Elemente si preconditii ale comunicarii

Elemente si preconditii ale comunicarii

Desfasurarea proceselor de comunicare reprezinta o suscesiune de evenimente cu referire la[1]: decizia de a transmite o semnificatie, formularea mesajului intentionat, intr-un limbaj sau cod, actul de transmitere si receptarea mesajului respectiv.

Insa, pentru ca evenimentul comunicarii sa aiba loc este necesara interactiunea, in anumite conditii, a unor elemente structurale (emitator, mesaj, limbaj sau cod, canal de transmitere, receptor) constand in[2]:

♦intentia de a transmite informatii si idei;

♦motivatia receptorului;

♦existenta unor persoane, obiecte, evenimente si idei care constituie subiectul (sau referentul) mesajului;

♦o activitate comuna a sursei si receptorului;

♦un limbaj suficient de comun sursei si receptorului;

♦existenta unei relatii intre sursa si receptor, care presupune o coorientare adecvata si un anumit grad de intelegere;

♦o experienta comuna a sursei si receptorului;

♦o tehnologie (canal) care sa faca posibila transmiterea mesajului;

♦un efect sau o schimbare, daca mesajul are semnificatie sau produce o reactie.

Acelasi autor mai apreciaza ca structurile comunicative pot fi anticipate si de conditii cum sunt[3]:

♦proximitatea persoanelor;

♦similaritatea (imprejurari sociale, interese, credinte, activitati);

♦apartenenta de grup.

Elementele structurale ale comunicarii sunt, de regula, configurate in modele a caror reprezentare grafica difera de la autor la autor:

mesaj             

emitator canal receptor

codare decodare

zgomot

feed-back

Fig. 1 Schema comunicarii

a) Emitatorul poate fi un individ, un grup sau o entitate colectiva (ziar, corp legislativ, o organizatie formala etc.). Emitatorul poate fi si receptor (comunicarea interpersonala), insa poate fi definit si separat in sistemul de comunicare organizat formal. Aceasta dubla ipostaza intr-un context de comunicare determina ca in analizele care se fac sa se opereze cu expresia emitator - receptor.

b) Mesajul este referinta despre persoane, obiecte, evenimente si idei din ambientul emitatorului si receptorului, pe care emitatorul il transmite prin intermediul canalului la receptor. Mesajele se pot transmite prin intermediul limbajului verbal (cu ajutorul cuvintelor), al limbajelor nonverbale (cu ajutorul limbajului corpului, al tacerii, al spatiului, al timpului, al lucrurilor) si al limbajului paraverbal, care este o forma vocala de limbaj neverbal (de exemplu tonalitatea si inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare al cuvintelor, pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale, etc).

c) Limbajul reprezinta o pluralitate de semne care au o semnificatie comuna, relativ constanta in diferite situatii pentru un numar de interpreti, care pot fi produse si combinate in anumite moduri de catre acestia. Un cod sau un sistem de semne in acest sens este alcatuit din unitati (semnale) si structuri (regulile de combinatie), iar esenta sa consta in a asocia structura de date sensibile cu structuri de semnificatie. Codificarea inseamna transpunerea gandurilor in cuvinte si formularea expresiilor pentru a transmite o interpretare in vederea obtinerii unui efect, iar decodificarea reprezinta actul simetric de a retranspune cuvintele si expresiile in emotii, sentimente, concepte, idei, atitudini, opinii si comportamente umane. Actiunea de codificare este complementara cu aceea de decodificare.

d) Canalul este 'suportul si calea pe care se transporta si se distribuie mesajul[4]'. Acesta este selectat de emitator care, de regula, foloseste in actele comunicationale mai multe canale. Acestea pot fi tehnologice (telefoane, casetofoane, computere, video, pagere, radio), scrise (scrisori, rapoarte, afisiere, memo-uri, formulare, carti, reviste, ziare) si fata in fata (conversatii, interviuri, intalniri, prezentari, cursuri, lecturi).

e) Zgomotul (ii circumscriem parazitii si perturbatiile) este un factor de alterare a comunicarii, intrucat poate distorsiona mesajele impiedicand receptarea fidela la destinatar.

f) Receptorul este o persoana (un grup sau o audienta - public) plasata intr-un context de comunicare. Referindu-se la receptor Denis McQuail[5] apreciaza:

♦poate avea o conotatie limitata, implicand un rol pasiv, definit in termenii reactiei sau raspunsului;

♦poate fi definit in functie de asteptarile emitatorului si ca atare lipsit de autonomie, ca si cum nu ar exista in absenta emitatorului;

♦poate fi el generator de mesaje de raspuns si sa initieze procese de interpretare cu un anumit grad de autonomie.

Din schema de mai sus si explicatiile care o insotesc se intelege ca:

♦procesul comunicarii presupune mai mult decat un participant: pe langa un emitator, unul sau mai multi receptori potentiali;

♦esenta procesului: deplasarea, transferul informatiei de la un participant la celalalt;

♦in mod frecvent circulatia are loc in dublu sens, este bidirectionala;

♦alteori circulatia informatiei poate avea loc in sens unic.