Norma juridica - norma de drept

Norma juridica - norma de drept

Definitie: Norma de drept este o regula de conduita obligatorie, cu caracter general si impersonal, stabilita de stat intr-o forma specifica dreptului - lege, decret, ordonanta, hotarare de guvern, ordin al unui ministru, hotararii si dispozitii a unei autoritati a administratiei publice - care are ca scop asigurarea ordinii sociale si care poate fi indeplinita la nevoie prin forta de constrangere a statului.

Caracteristici

a)   caracterul obligatoriu, in sensul ca norma de drept cuprinde prevederi ce pot fi impuse subiectilor de drept (persoanelor) prin mijloace specifice (sanctiuni), norma de drept trebuie respectata din convingere dar atunci cand este incalcata, persoana aflata intr-o astfel de situatie suporta consecintele, norma se aplica astfel, prin constrangere. Obligativitatea prescriptiilor cuprinse in normele juridice se intinde de la "caracterul imperativ" (specific in domeniul dreptului public), pana la "caracterul permisiv" ce este specific dreptului privat;

b)   caracterul general, ca urmare a faptului ca norma prescrie o conduita tipica pentru situatii tipice, pentru toate persoanele (Codul civil) sau pentru anumite grupuri de persoane (Legea.nr.188/1999 privind statutul functionarilor publici, Legea nr.303/2004 privind statutul magistratilor, Legea nr.360/2002 privind statutul politistului etc.) si, de regula, se aplica pe intreg teritoriul tarii.

c)   caracterul impersonal, deoarece norma nu se adreseaza direct unei anumite persoane, chiar daca vizeaza conduita unor organe unipersonale (presedintele tarii, procurorul general, primar etc.) caci nu se are in vedere persoana ce detine functia respectiva, ci institutia in cauza.

Normele juridice se deosebesc de "normele de morala", aplicabile si ele in raporturile sociale, deoarece normele juridice, in caz de nevoie, se realizeaza prin constrangerea statului, fata de normele moralei care se duc la indeplinire numai prin convingere sau ca urmare a oprobiului public.

Structura normei juridice

Normele juridice au o dubla structura: structura logico‑juridica si structura tehnico‑legislativa.

Structura logico‑juridica

In principiu, o norma juridica se compune din urmatoarele trei elemente: ipoteza, dispozitia si sanctiunea.

Ipoteza este acea parte a normei juridice care arata conditiile sau imprejurarile in care urmeaza sa se aplice norma juridica.

Ipoteza poate fi "determinata", cand arata concret imprejurarile in care se va aplica norma juridica, de exemplu, "daca cumparatorul nu plateste pretul . " si "nedeterminata", cand imprejurarile sunt formulate de o maniera generala, de exemplu, "conventiile trebuie executate cu buna credinta", unde ipoteza este "conventiile", fara a se preciza care anume. (art. 970 Cod civil.)

Dispozitia prescrie conduita pe care trebuie sa o aiba persoanele in imprejurarile prevazute de ipoteza. Ea reprezinta partea cea mai importanta a normei juridice. Dispozitia impune persoanelor fie "savarsirea unor actiuni", fie "abtinerea de la savarsirea unor actiuni" sau "permite savarsirea diferitelor actiuni".

Dispozitia poate fi "determinata" cu precizie, de exemplu, "cumparatorul este obligat sa plateasca pretul" (art. 1361 Cod civil) sau "relativ determinata", atunci cand este mai putin categorica, de pilda, "proprietarul poate face asupra pamantului toate plantatiile si constructiile ce gaseste de cuviinta" (art. 490 Cod civil).

Sanctiunea reprezinta partea normei juridice care precizeaza consecintele nerespectarii dispozitiei normei, adica masurile ce pot fi luate impotriva celor in cauza.

Sanctiunea, la randul ei, poate fi:

absolut determinata, cand nu poate fi modificata de organul ce aplica norma, de exemplu, "orice donatie deghizata este nula" (art. 940 Cod civil);

relativ‑determinata, cand sanctiunea este cuprinsa intre anumite limite, cum ar fi: amenda de la 100 - 1000 lei sau inchisoare de la 2‑5 ani;

alternativa, atunci cand organul ce trebuie sa aplice sanctiunea are de ales intre doua sanctiuni, de exemplu, inchisoare sau amenda penala;

cumulativa, cand se indica mai multe sanctiuni ce se pot aplica pentru o anumita fapta, spre exemplu, condamnarea la 15 ani inchisoare, confiscarea averii si interzicerea unor drepturi.

In legatura cu structura logico‑juridica a normei juridice, se poate da ca exemplu norma cuprinsa in art.48 din Legea nr.188/1999 " Functionari publici care urmeaza programe de formare specializata in administratia publica, cu o durata mai mare de 90 de zile, organizate de Institutul National de Administratie sau de alte institutii similare din strainatate, finantate din bugetul de stat sau local,(ipoteza) sunt obligati sa se angajeze in scris ca vor lucra in administratia publica cel putin 5 ani de la terminarea programelor(dispozitia).

In cazul nerespectarii angajamentului, functionarii publici sunt obligati sa restituie institutiei sau autoritatii publice contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfectionare, calculate in conditiile legii (sanctiunea)". 

Trebuie precizat ca cele trei elemente reprezinta un model logic de norma juridica, caci nu toate normele cuprind, in mod automat, aceste elemente structurale; este posibil ca, uneori, ipoteza sau sanctiunea (sau ambele) sa se gaseasca in alte norme juridice sau ca dispozitia sa fie si sanctiune, cum este cazul normei juridice exprimata in art. 1365 Cod civil: "Daca cumparatorul nu plateste pretul" ipoteza, iar ceea ce urmeaza "vanzatorul poate cere rezolutiunea vanzarii", constituie si dispozitie si sanctiune[1].

Structura tehnico‑legislativa

Normele juridice apar sub forma unor texte concise, clare, redactate pe articole si aliniate. Articolele pot fi grupate, asa cum este si cazul Codului civil roman, pe paragrafe, sectiuni, capitole, parti.

Elementul structural de baza este articolul, cu precizarea ca, nu intotdeauna, articolul reprezinta o norma separata si completa. Sunt cazuri in care un singur articol poate contine mai multe norme juridice, de exemplu, art. 1420 Cod civil privitor la contractul de locatiune: "Locatorul este dator prin insasi natura contractului, fara sa fie trebuinta de stipulatie speciala:

sa predea lucrul inchiriat;

sa mentina lucrul in stare de functionare pe durata contractului;

de a asigura linistita folosinta a lucrului pe timpul locatiunii

Norma juridica elaborata in acest mod este exprimata printr‑un "act normativ" (lege, decret, ordonanta, instructiune, ordin, decizie etc.), dupa o metodologie speciala si avand o structura definita: titlu, preambul si formula introductiva; dispozitii generale; dispozitii speciale; dispozitii finale si dispozitii tranzitorii.

Clasificarea normelor juridice

Stiinta dreptului clasifica normele juridice dupa mai multe criterii. Importanta cunoasterii diferitelor categorii din care pot face parte normele de drept consta in aceea ca ajuta la intelegerea precisa a situatiilor concrete in care urmeaza a se aplica ele, precum si la determinarea exacta a conduitei pe care o impun.

A.  Dupa obiectul de reglementare - al relatiilor sociale reglementate

Din acest punct de vedere, normele juridice se clasifica in tot atatea categorii de norme, cate ramuri de drept exista: norme de drept constitutional, de drept administrativ, de drept financiar, de drept penal, de drept procesual, de drept civil, de drept comercial, de dreptul familiei, de dreptul muncii, de drept international public si privat.

Gruparea normelor de drept in acest fel, a determinat formularea conceptului de "sistemul dreptului".

B.  Din punct de vedere al fortei juridice - al locului pe care il ocupa in ierarhia statului, organul care a emis norma:

Dupa acest criteriu, care determina forta normei juridice, distingem: legi, emise de Parlament, avand forta juridica cea mai mare, deoarece sunt emise de organul suprem al puterii de stat; hotarari si ordonante ale Guvernului; ordine si instructiuni ale ministrilor; decizii, hotarari, dispozitii ale autoritatilor administratiei publice.

Ierarhizarea normelor juridice in acest mod prezinta importanta in cazul existentei mai multor reglementari a relatiilor sociale dintr‑un anumit domeniu, cand va avea prioritate, in aplicatie, actul normativ (norma juridica) emis de organul ierarhic superior.

In acest sens, se aplica un principiu de drept conform caruia actele normative emise de diferite organe ale statului trebuie sa fie conforme (sa nu contrazica) cu legea si cu actele normative emise de organele ierarhic superioare. De exemplu, un ordin emis de un ministru nu trebuie sa contravina legii si nici actelor normative emise de guvern (ordonante sau hotarari), caci acesta ii este ierarhic superior.

C.  Dupa caracterul conduitei pe care o prescriu

In functie de acest criteriu, normele juridice pot fi:

a.      Norme imperative sau categorice, acelea care trebuie aplicate intocmai, care exclud orice abatere de la dispozitia prescrisa in norma.

Normele imperative, la randul lor, pot fi: onerative si prohibitive.

Normele onerative sunt acelea care prevad in mod expres obligatia de a savarsi anumite actiuni, de exemplu: "Cumparatorul are obligatia principala de a plati pretul la ziua si la locul determinat in contract" (art. 1361 Cod civil).

Normele prohibitive sunt acelea care interzic savarsirea unor actiuni, de exemplu: "In obligatiile comerciale, judecatorul nu poate acorda termen de gratie permis de art.1021 din codul civil" (art. 44 Cod Comercial).

"Este oprit sa se casatoreasca barbatul care este casatorit sau o femeie care este casatorita" (art.5. din Codul Familiei).

b.     Normele dispozitive sunt acelea a caror aplicare este lasata la aprecierea (dispozitia) persoanei respective. Normele dispozitive pot fi: norme permisive si norme supletive.

Normele permisive, denumite si norme de imputernicire, sunt acelea care nici nu impun, dar nici nu interzic o anume actiune, ci prevad anumite drepturi in beneficiul persoanelor fizice sau juridice, cum ar fi art. 1365 Cod civil: "Daca cumparatorul nu plateste pretul, vanzatorul poate cere rezolutiunea contractului".

Normele supletive sunt acelea care permit persoanelor sa‑si aleaga singure conduita de urmat in anumite imprejurari, iar daca ele nu si‑au precizat‑o singure, vor avea conduita prevazuta de lege. Astfel de norme intalnim in dreptul civil si in dreptul comercial, unde se aplica principiul fundamental exprimat in art. 969 Cod civil: "Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante."

Iata un exemplu in acest sens: "Spezele vanzarii sunt in sarcina vanzatorului si ale ridicarii in sarcina cumparatorului, daca partile nu s‑au inteles altfel" (art. 1317 Cod civil).

D.  Dupa sfera de aplicare

In functie de acest criteriu, normele juridice pot fi: generale, speciale si de exceptie.

Normele generale sunt acelea care au o sfera de aplicare cat mai larga. Sunt, in acest sens, norme generale, acelea care se aplica pe ansamblul dreptului, de exemplu, respectarea Constitutiei si a legilor este obligatorie pe tot cuprinsul tarii si pentru toti cetatenii.

Au caracter de norme generale si acelea ce se aplica intr‑o anumita ramura de drept, cum ar fi norma exprimata in art. 1 din Codul comercial: "In comert se aplica legea de fata (adica Codul Comercial). Unde ea nu dispune, se aplica Codul civil. Aceasta norma are caracter general pentru ca se aplica relatiilor sociale reglementate de legislatia comerciala.

Normele speciale se refera la o sfera mai restransa de relatii sociale si au o aplicatie limitata in functie de anumite criterii ori calitati ale persoanelor carora li se adreseaza, de exemplu: "Registrele obligatorii pentru comercianti sunt: registrul jurnal, registrul inventar si registrul copier." (art. 22 Cod Comercial).

Aceasta clasificare are importanta in cazul aplicarii normelor de drept, deoarece, in situatia in care sunt susceptibile de aplicare doua norme, va avea prioritate norma speciala.

Normele de exceptie sunt acele norme care permit derogari de la dispozitiile prescrise de normele generale sau speciale, cum ar fi O.U.G. nr.1/1999 si care se aplica pe perioada in care dureaza starea exceptionala.

E.  Dupa criteriul sanctiunii

Dupa acest criteriu, normele juridice pot fi:

Norme punitive, care prevad anumite sanctiuni pentru cei care se abat sau nu respecta dispozitia normei (inchisoare, amenda, confiscare, pierderea unor drepturi etc.).

Norme stimulative, acelea care acorda anumite avantaje celor care aplica prevederile lor, cum ar fi normele prin care cei ce platesc impozitele pana la o anumita data beneficiaza de o anume reducere.

F.   Dupa gradul de precizie

In functie de acest criteriu, normele de drept pot fi: norme determinate si norme nedeterminate.

Determinate sunt acele norme care cuprind cele trei elemente de structura (ipoteza, dispozitie, sanctiune).

Nedeterminate, care, la randul lor, pot fi norme de trimitere si norme in alb.

Normele de trimitere sunt acelea care fac trimitere la un alt act normativ, de pilda art.74 din Legea nr.188/1999[3] "Raspunderea functionarului public pentru infractiunile savarsite in timpul serviciului sau in legatura cu atributiile functiei publice pe care o ocupa se angajeaza potrivit legii penale". 

Norme in alb, acelea al caror continut urmeaza a fi integrat printr‑un alt act normativ ce va fi elaborat in viitor, de exemplu:art.109 din Constitutia Romaniei "Cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministeriala"