1821-1829. de la tudor vladimirescu la tratatul de pace de la adrianopol

1821-1829. DE LA TUDOR VLADIMIRESCU LA TRATATUL DE PACE DE LA ADRIANOPOL. INCEPUTURILE MODERNIZARII TARII ROMANESTI SI MOLDOVEI

1.1. Contextul international al momentului 1821.

Dupa infrangerea lui Napoleon Bonaparte la Waterloo (1815), marile puteri europene au reusit sa gaseasca solutii politice, diplomatice si militare pentru a restabili echilibrul, statu-quo-ul grav afectat vreme de aproape doua decenii. "Sfanta Alianta" - blocul politic si militar compus din Marea Britanie, Austria, Rusia si Prusia - a impus conditiile pacii de la Viena (1815) si, la fel, si-a impus propriile proiectii asupra intregii Europe. Nemultumirea Rusiei fata de rolul acordat in spatiul sud-est european, dorinta Petersburgului de a interveni direct in spatiile ortodoxe balcanice (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru, Tarile Romane) si intentia de a reduce pana la anihilare influenta Imperiului otoman in Balcani si regiunea Marii Negre au determinat, insa, modificari de substanta in geopolitica europeana a inceputului de secol XIX. Astfel, Serbia a redevenit autonoma, dupa razboiul din 1815-1817, sub conducerea lui Milos Obrenovici, iar Ali Tebelen, pasa din Ianina, cu ajutor extern, a declansat o ampla miscare secesionista, in Sudul Albaniei si Nordul Greciei.

In 1814, un grup de negustori greci au organizat, la Odessa, pe principii masonice, Societatea Eteria Philihe (Fratia), care avea in vedere eliberarea Greciei de sub dominatia otomana. Eteria era sustinuta financiar de catre negustorii si armatorii greci care activau in Marea Neagra, Marea Egee si Marea Mediterana. Ea a creat sectii - eforii - in partea europeana a Imperiului otoman, inclusiv in Tarile Romane, la Iasi, Galati, Bucuresti.

Din 1820, conducator al Eteriei a devenit Alexandru Ipsilanti, general al armatei ruse si aghiotant al tarului. Ipsilanti a vizat atragerea Rusiei in sprijinirea Eteriei cunoscand proiectele politice si militare tariste in Balcani, si anume castigarea influentei. Seful Eteriei miza, in plus, pe sprijinul total al domnitorului din Moldova, Mihail Sutu, si pe acela al consulilor Rusiei la Iasi si Bucuresti.

Ipsilanti gandea ca, in compensatie pentru sprijinul acordat de catre Rusia in castigarea independentei Greciei, Principatele sa treaca fie in componenta statului tarist, fie in arealul de influenta nemijlocita a acestuia din urma.

1.2. Tara Romaneasca si Moldova la inceputul secolului XIX.

Sistemul politic si administrativ fanariot se dovedea, prin structuri si practici politice si sociale, in afara curentelor modernizatoare europene. Marile modificari politice, sociale si culturale care au reconstruit Europa la sfarsitul secolului al XVIII-lea - inceputul secolului al XIX-lea - revolutii, constitutii, iluminismul filosofic si politic, centralizarea administratiei, aparitia monarhiei constitutionale, raspandirea stiintei de carte in toate mediile sociale, revolutia industriala nu au reusit sa atinga, decat cu totul intamplator, Principatele.

In regimul fanariot toate functiile, de la cea mai mare (domnia) pana la cea mai mica erau scoase la mezat. Toate acestea au dus la cresterea fara precedent a fiscalitatii care se transforma in principalul mijloc de transferare a veniturilor inspre Poarta. In 1820, obligatiile oficiale in bani fata de Poarta se ridicau la 2 milioane galbeni pentru Tara Romaneasca si 1 milion galbeni pentru Moldova. Comertul Tarii Romanesti si al Moldovei constituie monopol otoman. Nu existau, totodata, elemente ale industrializarii (fabrici, ateliere), Principatele nu dispuneau de un sistem modern de circulatie a marfurilor si persoanelor (drumuri pietruite, statii de posta, porturi), nu existau nici macar asezari urbane in adevaratul sens al cuvantului. Totodata, datorita inapoierii economice, structura sociala si politica era extrem de lipsita de mobilitate, neexistand elemente moderne (burghezie, intelectualitate, muncitori, proletari agricoli, functionari de meserie, etc.) si lipsind, totodata, orice proiect politic modern.

1.3. Revolutia lui Tudor Vladimirescu in Tara Romaneasca (1821)

Tudor Vladimirescu, nascut in 1780 in Vladimiri (Gorj), nu facea parte din categoria celor lipsiti de avere. Dimpotriva, la 1821 detinea importante proprietati in Oltenia (mosii, vii, livezi, mori, carciumi) si functii civile si militare. Este aproape sigur ca a fost contactat de Eteria pentru a participa la declansarea miscarii de eliberare nationala a grecilor, eveniment ce trebuia sa se produca la Nord de Dunare, cu sprijinul total al domnitorului Mihail Sutu. Moartea neasteptata a domnitorului, la inceputul lunii ianuarie 1821, l-a determinat pe Tudor Vladimirescu sa accepte conducerea miscarii mizand, evident, si pe castigurile pe care le putea obtine Tara Romaneasca in cazul unei victorii.

La 23 ianuarie 1821, la Pades, a fost citita Proclamatia, document programatic al revolutiei. Textul solicita impunerea unor noi relatii sociale, bazate pe dreptate si egalitate; eliminarea regimului politic fanariot; exproprierea proprietatilor obtinute prin coruptie si jaf.

Strateg militar, Tudor Vladimireacu a intarit manastirile oltene (Tismana, Cerneti, Strehaia, Horez, Cozia, Bistrita) si, in fruntea unor bine organizare unitati de infanterie si cavalerie, impreuna cu trupe auxiliare, a demarat marsul spre Bucuresti.

In paralel, la 22 februarie 1821, Alexandru Ipsilanti trecea Prutul in Moldova, si dadea o proclamatie in care cerea eliberarea Greciei si facea aluzii la o "strasnica putere" ce s-ar fi aflat in spatele miscarii.

La 16 martie 1821, la Bolintin, langa Bucuresti, Tudor Vladimirescu isi preciza programul miscarii prin documentul intitulat Cererile norodului romanesc. Documentul solicita reformarea fundamentala a intregului sistem politic, introducerea principiului alegerii si al competentei in functiile publice, eliminarea grecilor din viata civila si religioasa, desfiintarea vamilor interne. In 21 martie, trupele lui vor intra in Bucuresti, in conditiile in care, deja, tarul Rusiei dezavuase public actiunea Eteriei si se declarase impotriva miscarii nationale grecesti.

La 27 martie, la Colentina, a avut loc intrevederea dintre Ipsilanti si Tudor Vladimirescu, acesta din urma solicitand, in premiera, libertate de actiune si control efectiv al teritoriului pe care il detinea. Nemultumit de pozitia lui Vladimirescu, Ipsilanti si mica lui armata (circa 1000 persoane) s-au retras la Targoviste. In plus, la inceputul lunii mai, trupe otomane intrau in Moldova, Tara Romaneasca. In retragere spre Oltenia, Tudor Vladimirescu a acceptat sa negocieze cu eteristii, la Golesti, nebanuind ca ar putea fi atras intr-un complot. Luat prizonier la 21 mai, el a fost asasinat la Targoviste, in noaptea de 27 spre 28 mai 1821, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti.

Ocuparea intregii tari de catre trupele otomane, dupa ultima batalie, cea de la Dragasani, din 7/19 iunie 1821, dintre Eterie si turci, l-a silit pe Ipsilanti sa se refugieze in Transilvania.

1.4. Evolutii interne in perioada 1822-1828.

Infrangerea lui Tudor Vladimirescu si a Eteriei a modificat, in Principate, sistemul politic, in sensul eliminarii fanariotilor din structurile de conducere si revenirii la domniile pamantene: din 1822 deveneau domni Ionita Sandu Sturdza (Moldova) si Grigore Dimitrie Ghica (Tara Romaneasca).

Ambii domnitori au trecut la promovarea in functii publice a boierilor autohtoni, la intarirea autonomiei si la eforturi de eliminare a influentelor Rusiei si Imperiului otoman din viata publica si politica.

Noul statut al Principatelor - din punctul de vedere al celor doua puteri vecine reiese limpede din textul Conventiei de la Akerman, din 1826. Conform noului document, se stabilea alegerea domnilor, pe 7 ani, de catre Divanurile boieresti, inlaturarea lor neputandu-se face decat cu acordul tarului si al sultanului. Se introducea principiul libertatii conditionate a comertului - conditia fiind asigurarea in prealabil a necesitatilor Imperiului otoman cu cereale - se accepta principiul reformarii institutiilor publice si a emiterii unei legi fundamentale (de genul viitorului Regulament Organic).

1.5. Tratatul de la Adrianopol (1829) si impactul economic, social si politic.

Incheierea noului conflict ruso-otoman s-a concretizat, in plan diplomatic, cu un tratat de pace, semnat la Adrianopol, la 2/14 septembrie 1829. Documentul prezinta o importanta covarsitoare datorita atat prevederilor sale cat si urmarilor in ceea ce priveste geopolitica spatiilor pontic si sud-est european. Premisele unei dezvoltari nationale independente au fost impulsionate de deciziile privind instaurarea domniei pe viata (anulandu-se, cel putin teoretic, disputele acerbe pentru obtinerea tronului, eforturi care au costat anularea intregului fundament politic, economic, social si militar al celor doua principate), retrocedarea cetatilor-orase Braila, Turnu si Giurgiu, infiintarea unei armate - chiar daca de mici dimensiuni - construite pe principii moderne. O adevarata revolutie o constituie prevederea potrivit careia era anulat monopolul otoman privind comertul pe Dunarea maritima si in Marea Neagra, moldovenilor si muntenilor recunoscandu-li-se dreptul de navigatie nestingherita precum si permisiunea de a face comert in orice punct al Imperiului otoman (art. 11). In plus, o modificare politica si civica fara precedent in spatiul romanesc introdusa la presiunile Rusiei - o constituia alcatuirea si introducerea in circuitul public al primelor legi constitutionale - Regulamentele Organice.

Regulamentul era pus in aplicare la 1 iulie 1831 in Tara Romaneasca si 1 ianuarie 1832 in Moldova.