Productia de carne de pasare in Romania

Cap. I - Generalitati

1.1. Generalitati privind productia de carne de pasare in Romania

Pana la sfarsitul celui de al II-lea razboi mondial, productia de carne de gaina s-a realizat in sisteme extensive de crestere. In prezent, sistemele    exten­sive de crestere a gainilor au o pondere din ce in ce mai mica in structura pro­ductiei de carne de gaina, acestea fiind inlocuite de sistemele industriale de ex­ploatare, care folosesc exclusiv hibrizi. Avantajul folosirii hibrizilor devine con­siderabil daca schema de incrucisare permite sa se foloseasca pe langa heterozi­sul propriu, manifestat de hibrizii in exploatare la caracterele de productie si heterozisul matern si patern pe care parintii l-ar putea manifesta la caracterele de reproductie.

1.2. Productia si consumul de carne de pasare

1.3. Importanta economica a carnii de pasare

Importanta alimentara a carnii de pasare

Cap. II

. Tehnologia cresterii pasarilor pentru productia de carne

2.1. Speciile si rasele de pasari producatoare de carne

Schemele de incrucisare permit sa se foloseasca pe langa heterozi­sul propriu, manifestat de hibrizii in exploatare, la caracterele de productie si heterozisul matern si patern pe care parintii iau manifesta la caracterele de reproductie.

Broilerul de gaina este un hibrid tetraliniar, obtinut prin partici­parea a doua linii de Cornish alb, care dau hibridul simplu folosit ca tata si doua linii de Plymouth-Rock alb, care dau hibridul simplu folosit ca mama. Cocosul Cornish imprima broilerului greutatea si calitatea carcasei, iar gaina hibrida Ply­mouth-Rock asigura un numar mare de pui.

In obtinerea broilerului de gaina se mai poate folosi o mama hibrida pi­tica purtatoare de gene dwarf (dw). In acest scop trebuie ca linia pura pa­terna de Rock sa ofere pentru incrucisare un cocos homozigot dw/dw. Broilerul obtinut cu tata hibrid simplu de Cornish normal, va avea in baza dominantei dezvoltare normala, dar se va cheltui putin cu mamele care-l produc, diminuand pretul puilor broiler.

Desi la realizarea productiei de carne de gaina in sistem extensiv parti­cipa mai multe rase grele totusi, ponderea in sistemul industrial de exploatare este covarsitoare si vom trata in continuare unele rasele de carne de gaina folosite in acest sistem.

Rasa Cornish

Este o rasa Combatanta, dar care in ultimii ani a fost specializata pentru productia de carne. La ora actuala are cea mai mare raspandire ca partener pe li­nie paterna in incrucisarile pentru producerea puilor de carne.

Origine. S-a format in Anglia (tinutul Cornwall) prin incrucisari multiple intre rasele Combatanta de Assel, Combatanta engleza de tip vechi si Combatanta malaieza. Prima varietate care s-a format a fost cea de culoare    in­chisa (neagra-rosie), inscrisa in standardul de rasa in 1893. Varietatea inchisa s-a incrucisat ulterior cu pasari din rasa Combatanta malaieza cu penajul alb, rezul­tand varietatea alba, inscrisa in standard in anul 1898. Din incrucisarea pasarilor din varietatea neagra - rosie cu pasari din rasa Chamo-japonez a rezultat Cornish rosu placat cu alb, iar din incrucisarea cu pasari din rasa New Hampshire s-a obtinut varietatea galbena de Cornish.

Aptitudini productive. Carnea produsa de rasa Cornish este fina,    fra­geda si suculenta, randamentul la sacrificare al puilor este de 79-80%, cu un ra­port carne/oase de 4/1.

Greutatea corporala este la masculi de 4,5-5,5 kg, iar la femela de 3,5-4 kg. Productia de oua ajunge la 100-130 buc./an, cu o greutate a oualor de 60-65 g. Culoarea cojii oualor este pigmentata in brun.

Caracterele de reproductie sunt ceva mai slabe. Astfel, procentul de fe­cunditate al oualor este cuprins intre 82 si 90%, iar gainile depun primul ou la 200-210zile.

Tineretul acestei rase are o mare intensitate de crestere, ajungand la gre­utati corporale de 500-550g la varsta de 30 zile. Liniile pure ce contribuie la formarea hibrizilor de carne depasesc 1000 g la aceeasi varsta.

Consumul specific de hrana variaza intre 2,0 si 2,5 kg pana la varsta de 30 zile.

2.1.2. Rasa plymouth-rock

Origine. Este o rasa veche formata intre anii 1850-1870 in America de Nord, din incrucisari complexe la care au participat populatiile locale si rasele: Dominicana - varietatea barata, Brahma si Cochinchina.

Aptitudini de carne. Broilerul de gaina este un hibrid tetraliniar, obti­nut de regula cu participarea a doua linii de Cornish alb, care dau hibridul sim­plu folosit ca tata si doua linii de Plymouth-Rock alb, care dau hibridul simplu folosit ca mama.

Gaina hibrida Plymouth-Rock trebuie sa asigure un numar suficient de mare de pui (devine rentabila intre 120 si 130 pui/mama), fara sa aiba o greutate prea mica si o calitate prea slaba a carcasei. Prima conditie este excluderea broilerului obtinut numai din Cornish care, desi ar avea o calitate foarte buna a carcasei, ar costa foarte scump din cauza slabei productii de oua; a doua conditie exclude mama de Leghorn, care ar da mai multe oua, dar ar afecta negativ    cali­tatea carcasei.

Greutatea corporala la cocos este de 3,5-4,5 kg (la liniile selectionate se depaseste aceasta greutate) si la gaina 3-3,5 kg. Productia de oua este de 170-180 oua, cu greutatea medie a oualor de 55 g.

Consumul specific de furaje variaza intre 2 si 2,5 kg furaje/kg carne. Puicutele incep ouatul de la varsta de 6-7 luni, fecunditatea oualor este de 80-88 %, iar capacitatea de ecloziune 78-80%.

2.2. Particularitati de crestere si dezvoltare ale

pasarilor pentru carne

Drumul parcurs de organismele vii, de la faza de zigot, pana la forma adulta cade, ca si la celelalte specii, sub incidenta a doua fenomene: cantitativ (sporirea masei si dimensiunilor corporale) si calitativ (formarea tesuturilor si organelor pasarilor).

Sursa cea mai importanta de carne la pasari o reprezinta broilerul. Acesta constituie tineretul aviar (gaina, curca, rata, gasca), crescut intensiv, cu consum specific redus (1,8-3,0 kg nutret combinat), valorificat la varsta tanara (7-9 saptamani la gaini si rate, respectiv 8-14 saptamani la curci si gaste) si la greutati corporale relativ mari (1,5-2,2 kg la gaini, 2,0-2,5 kg la rate si 4-5 kg la curci si gaste), furnizand o carne cu o fragezime deosebita.

Date fiind speciile si categoriile numeroase de pasari, care ne furnizeaza carne, ne vom limita numai la prezentarea procesului de crestere-dezvoltare la broilerul speciilor gaina si curca, care au cea mai mare pondere in structura car­nii de pasare consumata.

Procesul de crestere la pasari se realizeaza in doua perioade: embrionara si postembrionara.

2.3. Sisteme si tehnologii de cresterea pasarilor pentru carne

2.3.1. Tehnologia de cresterea puilor de carne la sol

Pregatirea adaposturilor pentru puii de carne. Un factor care influ­enteaza puternic eficienta cresterii puilor de carne il constituie modul cum sunt efectuate operatiile din programul de asigurare a igienei in interiorul adapostului in intervalul dintre doua serii de pui. Corectitudinea operatiilor de depopulare - curatenie - dezinfectie si respectarea timpului afectat vidului sanitar, de cel putin o saptamana, ne poate conduce la maximizarea performantelor de productie in conditiile unei bune stari de intretinere si posibilitatea de a oferi pe piata produse libere de germeni patogeni.

Indepartarea gunoiului, curatenia uscata Dupa efectuarea ultimului transport de pui vii catre abator, trebuie efectuata dezmembrarea instalatiilor din hala si pregatirea lor pentru curatare. Dezmembrarea trebuie efectuata in asa fel incat in timpul curateniei sa existe acces maxim la orice suprafata din interiorul adapostului cu scopul de a indeparta tot gunoiul din interiorul acestuia.

Gunoiul din adapost trebuie indepartat cu grija, astfel incat sa nu se pro­duca imprastierea acestuia, transportat la o distanta de cel putin 1,5 km de ferma si depozitat intr-unul din urmatoarele moduri:

imprastiat pe un teren arabil, inainte ca acesta sa fie arat;

ingropat in pamant sau depozitat in gropi de gunoi;

comprimat si lasat sa fermenteze timp de o luna.

Dupa eliminarea gunoiului din adapost, se continua curatenia uscata cu indepartarea prafului de pe ziduri, grinzi, podea si fantele ventilatoarelor. Acest lucru se realizeaza cel mai bine prin periere pentru ca praful sa cada pe podeaua adapostului, care ulterior va fi maturata.

In cazul fermelor cu mai multe adaposturi, curatenia se incepe cu grajdul cel mai indepartat fata de intrarea in ferma si se inainteaza treptat spre intrarea in ferma. Popularea cu pui de o zi va incepe in aceeasi ordine alocand timpul nece­sar vidului sanitar fiecarui adapost.

Curatenia umeda, spalarea. Este cel mai indicat ca spalarea sa se faca cu jet de apa calda la 75-80°C, cu detergent si cu presiune mare (60-65 atm.). In acest mod trebuie spalata toata suprafata adapostului precum si echipamentul (obiectele din dotare). Trebuie spalate cu o grija deosebita gurile de admisie si evacuare a aerului, deoarece materialele poluante ramase aici isi exercita actiu­nea daunatoare mai tarziu, o data cu punerea in functiune a instalatiei de venti­latie.

Lichidul de spalare este condus prin canalul de scurgere in rezervorul comun de colectare a apelor uzate, de unde se va putea efectua golirea acestuia.

Spalarea corecta a adapostului presupune ca toate suprafetele din in­teriorul adapostului sa fie curate, lipsite de praf si de resturi de gunoi sau alte substante poluante, astfel incat actiunea de dezinfectie ce urmeaza spalarii sa fie cat mai eficienta, fara a fi impiedicata de resturi de substante organice.

Dupa efectuarea spalarii si inainte de dezinfectie se va efectua o derati­zare - dezinsectie in tot adapostul, care se repeta peste o saptamana pentru a dis­truge si larvele ce s-au dezvoltat intre timp. Deratizarea adapostului si a fermei se va efectua in orice conditii, chiar si atunci cand zona este aparent lipsita de rozatoare.

Dezinfectia adapostului. Dupa spalarea adaposturilor trebuie efectuata dezinsectia generala, care presupune spalarea cu o substanta puternic dezinfectanta. Curatenia si dezinfectia se realizeaza pe intreaga suprafata a    fer­mei (drumuri, vestiare, platforme interioare si exterioare). Dupa ce s-a efectuat dezinfectia, atat cladirile, cat si ferma se inchid in vederea realizarii vidului sa­nitar. Aceasta determina intreruperea ciclului evolutiv al germenilor patogeni, dar si prevenirea unei eventuale reinfectii a fermei si a halelor. Inainte de popu­lare se pregatesc echipamentele necesare realizarii dezinfectiei mainilor si pi­cioarelor si, de asemenea, echipamentul curat pentru personalul fermei.

Tot ca metoda de dezinfectie a halelor de pui si a fermei putem reco­manda dezinfectarea cu flacara, metoda eficienta, dar cu riscuri privind pericolul de incendiu si accidente de munca.

Dezinfectia cu gaz. Adapostul, cu toate instalatiile lui, inclusiv cu aster­nutul in interior, se dezinfecteaza pentru ultima data inainte de populare prin fumigatie cu formalina. In adapostul inchis si incalzit la cel putin 20-25°C si cu umiditate de cel putin 65% se pulverizeaza formalina 40%, 1,5 litri/100 m³ aer (pe suprafata adapostului si pe asternut). Dupa fumigatie, adapostul va ramane ermetic inchis timp de 24 de ore, dupa care se face aerisirea minutioasa. Fumi­gatia se poate efectua si cu alte substante dezinfectante, cu conditia ca la dezin­fectare sa se foloseasca instructiunile date de producatorul substantei active, iar operatorii sa fie bine instruiti pentru a evita accidentele.

Asternutul si folosirea acestuia. In principiu, asternutul permanent (adanc) consta din asezarea pe pardoseala adapostului a unui strat de material izoterm si totodata higroscopic, cu o grosime de 8-10 cm, strat care nu se schimba decat la intervale mari de timp. Se poate folosi o gama larga de materi­ale pentru asternut, daca acestea satisfac cerintele de absorbtie a umezelii, biodegradare, confort si curatenie, daca nu degaja cantitati mari de praf, nu sunt contaminate si au o buna consistenta.

In tara noastra, cel mai des intalnim asternutul din paie tocate la 10-15 cm sau netocate. Cantitatea de paie necesara pentru a forma un asternut gros de 4-5 cm este de 4-5 kg de paie/m².

Este important ca asternutul sa fie asezat uniform, mai ales in primele zile de viata a puilor si, de asemenea, sa fie mentinut cat mai uscat pe toata    pe­rioada exploatarii efectivelor.

Daca asternutul face crusta, devine prea umed (>50% umiditate), creste incidenta higromelor pieptului si a pododermatitelor. De aceea trebuie sa luam toate masurile pentru pastrarea asternutului in bune conditii pentru a reduce pe­ricolul degradarii carcasei.

Cauzele deprecierii asternutului sunt urmatoarele:

calitatea slaba a materialului folosit sau grosimea insuficienta a aster­nutului;

umiditatea mare;

proiectarea sau functionarea necorespunzatoare a sistemului de ada­pare;

ventilatia necorespunzatoare;

ratie cu un continut prea mare de sare sau proteine;

calitatea slaba a grasimilor din ratie;

densitatea prea mare a efectivului;

enteritele datorate starii proaste de sanatate a efectivului.

2.3.2. Cresterea puilor de carne in sistem intensiv pe asternut permanent.

Sistemul de adapare. Corpul unui pui de o zi contine aproximativ 80% apa. Puii in crestere au nevoie de circa 4 l de apa pentru fiecare kilogram de spor, iar din aceasta cantitate 75% provine din apa consumata si 25% din furaje. Cerintele de apa cresc in perioadele calde si, de asemenea, in cazurile in care ra­tia este prea bogata in proteine si sare. Deshidratarea de peste 20% a puilor poate cauza moartea acestora.

Puii de carne au nevoie de apa potabila, la temperatura corespunzatoare si in cantitate suficienta.

Aprovizionarea neadecvata cu apa a pasarilor, fie ca este vorba de    vo­lumul de apa, fie de numarul insuficient de adapatori, va reduce rata de crestere a puilor. In perioada de demaraj (1-14 zile) se folosesc pe langa adapatorile obisnuite pentru varste mari si microadapatori circulare automate, in numar de 10 pentru 1000 de pui. Dupa perioada de demaraj, se folosesc urmatoarele tipuri de adapatori:

adapatori circulare (40 cm diametru = 8 buc./1000 pui);

adapatori cu niplu si cupa (83 de nipluri pentru 1000 de pui = 12 pui/niplu).

Inaltimea adapatorilor trebuie verificata zilnic si ajustata asa incat baza adapatorii sa se afle la nivelul umerilor puilor incepand cu varsta de 18 zile. Ni­velul de apa in adapatori trebuie controlat pentru a preveni pierderea apei si umezirea asternutului. Nivelul apei in adapatorile tip clopot trebuie sa fie la 0,6 cm mai jos de buza adapatorilor pana la varsta de 7-10 zile, iar apoi nivelul apei sa fie de 0,6 cm deasupra bazei adapatorilor. In cazul adapatorilor tip picurator este suficienta reglarea presiunii apei din retea pentru a asigura volumul de apa necesar (in functie de varsta).

In fiecare ferma trebuie sa existe o sursa sau un depozit alternativ de apa in cazul cand sunt probleme cu sursa principala de apa. Rezerva de apa trebuie sa asigure necesarul de apa pentru 24 de ore, rezerva ce se improspateaza zilnic pentru a-i mentine calitatile.

Necesarul de apa creste cu aproximativ 6,5% pentru fiecare grad ce de­paseste temperatura de 21°C. De aceea este bine sa existe un contor de apa in fi­ecare hala si sa se inregistreze zilnic consumul de apa. Cresterile sau descreste­rile bruste ale consumului sunt primii indicatori de aparitie a bolilor sau proble­melor de nutritie.

Calitatea apei. Sursa de apa trebuie analizata in ceea ce priveste durita­tea, salinitatea si nivelul de nitrati. La fiecare populare, apa se analizeaza la sursa, la punctul de depozitare si la nivelul adapatorilor.

Daca apa contine cantitati mari de saruri de calciu (apa dura) sau un ni­vel ridicat de fier (>3 mg/l) se pot infunda valvele si conductele de adapare. In acest caz, folosirea unui filtru cu pori de 40-50 microni poate rezolva problema.

Temperatura optima pentru apa distribuita puilor este de 10-12°C. Apa foarte rece sau foarte calda (30°C) va reduce ingestia si, ca atare, va afecta rata de crestere a puilor.

Sistemul de furajare. In exploatarea puilor de carne exista trei sisteme principale de furajare:

sistemul de furajare cu lant orizontal;

sistemul de furajare cu hranitori circulare cu grilaj;

sistemul de furajare cu hranitori tubulare.

Pe langa sistemul principal de furajare, in perioada de demaraj (primele 2-3 zile), furajul va fi distribuit si pe hartie, farfurii de plastic sau cofraje de oua din carton. O instalatie buna de furajare cuprinde urmatoarele cerinte:

inaltime reglabila;

nu risipeste furajul;

se poate curata si dezinfecta usor;

prezinta siguranta in utilizare si are o durata de utilizare indelungata.

Instalatiile de furajare si frontul de furajare folosite frecvent in exploata­rea puilor de carne sunt urmatoarele:

hranitori circulare: 1 hranitoare circulara pentru 65 pasari (33 cm    dia­metru);

hranitori tubulare: 1 hranitoare pentru 70 pasari (38 cm diametru);

hranitori cu lant: 2,5 cm pe pasare (80 de pasari pe metru liniar).

Inaltimea hranitorii trebuie permanent adaptata varstei puilor, astfel in­cat, baza hranitorii sa se afle la nivelul umerilor puilor.

Densitatea pasarilor. Densitatea optima a popularii depinde in primul rand de nivelul dotarii tehnice, avand in vedere faptul ca aceeasi capacitate de ventilatie iarna este suficienta, dar vara poate fi deja nesatisfacatoare pentru ca adaposturile nu pot fi racite la temperatura prevazuta de tehnologie. In practica, densitatea popularii trebuie adaptata sau la cea mai slaba "veriga a lantului" sau instalatiile tehnice trebuie adaptate la nivelul rezultatelor propuse din densitatea populata.

Alti factori care determina stabilirea densitatii optime si a succesului economic cel mai mare sunt: frontul de adapare si furajare, situatia sanitar-    ve­terinara, starea tehnica a adapostului, precum si durata de crestere.

Obtinerea rezultatelor scontate, tinand cont de capacitatea genetica a puilor, este uneori ingreunata in timpul dezvoltarii puilor de numerosi factori (furaj necorespunzator, calitatea ingrijirii, situatia sanitar-veterinara    necorespun­zatoare), fapt pentru care este indicat ca densitatea popularii sa fie determinata nu in functie de datele din tehnologie, ci tinandu-se cont de densitatea medie reala obtinuta in intreprindere.

Densitatea popularii este una dintre componentele economice cele mai de seama, dar peste o anumita limita profitul nu mai creste direct proportional cu aceasta. In cazul popularii intr-o densitate mai mare scade puterea de crestere a puilor, scade, de asemenea, eficienta valorificarii furajului, se intensifica    pro­blemele legate de aspectele sanitar-veterinare, este mai dificila pastrarea aster­nutului si, in plus, in unele cazuri scade si eficienta activitatii de ingrijire si toate acestea conduc la scaderea rezultatelor scontate in baza descrierii tehnologice.

Sistemul de ventilatie. Cresterea puilor de carne in sistem intensiv-    in­dustrial necesita asigurarea in adaposturi a unui microclimat confortabil, realizat prin ventilatie.

In conditiile de clima din tara noastra, putem evidentia doua tipuri    gene­rale de ventilatie si anume: ventilatie de iarna si ventilatie de vara.

Obiectivul principal al ventilatiei mecanice in halele de pasari este legat de eliminarea excesului de caldura in timpul verii si de reducerea umiditatii in lunile de iarna. In ambele cazuri se are in vedere si mentinerea sub limitele ad­misibile a elementelor de impurificare a aerului din adapost (gaze nocive,    parti­cule de praf), precum si intensitatea curentilor de aer.

In realizarea unui sistem de ventilatie, scopul principal este de a avea un control foarte precis si flexibil asupra ventilatiei minime, pentru evitarea risipei de energie si furaje, cat si evitarea unei atmosfere nocive pentru pasari. O    tem­peratura prea mica in adapostul pasarilor, sub punctele de temperatura critica, face sa creasca consumul de furaje pentru mentinerea temperaturii corporale, folosind o parte considerabila din furaje pentru incalzire.

Pentru a nu consuma furaje in vederea incalzirii, ventilatia halei trebuie redusa la nivelul minim posibil, astfel incat temperatura din adapost sa fie aproape de temperatura critica. Nivelul minim posibil de ventilatie este determi­nat de nivelurile maxime acceptabile de umiditate relativa, CO₂ si NH₃.

Efectele negative ale acestor reziduuri se manifesta pe doua cai. In pri­mul rand, ele pot afecta pasarea direct, de obicei la nivel pulmonar. Praful si NH₃, in cantitati crescute, pot avea impreuna acest efect. Problemele pulmonare conduc la o rezistenta redusa la boli, reduc ingestia de hrana si, in cazuri grave, afecteaza cresterea si eficienta exploatarii. De asemenea, se reduce capacitatea plamanilor de a aproviziona organismul pasarii cu oxigen, deoarece suprafata functionala a acestora se reduce, in al doilea rand, prezenta noxelor gazoase va micsora aportul de oxigen datorita competitiei acestuia cu gazele nocive. Acest aspect este foarte important, deoarece, acolo unde nu sunt satisfacute cerintele de oxigen apare pericolul instalarii ascitelor. Niveluri ridicate de CO si CO₂ li­miteaza aportul de oxigen. O concentratie ridicata a ambelor poate fi fatala.

Un nivel ridicat de umiditate determina intarzierea cresterii, la o tempe­ratura mai mare de 30°C, deoarece mecanismul de termoreglare al pasarilor nu mai functioneaza eficient si pasarile se supraincalzesc. Nivelul foarte ridicat de umiditate se asociaza si cu deprecierea asternutului.

Calitatea aerului este mentinuta corespunzator la o rata optima de    venti­latie, mai ales in prima perioada a cresterii.

Rata de ventilatie este legata de cerinta generala si anume, cu cat se ventileaza mai mult, cu atat calitatea aerului este mai buna. In functie de rata de ventilatie putem intalni: o ventilatie minima (de iarna) si o ventilatie maxima (de vara).

In conditiile tarii noastre pentru ventilatia minima (de iarna) se    reco­manda o rata de ventilatie de 0,4-0,7 m³/h/kg corp greutate vie. Ventilatia ma­xima (de vara) implica marirea volumului de aer prin gurile de admisie si a nu­marului de ventilatoare. Se considera ca vara, la o temperatura de pana la 26°C, cu o rata de ventilatie de 3,5-4,5 m³/h/kg corp, la o hala bine izolata termic se in­registreaza doar 2-3°C mai mult decat temperatura din exterior. Daca temperatu­rile exterioare sunt mult peste 27-28°C, pentru o perioada lunga de timp, se re­comanda racirea aerului. Pentru Europa Centrala se recomanda o rata a ventila­tiei de 2-2,5 m³/h/pui (in functie de greutate) pentru 70-80% din perioada unui an.

Necesarul de aer pentru pui de carne, in functie de temperatura si umi­ditate este prezentat in tabelul 1.

Tabelul 1

Necesarul de aer pentru pui de carne, m³/h/kg corp

Viteza aerului la intrarea in hala, prin gurile de admisie, trebuie sa fie cuprinsa intre 215 si 228 m/minut (vant de 13,2 km/h), in cazul unei ventilatii medii. Aceasta viteza este diminuata pe masura ce creste distanta fata de gurile de admisie din interiorul halei.

Viteza aerului la nivelul puilor trebuie sa fie de 0,10 m/s pana la varsta de 4 saptamani. Aceasta valoare poate sa creasca pana la 0,20-0,30 m/s pentru pui bine imbracati in pene, in varsta de peste 4 saptamani. Numeroase studii de comportament si numeroase observatii asupra puilor arata ca la o crestere a vite­zei aerului cu 0,10 m/s se produce senzatie de racorire cu 2sC pentru puii de carne .

La o viteza a aerului sub 0,10 m/s, puii au probleme cu sistemul de ter­moreglare a temperaturii corpului.

In lume, pentru ventilarea adaposturilor se folosesc cu precadere doua sisteme de ventilatie: cu presiune negativa (depresiune) si cu presiune pozitiva (suprapresiune). Pentru ventilatia maxima de vara se foloseste, in completare, tot un sistem de ventilatie prin depresiune, denumit ventilatie tip tunel .

Verificarea functionarii sistemului de ventilatie. Pentru a ne convinge ca sistemul de ventilatie functioneaza la parametrii doriti este necesar sa urma­rim elementele redate mai jos.

Comportamentul pasarilor in adapost. Daca pasarile consuma normal furaje si apa si sunt uniform distribuite pe suprafata halei inseamna ca ventilatia functioneaza bine. Daca pasarile migreaza intr-o parte sau alta a halei sau evita anumite zone din hala, inseamna ca, sau temperatura, sau distributia aerului este incorecta. In acea zona, daca pasarile stau in decubit si aglomeratie, in hala este frig. Daca pasarile nu mananca si stau cu aripile desfacute, in hala este prea cald.

In toate aceste situatii este bine sa verificam si alti factori de influenta, inainte de a modifica rata de ventilatie.

Verificarea temperaturii din adapost prin montarea de termometre. Pentru a verifica stratificarea aerului este bine sa se monteze un termometru la nivelul pasarilor si altul in partea superioara a halei. In functie de dimensiunea halei, se pot monta mai multe termometre la nivelul pasarilor, respectiv in cele doua capete ale halei si la mijlocul halei.

Verificarea umiditatii din adapost. Urmarirea si controlul umiditatii    re­lative este esentiala pentru a evita problemele legate de concentratia de amoniac pe timp de iarna si de excesul de caldura pe timp de vara. Umiditatea relativa trebuie sa fie, in functie de tipul pasarilor, intre 60 si 80%. Verificarea asternu­tului poate da primele informatii cu privire la nivelul umiditatii din adapost.

Controlul concentratiei de amoniac este strans legat de nivelul umidita­tii relative din adapost. In prezent, nu exista un senzor pentru amoniac credibil si ieftin si, ca urmare, aceasta valoare nu poate fi luata in considerare in cadrul sistemului de control. Controlul asupra amoniacului se face prin mentinerea unui nivel bun al umiditatii relative din adapost. Problemele cu amoniacul apar doar dupa o anumita perioada cu umiditate ridicata a asternutului. Formarea de amo­niac in asternut, o data pornita, este aproape imposibil de oprit si va fi nevoie de un nivel de ventilatie mai ridicat pentru mentinerea unui nivel acceptabil de amoniac.

Verificarea vitezei de deplasare a aerului se face cu aparate speciale la nivelul pasarilor pentru a vedea daca viteza este adecvata in functie de anotimp sau de varsta pasarilor.

Uniformitatea ventilatiei se face prin crearea de fum artificial in ada­posturile nepopulate pentru a determina zonele de stagnare a aerului.

Popularea adapostului cu pui. Asigurarea unor bune performante finale depinde de buna derulare a intregului proces de productie, pornind de la starea de sanatate si intretinere a pasarilor, tehnologia de incubatie, transportul in bune conditii a puilor, calitatea buna si uniformitatea acestora. Calitatea puilor este in­fluentata de fiecare dintre aceste etape.

De importanta deosebita, inainte de sosirea puilor in hala este depozita­rea puilor de o zi in statia de incubatie si transportul acestora. Astfel, conditiile optime de pastrare a puilor inainte de livrare sunt acelea de 24°C temperatura ambianta si 75% umiditate relativa. De asemenea, temperatura din interiorul mijlocului de transport se recomanda a fi de 24°C, iar umiditatea relativa de 75%.

Momentul sosirii puilor in adapost trebuie stabilit dinainte cu precizie asa incat puii, o data ajunsi, sa poata fi descarcati rapid si plasati in hala. Cu cat timpul petrecut de pui in cutiile de transport creste, cu atat se mareste si perico­lul deshidratarii, ceea ce va avea ca rezultat cresterea mortalitatii si incetinirea cresterii. Dupa descarcare, cutiile goale se vor indeparta imediat din zona popu­larii, iar puii trebuie lasati 1-2 ore sa se acomodeze cu noul lor mediu de viata. In acest timp trebuie verificat daca toti puii au acces liber la apa si furaj. Acolo unde este necesar se vor face imediat ajustari ale echipamentului.

Demarajul. Se folosesc doua sisteme de baza pentru demarajul puilor: demarajul in tarcuri si demarajul pe toata suprafata halei.

Demarajul in tarcuri. In acest caz temperatura de pe suprafata tarcurilor este superioara celei din restul halei. Un tarc tipic are capacitatea de 1000 de pui de o zi. Se amplaseaza de obicei in spatiul dintre doua linii de furajare si are un diametru de 5 m. O suprafata de 25% din tarc trebuie acoperita cu hartie, pusa peste asternut. In centrul tarcului se va amplasa eleveuza. In jurul eleveuzei, dar nu direct sub aceasta, se vor dispune alternativ, sase adapatori si sase hranitori de dimensiuni mici, iar spre exteriorul tarcului, tot alternativ, sase adapatori tip clopot si sase hranitori.

Demarajul pe toata suprafata halei. Folosirea acestei metode implica asigurarea unei temperaturi uniforme pe toata suprafata halei. In acest sistem se pot folosi si eleveuze.

Puii trebuie raspanditi uniform pe toata suprafata halei. Se vor folosi la nevoie ventilatoare suplimentare pentru a imbunatati calitatea aerului si pentru a uniformiza temperatura si umiditatea relativa.

Si in acest caz se vor folosi bariere si imprejmuiri pentru a putea con­trola deplasarea puilor. Acestea se vor largi incepand cu a treia zi de viata si pana la 5-7 zile, cand se vor indeparta definitiv, permitand puilor accesul la toate adapatorile si hranitorile.

Perioada post demaraj. Temperatura trebuie masurata la nivelul puilor. Obiectivul ventilatiei in aceasta perioada este de a asigura temperatura optima, fara oscilatii zilnice de temperatura mai mari de 3-4°C si a realiza circulatia ae­rului la un nivel care sa nu permita acumularea de gaze toxice (CO, CO₂, NH₃).

Umiditatea relativa trebuie sa se situeze in intervalul de 50-70%. Aerul uscat duce la uscarea mucoasei respiratorii, ceea ce reduce rezistenta puilor fata de boli. Mai mult, in cazuri extreme, poate duce si la scaderea apei din celule (mortalitati de 10-20%). In primele 10 zile de viata, umiditatea trebuie sa se si­tueze in intervalul 65-70%. Acest nivel previne deshidratarea mucoasei respira­torii a puilor si reduce riscurile aparitiei afectiunilor pulmonare sau cardiace.

Dupa demaraj, o temperatura mai mica de 20°C va obliga pasarile sa manance mai mult pentru a-si putea pastra temperatura corpului constanta. Acest fapt va conduce la sporuri reduse in greutate si la o conversie redusa a furajului.

Iluminatul in adapostul puilor de carne. Este bine cunoscut faptul ca intensitatea luminoasa, lungimea zilei, lumina si programul de iluminat produc asupra pasarilor raspunsuri biologice asociate cu productiile acestora. Raspunsu­rile sunt rezultatele cresterii activitatii lobului anterior al hipofizei, glanda loca­lizata la baza creierului. Stimulul luminos determina eliminarea hormonului foliculostimulator (FSH), al anterohipofizei, care influenteaza cresterea folicu­lilor ovarieni. Cand ovulul ajunge la maturitate, aceasta este eliberata pentru a patrunde in oviduct, sub actiunea unui alt hormon, secretat de aceeasi glanda, hormonul luteinizant(LH).

Lumina, in cazul pasarilor, este reprezentata de acea parte a spectrului luminos cu lungimea de unda cuprinsa intre 400 si 700 nanometri (mili-    mi­croni). Pasarile ca si omul percep culorile, dar exista studii care indica faptul ca lumina cea mai buna in cazul productiilor pasarilor este cea rosie, portocalie, galbena si probabil verde si albastra.

Intensitatea luminoasa pentru puii de carne este de obicei mai mica de­cat in cazul gainilor ouatoare. Minimul necesar este pentru a vedea sa consume furaje si apa. Dupa o perioada de acomodare, puii gasesc drumul spre adapatori si hranitori la o intensitate de 3,5-5,5 lucsi/m².

De obicei, se acorda o intensitate luminoasa mai mare in perioada de demaraj, cand vederea puilor este mai slaba si perioada de acomodare este mai lunga.

Uniformitatea luminii. Intensitatea luminoasa trebuie sa fie distribuita pe intreaga suprafata a adapostului. Astfel, o corecta distributie a corpurilor de ilu­minat in adapostul puilor de carne, se face cand distanta dintre corpurile de ilu­minat (becuri) este de 1,5 ori mai mare decat distanta dintre corpurile de ilumi­nat si nivelul pasarilor. Distanta dintre becuri si marginea exterioara a halei tre­buie sa fie de numai jumatate fata de distanta dintre becuri.

Inaltimea de amplasare a corpurilor de iluminat trebuie sa fie cat mai aproape de nivelul puilor, fara sa impiedice desfasurarea normala a activitatii din hala. Inaltimea cea mai uzuala este de 2,1-2,4 m, atat in halele cu crestere la sol cat si pentru halele cu crestere la baterii.

Tipul de iluminat. Exista trei tipuri de iluminat foarte raspandite in    ha­lele de pui de carne, si anume:

iluminatul incandescent - are avantajul ca este ieftin de instalat, dar efi­cienta luminii este slaba si durata de folosire a becurilor este mica;

iluminatul fluorescent este de trei ori mai eficient decat cel incandes­cent, furnizeaza mult mai multa lumina in comparatie cu puterea uti­lizata si durata de folosire a corpurilor de iluminat este de zece ori mai lunga decat la iluminatul incandescent;

iluminatul cu lampi cu vapori de mercur. Nu poate fi folosit in adapos­turile cu tavanul foarte jos. Este la fel de eficient ca iluminatul fluorescent, iar lampile au o durata de folosire de 2,5 ori mai mare decat in cazul lampilor fluorescente.

In toate cele trei cazuri, gradul de curatenie a lampilor are o importanta foarte mare in asigurarea intensitatii luminoase. Se poate pierde pana la 30% din puterea de iluminare a unei lampi daca aceasta este murdara sau prafuita (un bec de 60 de wati va lumina ca un bec de 40 de wati).

Hranirea puilor de carne.

Hrana reprezinta partea cea mai importanta a cheltuielilor de productie. De aceea trebuie facut orice efort pentru asigurarea unei ratii care sa contina toti nutrientii necesari si de buna calitate.

Ratiile pentru puii de carne sunt concepute astfel incat sa fie corect echilibrate in proteine, energie, minerale, vitamine si aminoacizi esentiali, pen­tru a permite maximum de spor in greutate, conversie buna a furajului si o mor­talitate minima. Unii factori, precum densitatea si starea de sanatate pot reduce sporul in greutate si conversia furajului.

Materiile prime furajere. Valoarea nutritiva a diferitelor materii prime variaza in functie de metodele de prelucrare, conditiile climaterice si de ano­timp. Este absolut obligatoriu ca atunci cand se elaboreaza retete furajere pentru puii de carne materiile prime componente sa fie analizate din punct de vedere fi­zico-chimic si al incarcaturii microbiene. De asemenea, in ultimul timp, exame­nul bacteriologic a devenit obligatoriu.

Cerealele, dar si celelalte materii prime furajere sunt susceptibile de contaminare cu mucegaiuri daca sunt depozitate la temperaturi prea mari sau in conditii de umiditate crescuta. Aceasta va conduce la proliferarea micotoxinelor care, in functie de gradul de contaminare, pot reduce rata de crestere, conversia furajului, pot afecta calitatea asternutului, conditii care vor duce, in final, la    de­gradarea carcasei pasarilor. Furajul finit, de asemenea, poate fi contaminat cu mucegaiuri daca este depozitat in conditii necorespunzatoare. De aceea, pentru a evita aceste neplaceri, se recomanda sa se adauge substante inhibitoare pentru mucegaiuri, in vederea stoparii producerii de micotoxine. Adaosul de substante inhibitoare trebuie facut cu atentie pentru a nu afecta palatabilitatea furajului.

Ingredientele de origine animala care sunt depozitate necorespunzator vor suferi degradari oxidative ale grasimilor componente, cu reducerea conside­rabila a continutului energetic al grasimilor.

Srotul de soia cu nivel redus de proteina poate avea un continut ridicat de potasiu, ceea ce conduce la producerea de fecale lichide, la degradarea aster­nutului si, in consecinta, la o calitate scazuta a carcasei. Folosirea in exces a fai­nii de oase si carne, care are un continut mare in acizi grasi saturati, poate con­duce la depuneri de grasime in carcasa.

In general, materiile prime furajere folosite pentru realizarea retetelor destinate puilor de carne trebuie sa fie potrivite pentru aceasta categoric de pa­sari. Componentele retetei care produc probleme atunci cand sunt consumate in exces (precum soia cu continut redus de proteine sau orzul) se vor administra in cantitati minime, sau prin folosirea enzimelor specifice. Folosirea enzimelor permite utilizarea in ratiile furajere a unor materii prime care altfel nu sunt agreate de pasari.

Granularea furajului. Performantele puilor de carne si eficienta    con­versiei furajului vor fi superioare daca se foloseste furaj granulat, sau brizurat pentru pui in primele zile. Numeroase experimente arata ca tratamentul termic al furajului imbunatateste digestibilitatea si reduce gradul de contaminare microbi­ana. Expandarea furajului are efecte similare, desi pierderile de furaje sunt ceva mai mari cand se foloseste furaj expandat. Ambele procese trebuie bine su­pravegheate, evitand excesul de temperatura pentru a reduce la minim degrada­rea proteinelor si vitaminelor.

Cerintele nutritionale ale puilor de carne. Normele de furajare pentru cresterea puilor de carne difera foarte mult in diverse zone ale lumii. Retetele se modifica, de asemenea, in functie de calitatile care se cer produsului final. Factorii mai importanti care influenteaza formularea retetelor furajere sunt urmatorii:

disponibilul de materii prime si costurile acestora;

varsta sacrificarii puilor;

greutatea la sacrificare a puilor;

greutatea si calitatea carcasei;

culoarea pielii;

cresterea separata pe sexe.

Continutul furajelor in proteina bruta si energie metabolizata in tara noastra si, in general, in zona Europei se va incadra, in functie de varsta puilor, astfel:

furaje pentru demaraj: 22-24% PB si 3050Kcal;

furaje pentru crestere: 21-23% PB si 3150Kcal;

furaje pentru finisare: 19-20% PB si 3200Kcal.

Raportul energie/proteina aste de 135 pentru demaraj, 160 pentru crestere si 173 pentru finisare.