestea, pacientul inca nu poate fi considerat vindecat. In aceasta etapa este importanta diminuarea reactiei euforice, punand in garda persoana in legatura cu pericolele unei vindecari prea rapide.

Etapa a treia. Se planifica interventia comportamentala indirecta de expunere progresiva si gradata la situatii anxiogene. Expunerea trebuie realizata prin sugestii indirecte si cu abaterea atentiei de la expunerea propriu-zisa.

In aceasta etapa a terapiei, tratamentul evolueaza datorita indeplinirii gradate a unor sarcini de confruntare cu situatii tot mai anxiogene. Lista respectivelor situatii este realizata de comun acord cu clientul. Dupa fiecare sarcina indeplinita, terapeutul va defini in termeni pozitivi calitatile deosebite de care a dat dovada clientul cand s-a confruntat cu o situatie care, altadata, i-ar fi declansat o criza anxioasa. Pe masura c tratamentul progreseaza, instructajul si sugestiile care insotesc indeplinirea sarcinii vor trebui reduse, lasand loc sarcinilor directe.

Etapa a patra (ultima sedinta). Obiectivul consta in consolidarea definitiva a stimei de sine si a autonomiei clientului. In acest scop, terapeutul realizeaza o explicatie a celor petrecute - a demersului terapeutic si a modului in care functioneaza fiecare procedeu in parte. Terapeutul va pune un accent deosebit pe faptul ca schimbarea se produce datorita talentului deosebit al pacientului, el nefacand altceva decat sa-i activeze disponibilitatile latente.