Globalizarea, un fenomen contemporan

GLOBALIZAREA, UN FENOMEN CONTEMPORAN

Globalizarea reprezinta raspandirea la scara mondiala a

modelului comun de productie, tehnologie, management, structura

sociala, organizare politica, culturala si a sistemului de valori. Este un

termen generic folosit pentru a defini cresterea interdependentei,

integrarii si interactiunii la nivelul natiunilor, organizatiilor

internationale si companiilor multinationale.

Termenul ca atare este folosit pentru prima data la 1944,

conform cercetarilor efectuate de prestigioasa publicatie New York

Times, pentru ca in 1961 sa apara si intr-un dictionar Webster.

Economistii au facut apel la el in 1981 pentru a descrie evolutiile

contemporane, insa cel care a contribuit la incetatenirea sa a fost

profesorul Thomas Levitt (1925 - 2006). Nascut in Germania, acesta

era profesor la Harvard Business School atunci cand a publicat in

revista de profil a Universitatii, in numarul din mai - iunie 1983,

articolul intitulat Globalization of Markets. Vorbind de globalizare,

Levitt explica schimbarile tehnologice si de comportament care permit

unor companii multinationale precum Coca Cola sau McDonald`s sa

comercializeze acelasi tip de produs in toata lumea.

Caderea comunismului in Europa, destramarea Uniunii Sovietice

si finalul razboiului rece nu au condus spre 'sfarsitul istoriei', pentru a

relua sintagma lui Fukuyama. Omenirea se confrunta cu noi probleme,

din ce in ce mai complexe, astfel ca un fapt petrecut in Africa, de

exemplu, ajunge astazi sa preocupe toata omenirea. Dincolo de

provocarile de ordin politic de la cumpana dintre milenii, cum ar fi

primul razboi din Golf, destramarea violenta a Iugoslaviei, ori caderea

lui Saddam Hussein, un nou tip de amenintari ne preocupa pe toti. De

exemplu, terorismul este altfel privit dupa atentatele de la World

Trade Center din New York, de la Madrid si Londra.

Fara indoiala, nu trebuie depistate doar evolutii negative. De

exemplu, caderea comunismului in Europa a dus la refacerea unitatii

batranului continent. Portile N.A.T.O. si ale Uniunii Europene s-au

deschis larg, un rol decisiv avandu-l tratatul de la Maastricht, semnat

la 7 februarie 1992. Cu incepere din 1 ianuarie 1999 s-a apelat chiar

la moneda unica europeana, euro, un pas semnificativ spre o mare

piata comuna europeana.

Revenind la problema in discutie, trebuie precizat ca nu este

vorba despre o tema noua. Avand deopotriva adepti si adversari

inversunati, globalizarea este un proces ireversibil, o realitate de

necontestat a inceputului de mileniu. Ea este efectul dezvoltarii

comertului international si al crearii unor imense retele transnationale

care domina ramuri intregi ale industriei, comertului, transporturilor si

ale noilor tehnologii. Un rol major l-a avut internetul, un element

indispensabil pentru comunicarea rapida si eficienta intre toate

colturile lumii, care este mai mult decat un lux, a devenit o necesitate.

Esenta problemei consta in faptul ca globalizarea are un caracter

transfrontalier.

Putem vorbi despre globalizare in cele mai diverse domenii.

Amintim astfel despre sfere precum cele:

- politica, prin raspandirea sferei intereselor politice in regiuni

si state care nu sunt neaparat in vecinatatea actorului ce le propaga,

indiferent daca este unul statal, o organizatie nonguvernamentala sau o

companie transnationala;

- militara;

- economica, cu accent pe industrie si servicii, prin cresterea

numerica si dezvoltarea capacitatilor companiilor multinationale;

- sociala;

- ecologica;

- tehnologica;

- financiara, prin dezvoltarea pietei financiare internationale;

- informationala, prin largirea si cresterea vitezei schimburilor

intre regiuni ale planetei;

- culturala, datorita cresterii nivelului schimburilor interculturale.

Criticii globalizarii au in vedere distrugerea unor elemente

specifice si a traditiilor in folosul unor produse pe care ei le considera

surogate. De aici au izvorat numeroasele manifestari violente cu

prilejul marilor intalniri ale principalilor sefi de state.

Paradigmele globalizarii difera, in mod firesc, de la o scoala de

gandire la alta. Astfel, punctul de vedere realist sustine ca globalizarea

este echivalenta militarizarii sistemului international si instaurarii

modelului de control politic peste granite. in schimb, adeptii

liberalismului identifica globalizarea cu multilateralismul si cu

fenomenul cresterii interdependentei mondiale. in fine, globalistii cred

ca vorbim despre un rezultat normal al dezvoltarii sistemului capitalist

mondial si ca avem in fata o manifestare a legilor sociale universale.

Globalizarea are o serie de caracteristici dintre care retinem doar

doua:

- interdependenta in crestere a actorilor sistemului international,

fapt care le afecteaza suveranitatea;

- dinamica mondiala tot mai complexa.

in privinta efectelor globalizarii, acestea sunt multiple si

complexe. Este un proces care poate conduce la cresterea institutiilor

supranationale si, ca scop final, crearea unei singure societati globale.

Dintre aceste efecte retinem doar cateva:

- reducerea capacitatii de interventie a statului in economia

nationala;

- numarul statelor care pot influenta politicile de dezvoltare se

reduce drastic. De exemplu, din primele 50 de corporatii economice

mondiale, 33 se afla in Statele Unite ale Americii;

- va creste rolul organizatiilor nonguvernamentale, care se vor

constitui intr-o retea mondiala ce ar putea devansa institutiile si

preocuparile statelor si organismelor interguvernamentale;

- informatizarea globalizata va favoriza activistii organizatiilor

teroriste transnationale.

Fenomenul globalizarii cuprinde aspecte de mai multe tipuri:

- institutionale;

- culturale;

- economice;

- sociale;

- ecologice;

- geografice;

- de securitate;

- istorice.

De asemenea, tehnica sufera mutatii profunde, vizibile in special

pe doua directii:

- dezvoltarea unei infrastructuri globale de telecomunicatii prin

folosirea internetului, satelitilor, fibrei optice sau a telefoniei mobile;

- cresterea numarului standardelor aplicabile global.

Globalizarea este vizibila si la nivelul unor tendinte contemporane

in cele mai diverse domenii. intre acestea, amintim:

- dezvoltarea schimburilor internationale in sfera politica si

culturala;

- raspandirea multiculturalismului;

- dezvoltarea turismului international;

- cresterea imigratiei, inclusiv a celei ilegale;

- raspandirea unor produse de consum locale la alte tari;

- acoperirea globala a unor fenomene de cultura populara gen

Pokemon;

- acoperirea globala a unor fenomene sportive de genul

Jocurilor Olimpice sau Cupa Mondiala la fotbal;

- formarea si dezvoltarea unui set de valori universale.

Se vorbeste astazi despre guvernarea globala ca despre un sistem

de conducere la nivel mondial, rezultanta fireasca a interactiunii

institutiilor nationale, multilaterale si supranationale, in fata

provocarilor globale. Specialistii au identificat patru tipuri majore de

posibila guvernare globala, si anume:

- guvernarea globala suprastatala sau organizarea suprastatala;

- guvernarea globala de piata;

- miscarea sociala globala;

- guvernarea globala substatala - aici vorbim despre unitati

subnationale angajate in cooperarea transfrontaliera.

Desigur, alte probleme, multe grave, preocupa umanitatea. De

exemplu, rezolvarea aprovizionarii zilnice cu hrana a zonelor

subdezvoltate, fiind o anomalie pentru societatea moderna faptul ca

inca se mai moare de foame la inceputul mileniului trei. Apoi,

controlul cresterii populatiei globului preocupa din ce in ce mai mult.

Daca China a luat masuri de limitare a cresterii natalitatii inca din

1981, nu la fel au reactionat si alte zone, cum ar fi India, astfel ca doar

in deceniul 1981 - 1991 populatia globului a crescut cu un miliard. De

aici deriva, desigur, problemele legate de gestionarea resurselor

planetei, inclusiv cele ale subsolului. Mai ales petrolul, gazele

naturale, carbunele, care sunt epuizabile, ridica problema identificarii

de solutii alternative si neconventionale pentru producerea energiei.

Limitarea influentei omului asupra climei si a ecosistemelor in

general tinde sa preocupe in cel mai inalt grad. Dupa semnalele date

de pericolul perforarii stratului de ozon, a urmat cel al incalzirii

planetei. Se observa deja schimbari climaterice profunde, Romania

fiind ea insasi tinta trecerii spre un alt regim al climei. Problema este

daca omul, prin tehnologia pe care o are la dispozitie, poate intarzia

aceste fenomene inainte ca ele sa devina ireversibile.

De asemenea, exploatarea pe scara larga a energiei atomice

contribuie la cresterea riscului unor catastrofe. Asa s-a intamplat la 26

aprilie 1986, la centrala sovietica de la Cernobal, moment in care s-a

demonstrat ca in cazul unor astfel de accidente nu exista granite intre

state si ca, prin urmare, o astfel de problema nu poate sa priveasca

doar un stat.

Astfel, problemele globale ale omenirii tind sa devina o prioritate

pentru agenda conducatorilor planetei. Daca nu se reactioneaza

urgent si eficient, exista riscul de a pune in pericol viitorul tuturor. De

aceea, exista o discutie importanta asupra impactului globalizarii,

detasandu-se doua curente principale. Pe de o parte, se afla realistii,

care sustin ca, desi sunt afectate toate ramurile si domeniile vietii

publice, nu este afectata concurenta reala dintre state. De alta parere

sunt idealistii, care cred ca globalizarea reprezinta faza finala a

dezvoltarii sistemului international. Este motivul pentru care statul

inceteaza sa mai fie actorul principal al sistemului, pe prim-plan

trecand actorii nonstatali.

Desigur, nu putem eluda nici posibilele aspecte negative ale

fenomenului globalizarii. Acestea pot rezulta din:

- dezvoltarea separatismului;

- incalcarea drepturilor omului la nivel statal;

- lipsa activismului politic si a participarii in tarile dezvoltate;

- instrainarea organizatiilor supranationale de membrii lor, raspandirea

procedurilor nedemocratice si lipsa de responsabilitate politica;

- disparitati economice si sociale ca rezultat al politicii

transfrontaliere, ciocniri intre interesele populare si cele ale trusturilor;

- lipsa de profesionalism, responsabilitate publica si control

democratic asupra organizatiilor nonguvernamentale;

- monopolizarea unor anumite parti ale politicii mondiale de

catre organizatiile nonguvernamentale.

Prin urmare, nu este de mirare ca pot aparea ca efecte ale

globalizarii, paradoxal poate, piedici in calea progresului si a

dezvoltarii societatii. Iata, de exemplu, doar cateva dintre acestea:

- uniformizarea si standardizarea extrema a vietii economice,

sociale si culturale;

- cresterea universalismului care mimeaza sanatatea pluralismului

si a diversitatii culturale;

- dezvoltarea nationalismului si a separatismului ca o contrareactie

la globalizare, perceputa ca amenintare;

- caracterul neregulat al scopurilor globalizarii, datorat si

discrepantelor dintre tarile dezvoltate si cele subdezvoltate;

- destabilizarea in crestere a sistemului global economic, social,

politic, de securitate si mediu.

Una din vocile autorizate in domeniu, Kenneth Waltz, subliniaza

ca globalizarea presupune omogenizare. El observa ca fenomenul este

valabil mai ales pentru zona nordica, mai dezvoltata economic decat

cea sudica, aducand in discutie exemplul clasic al Italiei, atat de

diferita la nivelul celor doua regiuni ale sale.

Piata bancara pare a fi domeniul economic in care, cu adevarat,

se poate vorbi de un fenomen cu adevarat global. O dovedesc si

concluziile unei conferinte organizate de Federal Reserve Bank of

New York, la 2 si 3 decembrie 2004, pe tema globalizarii financiare.

Initiatorii proiectului pornesc de la premisa ca aceasta poate implica

multe beneficii potentiale, intre care:

- protectia impotriva socurilor nationale;

- alocarea mai eficienta a resurselor globale;

- imbunatatirea nivelului de trai la scara internationala.

Fenomenul globalizarii preocupa atat actorul statal, cat si

organismele internationale. Din multitudinea surselor aducem in

discutie un raport al Fondului Monetar International, din 12 aprilie

2000, intitulat sugestiv Globalizarea, amenintare sau oportunitate.

Documentul are in vedere efectele pe care le produce aceasta atat

pentru statele putenic dezvoltate, cat si pentru cele sarace.

Analiza, bazata pe date statistice riguroase, confirma intregistrarea

a patru fenomene majore in randul tarilor puternic dezvoltate in

privinta integrarii determinate de globalizare, in urmatoarele sectoare:

- comert - partea ce revine acestor state din comertul international

a crescut de la 19%, in 1971, la 29%, in 1999;

- miscarea de capital - se remarca sporirea ponderii capitalului

privat si a nivelului investitiilor directe externe;

- miscarea populatiei - se refera in special la miscarea fortei de

munca, aceasta fiind stabila intre statele puternice, dar remarcandu-se

totusi faptul ca intr-un sfert de secol, 1965 - 1990, numarul angajatilor

nascuti intr-o alta tara decat cea in care isi desfasoara activitatea a

crescut cu 50%;

- raspandirea cunostintelor si tehnologiilor - se constata ca

schimbul de informatii este parte integranta a globalizarii.

La intrebarea cum pot tarile sarace sa recupereze decalajul ce le

separa de statele dezvoltate, specialistii Fondului propun un pachet de

politici, dublate de acordarea de asistenta tehnologica si financiara. in

esenta, solutiile preconizate ar fi:

- crearea unei stabilitati macroeconomice care sa conduca la

conditii optime pentru investitii si economii (in sensul de profit);

- aplicarea unor politici indreptate spre dezvoltarea comertului

si atragerea de investitii;

- adoptarea unor reforme structurale pentru incurajarea

competitiei interne;

- crearea unor institutii puternice si instalarea unui executiv

capabil sa aplice buna guvernare;

- cresterea productivitatii prin educatie, pregatire, cercetare si

dezvoltare;

- asigurarea unui bun management al datoriilor externe pentru

asigurarea resurselor necesare sustinerii dezvoltarii.

La randul lor, statele dezvoltate pot contribui la reducerea

diferentelor dintre Nord si Sud prin:

- dezvoltarea comertului cu tarile slab dezvoltate;

- incurajarea infuziei de capital in aceste state;

- cresterea nivelului sprijinului financiar acordat tarilor sarace.

De partea cealalta a baricadei se afla criticii fenomenului, reuniti

intr-o ampla miscare antiglobalizare. Aceasta este eterogena, reunind

cele mai diverse categorii de persoane nemultumite de evolutiile

mondiale. Exista critici care considera ca putem vorbi despre o

miscare sociala, care, dupa atacarea Irakului in 2003, a capatat si o

accentuata caracteristica antirazboinica.

Criticii globalizarii sunt recunoscuti pentru vehementa, care de

multe ori degenereaza in violenta, cu care isi fac cunoscute si isi apara

punctele de vedere. Exista deja o 'istorie' a marilor manifestatii

antiglobalizare, principalele sale repere fiind:

- octombrie 1994, Madrid - reuniunea consacrata aniversarii

unei jumatati de secol de la infiintarea Fondului Monetar International

si a Bancii Mondiale a fost pusa in umbra de un puternic protest

derulat sub sloganul 50 de ani e destul;

- 30 noiembrie 1999, Seattle - o alta puternica manifestatie

antiglobalizare prilejuita de reuniunea Organizatiei Mondiale a

Comertului;

- 20 - 22 iulie 2001, Genova - cu prilejul summit-ului G8.

Pe masura ce astfel de manifestatii se derulau, a inceput si

coagularea unor forme de organizare a antiglobalistilor. Cea mai

cunoscuta este World Social Forum, o replica a Forumului Economic

Mondial de la Davos. Tocmai pentru a ilustra opozitia fata de

reuniunile din orasul elvetian, adeptii Forumului social se intrunesc

anual tot in luna ianuarie. Prima reuniune a avut loc intre 25 si 30

ianuarie 2001, in orasul brazilian Porto Allegre. Ultimul World Social

Forum s-a desfasurat in ianuarie 2007, la Nairobi.

Una din vocile cele mai autoritare din randul miscarii

antiglobalizare este Joseph Stiglitz. Nascut in 1943, el este laureat al

premiului Nobel pentru economie in 2001, fiind recunoscut pentru

criticile aduse Fondului Monetar International si Bancii Mondiale. A

pus bazele, in anul 2000, pe langa Universitatea Columbia, unde preda

cursuri de economie, Initiativei pentru Dialog Politic. Organizatia

reuneste peste 250 de personalitati din domeniul economiei,

politologiei ori reprezentanti ai societatii civile.

Stiglitz este autorul lucrarii Globalization and Its Discontents,

aparuta la New York, in 2002. Aici el ataca politicile Fondului

Monetar International, pornind de la experienta personala, deloc de

neglijat. Desi volumul a prilejuit discutii pro si contra, faptul ca

Stiglitz a fost, incepand din 1993, presedinte al Consiliului pe

probleme economice din cadrul administratiei Clinton, iar intre 1997

si 2000, seful departamentului economic al Bancii Mondiale, confera

credibilitate teoriilor sale.

Istoriografia problemei este una, de asemenea, controversata.

Pentru a ne referi doar la aparitiile ultimilor ani, vom nota doua tipuri

principale de abordare. Pe de o parte, se afla cei care vorbesc de

sfarsitul globalizarii. Harold James, de exemplu, face apel chiar la

lectiile istoriei in cuprinsul volumului pe care-l semneaza, The End of

Globalization: Lessons from the Great Depression, aparut la Harvard

in 2001. James atrage atentia asupra riscurilor ce trebuie eliminate

pentru ca o noua criza economica mondiala, precum cea din 1929 -

1933, sa nu mai fie posibila in conditiile globalizarii.

Barry Lynn este chiar mai categoric intr-o sinteza publicata in

2005, la Editura Doubleday. Sub un titlu incitant, End of Line: The

Rise and Coming Fall of the Global Corporation, autorul vorbeste

despre vulnerabilitatile companiilor multinationale, aflate in pericol in

fata unor procese ce le pot scapa de sub control.

in schimb, alti cercetatori au ajuns la concluzii total diferite.

Este si cazul lui Catherine Mann si Jacob Funk Kirkegaard, care

asuma o cercetare bazata pe o impresionanta baza de date, publicata in

2006 sub egida Institute for International Economics. Si in acest caz,

titlul incita: Accelerating the Globalization of America: The Role for

Information Technology.

Analiza celor doi este focalizata pe conceptul de tehnologie

informationala si pe maniera in care aceasta influenteaza

transformarile din economia americana si relatiile comerciale ale

Statelor Unite cu alte state. Teza de baza propusa de Mann si

Kirkegaard este aceea ca tehnologia informationala contribuie la

dezvoltarea fenomenului globalizarii si, in plus, impinge spre noi

teritorii, inca insuficient exploatate, cu precadere fiind reliefat cel al

serviciilor bazate pe tehnologia informationala in industrie.

Autorii considera, pe baza informatiilor pe care le-au studiat, ca

prin intermediul tehnologiei informationale este posibila accelerarea

ritmului de crestere a productivitatii muncii, fapt care va contribui

inclusiv la ridicarea nivelului de trai pentru societatea americana. Este

atrasa atentia si asupra impactului preturilor mici ale produselor in

discutie, fapt care se repercuteaza pozitiv asupra tuturor sectoarelor

economice. Mai mult, exportand produsele generate cu ajutorul

tehnologiei informationale, Statele Unite vor realiza venituri

importante pe seama acestui tip de comert.

O noutate pe care o semnaleaza Mann si Kirkegaard este legata

de piata muncii, care va fi afectata deopotriva de tehnologia

informationala. Principalii beneficiari vor fi angajatii cu studii

superioare, care vor avea o cautare mult mai mare ca pana acum.

Astfel, se schimba o balanta ce va influenta benefic migratia spre

scoli, in special spre universitati. Avantajati vor fi si strainii cu studii

superioare care au aptitudini in sfera tehnologiei informationale si care

cauta un loc de munca platit corespunzator, facilitate ce nu poate fi

gasita in tarile de origine.

Nu in ultimul rand, incitanta lectura propusa spre reflectie de

Catherine Mann si Jakob Kirkegaard ofera vesti bune si pentru

companiile americane transnationale. Conform previziunilor celor doi,

acestea vor avea cifre de afaceri tot mai profitabile daca vor recurge la

noile tehnologii informationale.

Disputa, uneori pasionala si tensionata, dintre adeptii si criticii

globalizarii este un puternic indiciu asupra importantei fenomenului.

Evolutiile la scara mondiala confirma tendintele favorabile procesului,

insa asupra efectelor complexe, negative sau pozitive, este inca

prematur sa exprimam o pozitie ferma. Cu certitudine insa

globalizarea va afecta dezvoltarea sistemului relatiilor internationale.